La mulți ani, gazistule!

romgazRomgaz este o societate pe acțiuni de interes național, în care statul este acționar majoritar, fiind reprezentat de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri. Romgaz face cercetare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenții, reparații capitale și operații speciale la sonde și asigură servicii profesioniste de transport tehnologic.

Compania se dezvoltă prin implementarea de tehnologii de ultimă oră în domeniul explorării geologice, producției și a înmagazinării subterane a gazelor, finanțate din surse proprii sau externe. Poziția economică și financiară a companiei este caracterizată prin stabilitatea profitului și lichiditate. Astfel, Romgaz se numără printre companiile deținute de stat care au îndeplinit toate condițiile de creștere economică devenind una dintre cele mai mari companii din România.

Compania Romgaz, conștientă de relația sa dinamică față de mediul de afaceri, societate și mediul înconjurator, și-a extins în timp responsabilitatea sa față de acționari și către mediile sociale influențate de activitatea sa.

Managementul companiei pleacă de la premiza că principiile economiei de piață, oamenii și mediul înconjurător se pot armoniza într-o strategie corporativă de dezvoltare durabilă.

Acceptând rolul pe care-l deține în raportul său față de așteptările de ordin social, Romgaz își asumă responsabilitatea socială ca o inițiativă corporativă liber aleasă, dincolo de obligațiile economice și legale, în scopul îndeplinirii angajamentelor sociale pe termen lung ce contribuie la dezvoltarea comunității și îmbunătățirea calității vieții.

În acest sens, compania deține o atitudine proactivă pentru îmbunătățirea constantă a condițiilor de muncă pentru angajați, focalizarea pe îmbunătățirea calității și a performanței de mediu, acte filantropice și sponsorizarea substanțială a unor domenii precum învățămant, cultură și sport.

Industria extractivă a gazului metan ocupă un loc important în industria respectiv economia judeţului Mureş, fiind principala sursă de gaze naturale a ţării, în ceea ce priveşte industria naţională prin SNGN ROMGAZ SA – Sucursala Tîrgu-Mureş carese ocupă de partea de nord a Transilvaniei.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.