Liderii invizibili ai orașului se vor descoperi la TEDx

Johann Stan: Doctor în informatică, cu studii făcute în Franța, s-a mutat apoi în Washington, iar de acolo coordonează organizarea primei conferințe TEDx care se va ține la Tîrgu-Mureș.

Johann Stan: Doctor în informatică, cu studii făcute în Franța, s-a mutat apoi în Washington, iar de acolo coordonează organizarea primei conferințe TEDx care se va ține la Tîrgu-Mureș.

Locuiește la Washington, dar este originar din Tîrgu-Mureș. Doctor în informatică, cu studii făcute în Franța, s-a mutat apoi peste ocean, iar de acolo coordonează organizarea primei conferințe TEDx care se va ține la Tîrgu-Mureș. Am stat de vorbă cu Johann Stan, ca să aflăm cât mai multe detalii despre filozofia din spatele conferințelor TED, poate cea mai cunoscută serie de conferințe din întreaga lume.

Adrenalina

Reporter: În primul rând te-aș ruga să-mi dai o definiție a ta a conferințelor TED.

Johann Stan: Conferințele TED au început în 1984, în Silicon Valley. Obiectivul inițial era să fie interacțiune între trei domenii – tehnologie, design și, cum spun americanii, entertainment, adică tot ce înseamnă divertisment. La conferințe, persoane cunoscute din aceste domenii prezintă niște idei care au fost realizate sau conferințele sunt, pur și simplu, o invitație de a interacționa, de a crea o comunitate în jurul unei idei. Dar cred că diferența între conferințele TED și celelalte conferințe este diversitatea. Se încearcă să se găsească relații între științe, între diferite domenii. Încă un aspect foarte interesant al conferințelor TED este stilul de prezentare. Prezentările TED au un storytelling autentic, care atrage atenția, au un impact, crește adrenalina și vrei să faci, să participi și tu, vei zice la prieteni și astfel se propagă spiritul acesta care mi se pare foarte important.

„Combinăm latura personală cu ideea”

Rep.: Apropo de asta, voi ca organizatori îi pregătiți cumva pe cei care țin prezentări la TED?

J.S.: Sunt pregătiți. Avem în echipă un departament special pentru pregătirea speakerilor. TED cere câteva reguli. Când aplici pentru o licență, semnezi practic un contract cu TED și, printre reguli, e și faptul că trebuie să îi pregătești pe cei care vorbesc. Speakerii trebuie să-și scrie discursul… mă rog, nu în totalitate, dar cel puțin ideile principale pentru a vedea cum îl structurăm. Ca să aibă impact trebuie să conțină ceva și la început și la final, să fie o ascendență, să începi cu o idee; în final trebuie să ajungem la o concluzie care are impact asupra vieții. Pentru asta e nevoie de pregătire, de repetiții, dar și de o motivație din partea speakerilor: unde în ce moment trebuie puse ideile principale, cum dezvoltăm ideile, ce poveste va fi în spatele prezentării. Nu știu dacă ai văzut, dar majoritatea discursurilor TED au și o poveste personală și trebuie lucrat și acolo, combinăm latura personală cu ideea. Toate acestea trebuie structurate foarte bine, pentru că timpul maxim este de 18 minute la o prezentare. Ideea este că discursul trebuie să fie accesibil pentru toți, indiferent de pregătire, de studii, de profesie, pentru că va ajunge public, pe youtube, pe canalul TED și e important ca, de exemplu, un copil din Africa dacă se uită la discurs să înțeleagă, să aibă impact și asupra lui.

„TED a început în România, la Reghin”

Rep.: Unde s-a mai făcut în România?

J. S.: TED a început în România la Reghin. Clujul are două conferințe, TEDx Cluj și TEDx Eroilor, Bucureștiul este foarte activ, Piatra-Neamț a obținut licența anul acesta, au mai fost conferințe TEDx la Sibiu, Oradea, Bacău, Baia Mare și Iași. În paranteză, aș zice că există o comunitate foarte activă și la Chișinău.

Rep.: Înțeleg că TEDx sunt conferințe organizate independent, care este diferența între ele și conferințele TED?

J. S.: Obiectivul TED, și cam asta ni se cere și nouă, este să nu fie nici o diferență. Dar evident trebuie să adaptezi la contextul local. TED începe luni (n. red. 17 martie) la Vancouver și durează patru zile, având vreo 50 de speakeri. La nivel local nu prea poți să atingi acest nivel. Cel mai frecvent, TEDx-urile durează o zi dar, da, conținutul și formatul specific sunt exact aceleași. Speech-uri de maxim 18 minute, pauze foarte bine organizate, unde se prezintă proiecte interesante din oraș… vom încerca și noi să invităm ONG-uri sau companii care au ceva interesant și constructiv de arătat. Evident, e și o parte de networking, ca să fie interacțiune între participanți, să discute cu speakerii despre idei, despre prezentări. Încă un lucru care se mai întâmplă în conferințele TED și TEDx este momentul muzical. Căutăm și artiști care au ceva diferit de prezentat, ca să fie și partea asta de distracție reprezentată. (…) TED este destul de exigent în ceea ce privește conținutul prezentărilor: Nu pot să fie politice, nimic legat de religie – dar este și plăcut să organizezi un TEDx pentru că ai ocazia asta de a cunoaște oameni care s-au realizat sau au o poveste foarte interesantă. (…)

Cerințele pentru speakeri și participanți

Rep.: Care sunt cerințele pentru un speaker la TED și pentru un participant, ce trebuie să îndeplinească fiecare?

J. S.: Speakerul trebuie să fie ,,demonstrat” … de exemplu, dacă este vorba de o realizare științifică, ea trebuie să fi fost deja validată, fie în comunitatea științifică, fie printr-o aplicare practică, adică să poată demonstra impactul asupra unei comunități sau asupra unui domeniu. În afară de asta, conținutul prezentării, cum spuneam, nu poate să fie politic sau religios, acestea sunt cele două limitări impuse de TED, iar restul ține de personalitatea fiecăruia și de motivație. Trebuie să ai dorința de interacțiune cu echipa de organizare pentru ca discursul să fie în formatul TED și să aibă impact, pentru ca cei care ies din sală, să iasă cu o energie, cu o dorință de a mai citit despre ideea respectivă, de a interacționa cu speakerul… Pentru participanți, cerința TED este ca participanții și speakerii să fie la același nivel. Deci există o preselecție, în care, în general căutăm persoane care au deja o pasiune și care au realizat ceva, oameni neobișnuiți, care vor dori după conferință să transmită mai departe ideile și viziunea TED de a acționa. Practic noi căutăm persoane active, care au și capacitatea și motivația de a avea un impact în comunitate și de a face parte mai apoi din comunitatea TED(…)

Două evenimente TEDx la Tîrgu-Mureș

Rep.: Sunt două evenimente TEDx anul acesta la Tîrgu-Mureș, ce se va întâmpla la cele două?

J. S.: Cum spuneam, luni (17 martie), începe la Vancouver conferința TED. Se sărbătoresc 30 de ani de la prima conferință TED. Va fi o transmisie live, programul va fi de la ora 17:00, s-a făcut deja preselecția și vor fi sesiuni de transmisie live de la Vancouver. În pauză vom avea o prezentare făcută de Vlad Fiscutean (n. red. originar din Reghin, singurul ambasador TED din România și singurul care a fost speaker la o conferință TED până în prezent), care este ambasadorul TED pentru România, este o plăcere să-l avem la Tîrgu-Mureș. Va fi și un concurs despre TED, pregătim niște întrebări despre conținutul celor mai populare prezentări TED, iar câștigătorul va primi dreptul de a participa la conferința TEDx din octombrie. Deci, în principiu evenimentul nostru din 18 martie va fi o transmisie live a conferinței TED din Vancouver, iar în octombrie va fi evenimentul nostru mare, care se va derula pe o întreagă zi, vor fi aproximativ 15 conferențiari, din diferite domenii – medicină, IT, artă, probabil și din științe mai exacte, pentru că sunt foarte mulți oameni care au realizat ceva foarte impresionant la Tîrgu-Mureș și sunt de fapt niște lideri invizibili ai orașului, iar prin TEDx vrem să-i identificăm, să-i conectăm cu comunitatea(…).

A consemnat Cătălin Hegheș

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.