Lectura devine aventură la atelierele NARATIV, organizate la Tîrgu Mureș

Lectura devine aventură la atelierele NARATIV, organizate la Tîrgu Mureș

Participare gratuită pentru copiii cu vârste între 8 și 14 ani

Asociația Curtea Veche și Azomureș promit distracție de vacanță pentru copiii din Tîrgu Mureș la NARATIV – ateliere de lectură interactivă. În data de 29 iulie, la Uzina de Materiale Fotosensibile (Str. Plopilor nr. 9, Cartierul Unirii), copiii vor descoperi că cititul poate fi cea mai frumoasă aventură. Organizatorii au pregătit patru spații de lucru unde activitățile se vor desfășura, în paralel, între 10.00 – 12.00 și 14.00 – 16.00. Participarea la ateliere este gratuită și se face în baza înscrierii printr-un e-mail transmis la adresa narativ@curteaveche.ro, până la data de 24 iulie, care sa conțină: atelierul ales, numele și prenumele celui mic, vârsta sa și datele de contact ale părintelui.

  • Atelier de scriere creativă pornind de la volumul „Visul unei nopți de vară” sub coordonarea Ema Ignățoiu (pentru copii cu vârsta între 8 și 10 ani) 

Scrierea ca hobby este o activitate relaxantă și instructivă. Dacă micuții se visează scriitori sau jurnaliști, atunci își pot îmbunătăți capacitatea de scrie texte. Perfecționăm o poveste din colecția “Cărțile copilăriei”, îi dăm alte conotații, construim personaje noi sau inventăm alte finaluri. Obiectivele sunt de a activa imaginația creatoare, de a căuta propriul stil de scriere, de a dezvolta lectura critică și creativă.

  • Atelier de storytelling pornind de la volumul „Alice în Țara Minunilor” sub coordonarea Răzvan Ropotan (pentru copii cu vârsta între 8 și 10 ani)

Răspunzând la întrebări cheie adresate de pedagog și de ceilalți participanți la ateliere, copiii învață de fapt să se raporteze mai liber la propria lor creativitate și deprind o serie de resorturi narative accesibile prin care să se poată apropia atât de propriile povești, cât și de cele deja scrise de mari autori din istoria literaturii. În esență, întrebările pe care și le pune un scriitor sunt aceleași întrebări pe care trebuie să și le pună și cititorul expert, motiv pentru care acest atelier este deosebit de relevant în educația pentru lectură a copiilor.

  • Atelier de scenografie „Mituri grecești” sub coordonarea Alexandra Culescu (pentru copii cu vârsta între 10 și 14 ani)

Un atelier în cadrul căruia participanții lucrează pe o scenă de poveste pe care o vor parcurge inițial prin exerciții ludice. Ulterior, pentru scena aleasă, ei vor crea costume, măști, decor și sunet, finalizând printr-un stop cadru al fragmentului.

  • Atelier de debate „O mie și una de nopți” sub coordonarea Nae Șovăială (pentru copii cu vârsta între 10 și 14 ani)

Debate sau « tribunalul personajelor » este un atelier care accesează și exersează deopotrivă abilitățile de argumentare cu cele de gândire critică și de comunicare eficientă în rândul participanților. În cadrul său, copiii își vor asuma roluri de jurați și judecători, acuzatori și apărători ai unor personaje contencioase din povești.

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu inițiat de Asociația Curtea Veche în cadrul programului național de lectură “Cărțile copilăriei” și desfășurat în comunitățile agricole în parteneriat cu Azomureș, cel mai important producător de îngrășăminte minerale din România. Mai multe informații despre Asociația Curtea Veche și programul național de lectură “Cărțile copilăriei” puteți afla de pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro și Facebook.com/AsociatiaCurteaVeche.

Pentru informații  suplimentare:

Valentina Roman

Director executiv

Asociația Curtea Veche

valentina.roman@curteaveche.ro

0741 033 934

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.