Junii Târnavei, la Monte Carlo

Junii Târnavei, la Monte Carlo

junii tarnaveiAnsamblul folcloric Junii Târnavei va participa în perioada 14-17 martie la Festivalul Internaţional MONTE CARLO-NICE 2013. La Monte Carlo va merge un grup de 51 persoane constând în 42 dansatori, 4 însoţitori (incluzând un cadru medical), doi instrumentişti, doi şoferi şi coordonatorul.

Ansamblul a primit invitaţia datorită succeselor anterioare pe scenele interne şi internaţionale. Costul total al deplasării se ridică la suma de 50.000 de lei, sumă care cuprinde cazarea, masa, participarea la festival şi taxe de drum în valoare de 29.800 de lei (130 euro/pers), cazarea delegaţiei în drumul spre Monte Carlo la un hotel din Verona-Italia în valoare de 6.200 de lei (28 euro/pers) şi transportul pe ruta Târnăveni-Monte Carlo-Nisa şi retur, în valoare de 14.000 lei (3600 km dus-întors). Banii sunt asiguraţi de către asociaţie prin contribuţia părinţilor la achitarea cazării şi participării la festival, a taxelor de drum, dar şi a sponsorilor. Deplasarea este asigurată de Primăria municipiului Tîrnăveni, decizia fiind aprobată în ultima şedinţă a Consiliului Local.

,,Este un eveniment de o importanţă majoră atât pentru noi, cei care participăm efectiv la realizarea lui, cât şi pentru comunitatea noastră, care se poate mândri cu prezenţa municipiului Târnăveni în Monte Carlo prin tinerii dansatori. Invitaţia am primit-o în urma succeselor anterioare culese pe scenele interne şi internaţionale unde ansamblul nostru a participat, cele mai importante fiind în Bulgaria-2011/2012 şi Serbia-2012, evoluţia noastră fiind aşteptată şi răsplătită din plin cu aplauze la scenă deschisă, în primul rând pentru prestaţia dansatorilor, dar şi pentru varietatea dansurilor şi a costumelor populare, domeniu în care ţara noastră este atât de bogată”, a declarat Vasile Trîmbiţaş director artistic al ansamblului folcloric JUNII TARNAVEI.
Întreaga deplasare va fi filmată de un cameraman profesionist al postului folcloric zonal de televiziune TV-AS din Tîrnăveni.

Festivalul de la Monte Carlo este realizat de o organizaţie internaţională, Mediteraneana, care a fost înfiinţată în anul 1990 şi care a organizat numeroase manifestări în mai multe ţări. Organizaţia s-a dedicat păstrării dansurilor tradiţionale ale naţiunilor precum şi a patrimoniului cultural al ţărilor participante.

Mircea Barbu

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.