„Kover Laszlo nu este binevenit în România”

Premierul Victor Ponta a declarat că activitatea preşedintelui Parlamentului Ungariei în România este monitorizată pentru a se vedea dacă încalcă vreo lege, fiind de părere că gestul acestuia nu este singular, ci face parte dintr-o ‘strategie prin care minoritatea maghiară din România să fie radicalizată împotriva instituţiilor statului român’. ‘Toată activitatea d-lui Kover Laszlo a fost şi este monitorizată de către noi tocmai pentru a se vedea dacă se încalcă şi prevederile legale. Normele de bună vecinătate, de respect, au fost deja încălcate, dl. Kover Laszlo nu avea ce căuta în campanie electorală într-o altă ţară a Uniunii Europene pentru a sprijini un partid extremist şi pentru a provoca practic autorităţile române, pentru că activitatea d-lui Kover Laszlo n-a fost aşa întâmplătoare, ci a fost provocatoare la adresa României. Atitudinea Guvernului a fost extrem de fermă, dar, în acelaşi timp, nu am vrut să punem gaz peste focul pe care dl. Kover Laszlo conştient încearcă să-l aprindă în această zonă din Transilvania’, a declarat premierul, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare.

Victor Ponta a spus că instituţiile sunt mobilizate pentru a nu-l lăsa pe preşedintele Parlamentului ungar să-şi atingă scopurile. ‘Este foarte clar că dl. Kover Laszlo nu este un prieten şi nu este binevenit în România, este foarte clar că atitudinile sale provocatoare nu sunt întâmplătoare şi nu cred că este un gest singular, cred mai degrabă că este o adevărată strategie prin care minoritatea maghiară din România să fie radicalizată împotriva instituţiilor statului român şi este foarte clar că suntem toţi foarte mobilizaţi pentru a nu-l lăsa pe dl. Kover Laszlo şi pe prietenii domniei sale, care stau la Budapesta şi se fac că nu ştiu ce face în România, să-şi atingă scopurile’, a adăugat Ponta.

Premierul consideră că un conflict interetnic nu ar avea avantaje pentru nimeni, nefăcând altceva decât să ducă la o reîntoarcere în timp. ‘Atitudinea noastră trebuie să fie fermă, dar în acelaşi timp foarte inteligentă, pentru că mă aflu într-un judeţ în care trăiesc împreună românii şi maghiarii şi pentru că orice conflict nu ar fi în avantajul nimănui şi în care singurul drum adevărat este drumul unei dezvoltări comune pentru cele două comunităţi şi, până la urmă, şi România şi Ungaria, iar personaje precum dl. Kover Laszlo vor să ne ducă înapoi în timp, în anii 1990, fie chiar mai înainte decât atât. Trebuie să fim atenţi, să nu răspundem cu ar ar dori dl. Kover Laszlo de la noi’, a adăugat primul ministru.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.