Lângă noi trăiesc mureşeni cu care ne mândrim!

Lângă noi trăiesc mureşeni cu care ne mândrim!

Ajunşi la ultima ediţie din 2016, ne-am propus o trecere în revistă a mureşenilor noştri, de la care am putea învăţa câte ceva. Ne-ar putea inspira  preseverenţa, încrederea, curajul, tenacitatea sau spiritul lor civic, ieşit din comun. Sportiv, muzician, medic, antreprenor, asistent medical, traducător, pompier sau scriitor, fiecare dintre ei are ceva ce îl face deosebit şi demn de a fi luat de exemplu. Cititorii noştri cei mai fideli cu siguranţă sunt la curent cu poveştile lor, totuşi vi le redăm pe scurt, poate vreţi să le revedeţi!

Omul cu două vieţi

Pe 23 decembrie s-au împlinit 10 ani de la prăbuşirea unui Eurocopter SMURD, lângă lacul de acumulare Colibiţa, din Munţii Bârgăului. Elicopterul avea un echipaj format din patru persoane: comandorul Romeo Lupu, pilot, locotenent comandor Sorin Mălincioiu, copilot, dr. Puiu Popescu, medic şi asistentul medical Ovidiu Marius Balea. „Ne deplasam la o intervenţie în Vatra Dornei. Aveam de preluat un copil de vreo 15 ani care căzuse dintr-un brad din care voia să taie pentru pomul de Crăciun. Nu am mai ajuns la el. Am pornit în condiţii de iarnă, dar era timp frumos. La un moment dat am ajuns în faţa unui zid de ceaţă. Am făcut cale întoarsă pentru că nu se mai putea înainta. Ne-a învăluit ceaţa, eram ca într-o găleată. Nimic nu se mai vedea. Am intrat pe munte cu burta înainte, altfel ar fi explodat elicopterul”, a povestit asistentul Balea. Ascultându-l am văzut parcă cu ochii minţii elicopterul cu coada desprinsă, cu elicele rupte şi cu ciotul rămas cum  sapă o groapă adâncă de un metru continuând să se învârte. Asistentul ieşit pe jumătate pe geamul lateral, prins în centură, întrebându-se ce caută acolo? Pilotul şi copilotul încarceraţi, unul cu humerusul fracturat. Peste 50 de jandarmi, pompieri şi colegii de la SMURD i-au căutat aproape patru ore. „Mi-au cerut să facem zgomot. Am luat casca şi am bătut cu ea în burta elicopterului. Eram doar în salopetă, dar nu simţeam frigul”. Au fost găsiţi de doi tăietori de lemne care au venit împreună cu regretatul Szabika, (Szasz Robert Szabolcs) salvatorul de vieţi din Nepal, răpus de un atac de cord în martie anul trecut. Asistentul Ovidiu Marius Balea e în continuare asistent!

Manechin la 19 ani

V-aţi întrebat probabil ce înseamnă să fii model? Nu e o joacă de copil, asta e cert. Ne spune şi Köteles Csilla din Tîrgu Mureş. Să fii gata de fotografiat şi să zâmbeşti chiar dacă te doare ceva, eşti decepţionat de ceva sau cineva. Să te schimbi într-un spaţiu mic alături alte câteva fete, unde una se îmbracă, alta se coafează, să nu mănânci când şi ce ai vrea, şi mai ales cât ai vrea, să faci gimnastică de întreţinere, să furi secretele meseriei, să călătoreşti, azi în ţară, mâine în Indonezia, să lucrezi uneori o zi întreagă, alteori să înveţi sau să vizitezi locuri unde –altfel-nu ai fi ajuns niciodată! „Nu m-aş fi gândit că, într-o zi, voi deveni model. Pasiunea mea era sportul, dar viaţa m-a condus spre o altă destinaţie. Părinţii mă susţin şi mă ajută în orice problemă, dar s-ar bucura mult mai mult dacă aş alege o meserie ceva mai sigură”, mi  s-a destăinuit frumoasa care nu locuieşte în apartament de lux şi nu bea şampanie, dar se consideră o norocoasă!

Gândirea de luptător învinge boala Parkinson

„Un vultur ce continuă să zboare, deşi are aripile parţial frânte!”, acesta este pacientul şi doctorul Dan Mircea Fărcaş. Născut la Reghin, încă din clasa a VII-a, Dan Mircea Farcaş ştia că vrea să se facă medic. Adevărul e că i-ar fi plăcut şi la marină, dar după ce a primit ochelari de vedere, a ales medicina. Avea 23 de ani când au apărut primele semne ale bolii, un tratament eşuat, apoi a venit diagnosticul: Parkinson!  „Bolnavul de Parkinson trebuie să facă eforturi personale, să fie optimist, să aibă un psihic bun, toate acestea fiind cheia succesului în tratamentul maladiei. Să aibă o gândire de luptător, pentru a avea o lungă şi frumoasă convieţuire cu boala. Fără o motivaţie bolnavul e pierdut”, acestea erau primele gânduri care l-au călăuzit.  „Apoi mi-am schimbat tiparul mental. Am ajuns la concluzia că este posibilă regresia simptomelor în boala Parkinson şi cred acest lucru. Dacă au reuşit alţi oameni, eu de ce n-aş reuşi”, s-a întrebat autorul ghidului de supravieţuire „Virtuţi adormite” şi a reuşit! A terminat facultatea de medicină, a devenit medic specialist cardiolog, a obţinut titlul de cercetător ştiinţific, conduce Laboratorul de Explorări funcţionale Neinvazive din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, este lector la UMF şi doctor în cardiologie. Iată dovada vie că „fiecare om are virtuţi adormite. Fiecare om e bun la ceva!”

 

Ballai Alexandru n-ar putea trăi fără sport!

Născut la Târnăveni în 1964, multiplu campion mondial la lupte, Ballai Alexandru recunoaşte că „sportivitatea, fair-playul şi acel echilibru sufletesc” ce i-au dat luptele în viaţă îl atrag la această ramură sportivă. Luptele presupun  „Forţă seriozitate şi multă muncă. Am eu un plan de pregătire pe care îl respect de la A la Z. Până acum nu am dat greş. În restul anului fac antrenamente de întreţinere. Simt nevoia să alerg, să mă plimb, să merg la munte, să văd altceva, să văd lume nouă. Fără asta n-aş putea trăi. Asta e viaţa mea”, afirmă Ballai Alexandru care îi îndeamnă pe tineri să facă sport, nu neapărat lupte. Orice sport, pentru că sportul e sănătos. Dă acel echilibru sufletesc de care toţi avem nevoie. „Sportul te face om”, concluzionează campionul. Întrebat despre senzaţia de învingător, acesta afrimă că pe moment chiar nu realizează, e prea multă adrenalină. În schimb despre senzaţia de pe podium vorbeşte cu entuziasm.  „E un moment înălţător când se intonează imnul şi vezi înălţându-se drapelul ţării…Îţi stoarece lacrimi…E foarte emoţionant”, recunoaşte cu sinceritate sportivul de 1,92m.

 

Admisă cu nota 10 la Liceul Vocaţional

„Un copil talentat şi ambiţios care şi-a depăşit instrumentul”astfel o caracterizează profesorul care o pregăteşte  pe Völgyesi Bianca, adolescenta de la Liceul de Artă din Tîrgu Mureş. A fost admisă cu nota 10 la aptitudini muzicale, ea, care pe când nu ştia încă să vorbească fredona deja fragmente muzicale auzite la televizor. „Muzica a fost cea care, din copilărie şi până astăzi, m-a însoţit pretutindeni. Studiul oboiului a început la clasa profesorului Ioan Lircă Moldovan. Cursurile dumnealui, ambiţia mea de a progresa şi buna ţinută a şcolii noastre, spiritul competitiv şi riguros al colegilor cu care studiam sunt numai câteva argumente pentru care idealul meu- o carieră de succes în oboi – părea uşor de atins”, declara tânăra. Dacă în plină vară-sfârşitul lui iunie, începutul lui iulie- scriam despre lipsa unui instrument performant ce încetineşte evoluţia tinerei şi speranţa ei de a intra la o facultate în străinătate, iată că lucrurile s – au mai schimbat. Aşa cum credea şi Bianca, a existat un om cu suflet mare şi ea are astăzi un oboi nou, obţinut la un preţ modic faţă de preţul original ce ajunge undeva la 5000 de euro. Şi lucru nu mai puţin important, omul aşteaptă după banii ce vor fi adunaţi din concerte de caritate!

Dorin Oltean, îngerul copiilor

Fiu al municipiului Reghin, de la 14 ani ştia că vrea să devină pompier. „Voiam, să încerc să fac tot ce depinde de mine pentru a salva cât mai multe vieţi omeneşti şi bunurile acestora”, afirma Dorin Oltean. Supranumit „Îngerul copiilor” după ce l-a scos pe copilul de un an jumate, căzut într-un puţ adânc de 10 metri la Sinteşti şi a condus apoi operaţiunea de salvare la Maternitatea Giuleşti unde un incendiu cauzat de un scurt circuit a cuprins salonul de terapie intensivă nou-născuţi! „Sunt onorat că fac parte din tagma acestor oameni deosebiţi  care sunt colegii mei şi anume pompierii, pompierii militari şi sunt convins că şi în continuare vom face ceea depinde de noi să salvăm vieţi!” Ca o recunoaştere a muncii depuse în fruntea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, col. dr. Ing. Dorin Oltean a fost avansat la gradul de general de brigadă cu ocazia Zilei Naţionale a României, 1 decembrie 2016.

Tânăra care transformă containerul în birou

O tânără hotărâtă, cu voinţă de fier, vorbeşte patru limbi, după ce a traversat Europa în lung şi-n lat, a preferat să rămână în Tîrgu Mureş. Născută Precub, din comuna Păsăreni, după căsătorie Pósta Maria s-a apucat de transformarea containerelor maritime în birouri, ateliere sau chiar locuinţe. „Am aproape 30 de ani, am prins ceva din acele vremuri, e drept că eram foarte mică, dar îmi place ideea celor 3 R: Reciclare, Refolosire, Recondiţionare. Îmi place să dau o viaţă nouă obiectelor  cu o altă nuanţă de vopsea de cretă, cu textură fină, care se usucă repede şi obiectele astfel vopsite par recent cumpărate,  deşi păstrează şi ceva din aerul vintage”, explică tânăra. Cât despre containerele-birou, tânăra menţionează: „Bineînţeles că nu am lucrat singură, dar după ideile mele  au fost făcute designul, unde se taie, cum se taie, unde se întăreşte, unde punem geamul, unde vine uşa. Dacă vrem putem instala baie, bucătărie, se poate amenaja după imaginaţia şi buzunarul fiecăruia orice container în birou, atelier sau chiar locuinţă”, afirmă tânăra Posta Maria.

Campionul mondial la fotbal-tenis: Nono!

Norbert Varo, alintat de prieten şi colegi Nono, este multiplu campion mondial la fotbal-tenis. Ramură sportivă cu tradiţie veche în Tîrgu Mureş, a fost readusă în actualitate de antrenorul Varo Gyuszi. „Am amenajat un teren de beton în Aleea Carpaţi, cu aprobare de la Domeniul Public, aveam o plasă ce o luam după noi unde jucam. Am organizat la nivel de amatori tot felul de campionate, chiar şi internaţionale. Am evoluat cu succes la câteva competiţii, de aici ne-a venit ideea de a practica fotbal – tenis la nivel de profesionist”, a explicat antrenorul şi tatăl campionului. „Îmi plăcea jocul acesta spectaculos, cu mişcări acrobatice, la 12 ani am început să joc şi eu  sub îndrumarea tatălui meu. Mi s-a părut că e un joc complex ce îmbină cu succes calităţile mele acrobatice cu controlul mingii”, explică tânărul campion, momentan student la UBB Cluj-Napoca.

Cu Ştefan Vaga în lumea tăcerii

Părinţii nu au observat decât la grădiniţă că, fiul lor,  Ştefan s-a născut cu hipo-acuzie. Avea deja 4 ani şi nu înţelegea nimic. A reuşit apoi să înveţe limbajul semnelor şi la 9 ani a ajuns în clasa I la Sibiu. A urmat şi o şcoală de tâmplari la Timişoara. S-a căsătorit iar acum a ajuns „de la tăiat lemne la salvat vieţi”: lucrează la Ambulanţa Samaritanus, ca translator de limbaj mimico- gestual. Ţine legătura prin messenger cu persoanele care suferă de hipoacuzie ca şi el, în cadrul programului SOS Surzii. Din patru apeluri unul este adevărat! La Oradea o femeie bolnavă a fost salvată.  „I-am trimis salvarea la timp”, scrie Ştefan pe hârtia cu întrebări şi răspunsuri ce se plimbă între noi pe măsuţă. La întrebările de cultură generală răspunde precum un elev silitor, cu naturaleţea omului care crede că există Dumnezeu, că la sărbători şi nunţi se îmbracă la costum, că nu prea ştie să danseze dar simte basul şi decât să se certe cu cineva, mai bine îşi întoarce capul!

 

Povestea londoneză a unui băiat cuminte

La cei 27 de ani ai săi, Valentin Covaciu „Ascultător şi cuminte” îşi trăieşte viaţa ca pe o poveste. O scrie şi o rescrie, aşa cum făcea  pe vremuri cu poveştile fraţilor Grimm. Curiozitatea şi aventura l-au mânat ca într-o bună zi, să ia o hotărâre aşa pe nepusă masă. Cu biletul de avion şi 100 de lire în buzunar a luat avionul spre Londra. Şi ca orice român ajuns în capitala Regatului Unit s-a ocupat „cu supravieţuirea”. A lucrat la emigrantul român, apoi la patronul indian, a făcut muncă la negru şi la negru cu nuanţe gri. „Am muncit în medii unde respectul trebuia câştigat, chiar şi cel de complezenţă. Relaţia între patron şi angajat, o relaţie aproape boier-sclav. Patronul se plimbă  printre angajaţi ca pe plantaţie…problema cea mai mare e lipsa de comunicare, iar asta duce la un şir de decizii proaste care afectează pe toată lumea”, rezumă condiţiile de muncă.  Transportul în comun e mişto, scump al dracului, dar merită, căci la capăt de linie ajungi la unul din parcurile esenţiale, de care şi acum i se face dor, dacă vine vorba de Londra! La fel de brusc s-a întors în ţară. Nu vrea decât să scrie la romanul său autobiografic, Omul de Tinichea. ”iar pe lângă asta să muncesc eu aşa frumos şi să-mi asigur fondurile necesare şezutului pentru a scrie”, conchide tânărul.

Şi mulţi alţii…

Alături de noi trăiesc tineri intreprinzători, precum Dorin Negrea, care afirmă că nu este perfect, dar ce face încearcă să-l facă bine. Reţeta lui de succes: „Ascultă-ţi instinctul!” Fakó László, un cetăţean responsabil, datorită insistenţelor sale a fost stopată poluarea râului Mureş. Antrenorul de hochei pe gheaţă, Nagy Arpad, cel care a reuşit să organizeze unul din cele patru evenimente mondiale ale Weekendului feminin de Hochei pe gheaţă, în patinoarul nefinalizat, jucând hochei cu role pe…beton! ”Agentul 245”, Tanti Rodica, alias Rodica M. Popescu Knoth care în cărţile sale face o incursiune în trecutul urbei, deşi în mare parte e vorba de ficţiune. Poetul ungur, George Asztalos care scrie româneşte, în pauza de lucru în Germania şi vine în ţară ca să –şi lanseze cărţile după ce „i se ulise”. Şi mulţi alţii despre care veţi mai auzi!

Erika MĂRGINEAN

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.