Jandarmii la ceas aniversar

Jandarmeria Mureșeană organizează o serie de activități dedicate aniversării a 167 de ani de existenţă a Jandarmeriei Române, în slujba cetăţeanului şi a legii, potrivit devizei „Lex et ordo”.

La ceas aniversar, ne înclinăm cu admiraţie şi respect în faţa celor care ne-au precedat, eroii jandarmi căzuţi la datorie. Astfel, vineri 31 martie, reprezentanţii celor două unităţi de jandarmi vor depune coroane de flori la monumentul eroilor jandarmi din localitatea Viişoara, judeţul Mureş. În continuarea activității,va avea loc o întâlnire cu veteranii unității, cadre militare trecute în rezervă din a căror experiență militară avem mereu ceva de învățat.

Punctul culminant al activităților aniversare, s-a desfășurat, luni, 3 aprilie, începând cu orele 11.00, la Casa de Cultură ”Mihai Eminescu”, din municipiul Târgu-Mureș. În prezenţa invitaţilor, şi a cadrelor militare din cele două unităţi de jandarmi, au avut loc manifestări cu caracter festiv: prezentarea mesajelor de felicitare primite cu ocazia Zilei Armei, premierea câştigătorilor întrecerilor sportive organizate și avansarea în grad, înainte de termen a 6 ofițeri și 9 subofițeri din cadrul celor două unități. La finalul festivității, lt. col. Ciprian Istrate, binecunoscut interpret de muzică populară va prezenta și susține un program cultural-artistic. Din program spicuim: scenetă de teatru, recital de muzică ușoară, melodii din folclorul autentic românesc și cântece patriotice.

Demn de menționat ese faptul, că în premieră, anul acesta dl. lt. col. Ciprian Istrate, ofițer psiholog în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „ Regele Ferdinand I ” Târgu-Mureș, a fost invitat să susțină un recital folcloric cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Jandarmeriei Române și organizate de alte unități de jandarmi din țară, astfel: joi 30 martie la Târgoviște, la invitația Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și vineri 31 martie, la Târgu-Jiu, la invitația Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj.

La 3 aprilie 1850, domnitorul Grigore Alexandru Ghica semna actul de întemeiere al Jandarmeriei: „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Armă de tradiţie, Jandarmeria Română a apărut în epoca modernă, în cadrul procesului istoric al formării şi dezvoltării societăţii româneşti, din necesitatea existenţei unei forţe menite să acţioneze pentru menţinerea şi realizarea ordinii interne.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.