Lăcătuș: FCM are nevoie de victorie duminică

Antrenorul echipei FCM Târgu Mureş, Marius Lăcătuş, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că în meciul care va avea loc duminică pe teren propriu, cu Voinţa Sibiu, echipa mureşeană are nevoie neapărat de o victorie care să îi asigure liniştea. „Jocul cu Voinţa Sibiu este un joc foarte dificil, de fapt cum vor fi toate jocurile până la sfârşitul acestui campionat. Vom întâlni o echipă foarte disciplinată, o echipă care din punct de vedere al efortului întotdeauna a demonstrat că se ridică la un nivel foarte înalt, o echipă care chiar dacă nu are în componenţă nume mari ale fotbalului românesc formează un grup foarte puternic, un grup foarte unit, o demonstrează şi rezultatele pe care le-au obţinut. Este o contracandidată în lupta pentru evitarea retrogradării şi sper ca jucătorii noştri să aibă o atitudine cât se poate de pozitivă la meciul de duminică, pentru că avem nevoie neapărată de o victorie, o victorie care să ne aducă linişte şi să putem să pregătim meciul de la Mioveni cu un moral ridicat”, a spus Lăcătuş.

În privinţa lotului, antrenorul a precizat că fotbalistul Pădureţu este suspendat, iar alţi doi jucători de bază, Vasilache şi Dan Matei, au probleme medicale. „Sper să am inspiraţia necesară să aleg cei mai în formă jucători care să îşi aducă contribuţia la victorie şi cele trei punte pe care le dorim în clasament. Orice punct va conta enorm până la finalul campionatului (…). Gazonul, din păcate, nu este foarte bun, terenul este aproape îngheţat, a trebuit să ne antrenăm mai mult pe terenul sintetic decât pe gazon”, a arătat Marius Lăcătuş. Tehnicianul a subliniat că şi în acest meci FCM va trebui să se concentreze foarte mult pe latura ofensivă – fără a neglija apărarea întrucât sibienii sunt recunoscuţi pentru contraatacurile fulgerătoare -, întrucât are nevoie de puncte pentru a-şi îndeplini obiectivul. „Ca să ne îndeplinit obiectivul avem nevoie de goluri marcate, de mult mai multe situaţii de gol create la jocurile pe care le disputăm, nu cum s-a întâmplat la Cluj, la meciul cu CFR, când în faza ofensivă ne-am creat puţine situaţii de a pune în pericol poarta adversă. Dacă nu reuşim acest lucru va fi destul de greu să putem obţine victorii în aceste retur de campionat. Eu sper ca jucătorii să fi înţeles mesajul pe care eu l-am transmis, avem nevoie de un joc mult mai ofensiv şi o participare mult mai bună din partea tuturor jucătorilor la faza ofensivă. Sunt nemulţumit de ceea ce arată echipa în faza ofensivă, nu vorbesc numai de atacanţi, nu vorbesc numai de mijlocaşi, vorbesc de echipă în ansamblu, pentru că în momentul în care ai mingea şi încerci să îţi creeze faze de poartă, eu îmi doresc ca participarea să fie de 100%”, a subliniat Marius Lăcătuş.

Acesta a spus că FCM Târgu Mureş are nevoie şi de un joc mult mai defensiv, la care să participe toată echipa şi că este nemulţumit de ceea ce arată echipa în faza ofensivă. În privinţa legitimării lui Laszlo Sepsi la FCM, Lăcătuş a precizat că s-au făcut deja adrese la FIFA şi UEFA şi se speră primirea unui răspuns pozitiv din partea FRF şi a LPF. Fotbalistul Sepsi a fost declarat liber de contract, însă fără acordul Federaţiei Române de Fotbal şi a Ligii Profesioniste de Fotbal nu poate fi legitimat la FCM.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.