Liberalii din Luduş au ales continuitatea

Liberalii din Luduş au ales continuitatea

liberaliiSâmbătă după-amiază, la un select restaurant din Luduş, s-a desfășurat adunarea generală de alegeri a organizaţiei locale a Partidului Naţional Liberal. Pe ordinea de zi a fost înscris Raportul de activitate al preşedintelui organizaţiei locale, de la alegerile precedente din aprilie 2009 şi până în prezent, discuţii şi alegerea noului organ de conducere. Liberalii luduşeni au fost onoraţi de prezenţa preşedintelui PNL Mureş şi preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre; senatorul Akoş Mora, preşedinta Organizaţiei Femeilor Liberale Mureş, Sanda Huciu și Manuel Butiulcă. Au fost prezenţi preşedintele TNL Luduş, Tiberiu Orban şi preşedinta OFL Luduş, Andreea Doboş.

Evoluţie ascendentă

În cuvântul său, Cristian Moldovan a relevat că reorganizarea liberalilor luduşeni din anul 2011 a constituit o cale ascendentă pentru realizarea celor mai bune performanţe din noua istorie a partidului. Totul a culminat cu o bună campanie electorală la alegerile locale, cu scoruri bune la alegerea preşedintelui CJ, a Consiliului Judeţean şi la Referendum. Pentru perioada următoare, Cristian Moldovan a prezentat obiectivul principal, acela „de a ajunge şi de a ne menţine ca cea mai importantă forţă politică a Luduşului şi de a câştiga detaşat alegerile care vor urma”.

În discursurile lor, senatorul Akoş Mora şi preşedintele CJ Mureş Ciprian Dobre au adus elogii activităţii liberalilor luduşeni. „Trebuie să menţineţi ritmul de până acum, chiar dacă sunteţi cei mai buni”, a spus Dobre.

După constituirea comisiei de validare formată din Ana Bordan, Daniel Şofron şi Vasile Tripon, alegerea preşedintelui s-a făcut prin vot deschis şi Cristian Moldovan, singurul candidat, a fost reales în unanimitate.

Celelalte funcţii din Biroul politic local au fost alese prin vot secret pe liste. Pentru următorii patru ani au fost aleşi în funcţia de vicepreşedinte Liviu Botezan, Gelu Puia, Ovidiu Pop, Molnar Eugen şi Adrian Deteşan. În Birou au fost aleşi Ovidiu Spătar, Radu Iftenie, Aurica Mărginean, Sebastian Sabo, Cornel Luca, Marius Olariu, Dorina Dobrău, Alexandrina Olar, Vlad Covaci. Ca membri supleanţi au fost aleşi Ovidiu Gherasim, Claudia Botezan, Lucian Oniţ, Luminiţa Boca şi Adrian Banea. În final, Cristian Moldovan a declarat: „Mă simt onorat şi fericit să reprezint o echipă atât de numeroasă, implicată, puternică, devotată şi de calitate cum sunt liberalii din Luduş. Mulţumesc pentru încrederea acordată”.

Ioan A. Borgovan

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.