La Târgu Mureş se pun bazele primului Centru Naţional de Toxicologie

646x404_259393Managerul Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, dr. Ovidiu Butuc, a anunţat joi, în cadrul lucrărilor celei de-a XVII-a ediţii a Congresului Naţional de Medicina Muncii, că se poartă discuţii cu specialişti ţară şi din străinătate pentru înfiinţarea la Târgu Mureş a primului Centru Naţional de Toxicologie.

‘În cursul zilei de astăzi (joi – n.r.) vom avea întâlniri, vom avea discuţii cu reprezentanţi din ţară şi din străinătate, în special cu şeful Centrului de Toxicologie Clinică din Praga, astfel încât să putem pune bazele înfiinţării unui Centru Naţional de Toxicologie Clinică aici, la Târgu Mureş. Este o întreprindere foarte complexă, există foarte puţine centre de acest tip în Europa, şcoala americană şi cea britanică au o experienţă extrem de importantă pentru că, din punctul lor de vedere organizaţional, în aceste centre de toxicologie intră şi partea de droguri. Din acest punct de vedere, vrem să luăm legătura cu cât mai multe astfel de centre, să împărtăşim din experienţa lor, să le cerem ajutorul, astfel încât în momentul în care acest centru va fi gata să fie inaugurat va cuprinde toate aspectele pe care le cuprinde un centru de toxicologie clinică din mediul occidental. Azi declanşăm acest proiect şi se vor face, cu sprijinul colaboratorilor din străinătate, un studiu de fezabilitate care să ne spună ce implică din punct de vedere investiţional’, a precizat dr. Ovidiu Butuc, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Congresului Naţional de Medicina Muncii de la Târgu Mureş, dr. Horaţiu Moldovan, a spus că acesta ar fi primul Centru Naţional de Toxicologie din România, în cadrul căruia vor putea fi tratate intoxicaţiile profesionale, dar şi intoxicaţiile alimentare, intoxicaţiile medicamentoase sau cele cu droguri în faza acută.

‘Pentru că nu mai există un astfel de centru în ţară încercăm să deservim o suprafaţă cât mai mare a ţării, cu atât mai mult cu cât avem aici şi elicopterul SMURD, cu care pot fi transportaţi pacienţii în cel mai scurt timp. În acest centru dorim să putem să diagnosticăm şi să tratăm aproape toate tipurile de intoxicaţii. Bineînţeles, intoxicaţiile profesionale, dar şi intoxicaţiile alimentare, intoxicaţiile medicamentoase, partea de droguri în faza acută, pentru că în faza cronică pacientul trebuie să fie transferat clinicilor de psihiatrie, de regulă, de toxicologie în acest sens. Deci, practic, de la un simplu antidot până la dializă hepatică dorim să se facă în acest centru’, a menţionat dr. Horaţiu Moldovan, specialist în medicina muncii.

El a afirmat că, pe lângă Centrul Naţional de Toxicologie, se doreşte şi înfiinţarea unui call center pentru personalul medical din toată ţara, pentru potenţialii pacienţi şi aparţinători, prin care să fie acordată asistenţă în tot ceea ce înseamnă suspiciunea de orice fel de intoxicaţie.

‘Practic, 24 de ore din 24 va exista un operator, medic de gardă, care va răspunde prin telefon acestor solicitări. Există şi nişte soft-uri medicale de toxicologie care sunt create de specialiştii americani – sunt cele mai performante – care vor fi puse la dispoziţia acestui call center şi practic putem să sfătuim camerele de gardă din toată ţara în legătură cu un caz de suspiciune de intoxicaţie. În acest centru îşi vor desfăşura activitatea medici de medicina muncii, de medicină internă, de toxicologie, ATI şi acest centru va fi în strânsă legătură cu serviciile de urgenţă. Avem discuţii în sensul instruirii personalului medical cu parteneri din SUA care conduc şi gestionează centre de referinţă de toxicologie clinică, probabil vor urma stagii de pregătire de minimum 3-6 luni pentru medici şi asistente în astfel de centre din diferite ţări şi sperăm ca în decursul unui an acest centru să fie operaţional cu aparatură şi personal instruit’, a spus dr. Horaţiu Moldovan.

La ediţia a XVII-a a Congresului Naţional de Medicina Muncii de la Târgu Mureş, care se desfăşoară până sâmbătă, participă, pe lângă specialiştii români, preşedintele Societăţii Europene de Medicina Muncii, prof.dr. Xaver Baur,
din Germania, prof. Swen Malte John, expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi al Organizaţiei Internaţionale a Muncii pe partea de dermatoze profesionale, prof. Alenka Skerjank din Slovenia, preşedintele Uniunii Europene a Medicilor Specialişti de Medicina Muncii, doi specialişti din Cehia, directorul Centrului Naţional de Toxicologie Clinică, dr. Serghey Zakharov, şi şefa disciplinei de Medicina Muncii de la Universitatea Charles din Praga, prof. dr. Daniela Pelklova, prof. dr Sara Felszeghi de la Universitatea Semmelweis din Budapesta, precum şi specialişti din Republica Moldova.

 

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.