Liderii PCM Mureș, sub sigla PPMT

Preşedintele organizaţiei Mureş a Partidului Civic Maghiar, Laszlo Gyorgy, şi liderul PCM Târgu Mureş, Csaba Palosi, şi-au înregistrat candidaturile luni, la Biroul Electoral Judeţean, sub sigla Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT). ‘Sub sigla Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania vor candida cei din PCM, avem cinci candidaţi din cadrul PCM şi şase din cadrul PPMT. Situaţia este destul de delicată, noi încercăm să facem o campanie în care putem să comunicăm cu oamenii şi să obţinem mandate lângă UDMR şi nu contra UDMR’, a declarat presei Vilmos Portik, liderul PPMT Mureş.

Liderul PCM Târgu Mureş, dr. Csaba Palosi, a precizat la rândul său că decizia de a candida sub sigla PPMT a fost luată la finele săptămânii trecute, când a delegat atribuţiile de preşedinte al organizaţiei municipale unuia dintre vicepreşedinţi.
Preşedintele PCM, Zsolt Biro, a arătat la rândul său că persoanele care candidează sub sigla PPMT sunt membri ai acestei formaţiuni şi că PCM, eventual, va sprijini candidaţi independenţi. ‘Aceşti candidaţi, dacă apar sub sigla PPMT, sunt membri PPMT, nu sunt candidaţi ai PCM. Vom putea sprijini eventual independenţi’, a susţinut Biro.

Pentru Camera Deputaţilor din partea PPMT vor candida în Colegiul nr. 1 Târgu Mureş, Vilmos Portik – specialist în comunicare şi relaţii publice, în Colegiul nr. 2 Târgu Mureş, Zoltan Boros – regizor film, în Colegiul nr. 3 Ferencz Bereczki – inginer constructor, în Colegiul nr. 4 dr. Csaba Palosi – medic veterinar, în Colegiul nr. 5 Laszlo Gyorgy – tehnician în construcţii şi lucrări publice, în Colegiul nr. 6 Zsolt Olvedi – farmacist, în Colegiul nr. 8 Tibor Barabas – inginer maşini şi utilaje.

Pentru Senat, în Colegiul nr. 1 Târgu Mureş candidează Istvan Jakab – manager, în Colegiul nr. 2 Andras Tokes – profesor, în Colegiul nr. 3 Janos Mate – inginer chimist şi în Colegiul nr. 4 Lorand Varga – economist.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.