Liceul din Luduş, altfel

Începând din acest an, Grupul Şcolar Industrial Luduş se conformează Ordinului de ministru nr. 4292/2011 care prevede implicarea elevilor şi cadrelor didactice în activităţi de educaţie non – formală, să participe la acţiuni extracurriculare în perioada în care cei mai buni elevi participă la Olimpiadele şcolare, faza finală.

Împădurire în Cioarga

Programul „Şcoala altfel” care s-a desfăşurat în perioada 2-6 aprilie a cuprins multe activităţi elaborate de Consiliul de Administraţie al şcolii împreună cu Comitetul de părinţi şi Consiliul elevilor, printre care şi o zi dedicată ecologiei. Iniţiativa a primit sprijinul Primăriei oraşului Luduş şi a Ocolului Silvic, deţinătorul unui număr însemnat de puieţi pregătiţi pentru plantare. Directorul Ioan Pop, directorul adjunct Székely Zoltán, consilierul educativ Mariana Bălaş, ceilalţi profesori din şcoală au însoţit un număr de aproape 900 de elevi care, cu găleţi şi cazmale au pornit spre zona Cioarga, platoul din partea de vest a oraşului, pentru a crea o viitoare pădure. Acum, în această săptămână, elevii de la Grupul Şcolar Industrial Luduş au plantat un număr de aproape 6.000 de puieţi din speciile salcâm, frasin, stejar şi paltin după cum ne-a declarat şeful Ocolului Silvic Luduş, Marius Iuoraş. Rezultatul final şi calitatea muncii vor fi vizibile peste ani, pentru că asemenea activităţi vor fi repetate şi în anii următori.

Ioan A. Borgovan

print
Share
0 comments on “Liceul din Luduş, altfel
  1. plantati, plantati sa avem ce defrisa in 20 de ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.