JCI Târgu Mureș recunoscută ca fiind una dintre cele mai de impact organizații de tineret din țară

În perioada 5-8 octombrie 2017 s-a desfășurat Conferința Națională a JCI România pe malul mării, la Constanța. La aceasta a participat o delegație de 3 persoane din partea organizației târgumureșene.
Programul conferinței a oferit diverse oportunități de dezvoltare membrilor JCI precum sesiuni de training susținute de traineri profesioniști din Germania, Cipru, Olanda, Republica Moldova și România. Pe lângă acestea, participanții au avut ocazia să își cunoască colegii atât din țară precum și din alte țări ca Estonia, Turcia, Cipru, Germania, Franța, Olanda, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia sau Polonia, de unde au fost prezenți peste 20 de membri JCI.
În a doua zi a conferinței, vineri, a fost organizată conferința interactivă Turismul în România, unde s-au purtat discuții despre dezvoltarea turismului românesc, marketingul în turism și soluții pentru resursa umană calificată în industria ospitalității. La aceste discuții au participat persoane precum Ministrul Turismului, Mircea Dobre; Președintele Federației Industriei Hoteliere din România, Călin Ile; precum și alți conducători de entități dedicate dezvoltării turismului la nivel național.
Sâmbătă seara, în Aula Universității Ovidius din Constanța s-au desfășurat ceremoniile de decernare a premiilor JCI România Awards și Ten Outstanding Young Persons. În cadrul acesteia, într-o atmosferă plină de emoție, pentru activitatea remarcabilă pe parcursul anului 2017, organizației JCI Târgu Mureș i s-au acordat premiile:
1. „Most Outstanding JCI Member” in Romania – Cel mai valoros membru JCI din România – Maria Alexandra Botoș – Vicepreședinte Executiv JCI Târgu Mureș;
2. „Best Local Personal Skill Development Program” in Romania – Cel mai bun program dedicat dezvoltării abilităților personale din România – Peace is Possible in the EU, organizat în colaborare cu Biroul Parlamentului European în România;
3. „Best Local CSR Program” in Romania – Cel mai bun program de responsabilitate socială din România – Eco;
Aceste recunoașteri, împreună cu celelalte 5 aduse la Târgu Mureș pe parcursul ultimelor 12 luni, 3 europene și 2 naționale, demonstrează că JCI Târgu Mureș este una dintre cele mai de impact organizații de tineret din țară, cu proiecte relevante, rezultate notabile și membri remarcabili. Totodată, în cadrul programului Ten Outstanding Young Persons, lui Ștefan Moisei, unul dintre puținii programatori nevăzători din țară, i-au fost recunoscute meritele muncii și ambiției sale, fiind declarat unul dintre cei mai remarcabili 10 tineri ai țării în 2017, pe lângă persoane precum Cătălina Ponor, Larisa Claru, Sebastian Burduja, Călin Brandabur, Cornel Amariei, Elif Memet, Radu Vasile, Darie Tică și Cristian Coman, toți tineri cu realizări personale și profesionale extraordinare.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.