Lungul drum al Simonei

simona

 

Simona Halep a părăsit turneul de la Wimbledon în sferturi de finală, însă nu a făcut o dramă din faptul că nu a reușit să-și egaleze cel puțin performanța din 2014, când a ajuns până în semifinale. Discursul său de după eșecul suferit în fața campioanei de la Australian Open, Angelique Kerber, arată că jucătoarea din România începe să gândească precum o sportivă aflată în elita mondială. „Iau acest turneu ca pe unul pozitiv. Sunt încă motivată, chiar dacă am pierdut”, a spus Halep.

Ajunsă la aproape 25 de ani, Simona nu mai este tenismana care se retrăgea în sine după un eșec și concedia antrenorii fără prea multe explicații. A fost nevoie de doi ani de frământări și procesări pentru ca jucătoarea din Constanța să realizeze că tenisul este un sport care trebuie planificat pe termen lung pentru a avea rezultate pe măsură.

Halep a avut o ascensiune galopantă în ierarhia WTA, iar finala pierdută în fața Mariei Șarapova, la Roland Garros, în 2014, a fost momentul de cotitură al carierei sale. Purtată de valul imens al simpatiei conaționalilor săi, Simona a crezut că o finală de Grand Slam nu este decât o mică amânare a momentului în care va ține în brațe un trofeu major. Nu a fost deloc așa, dar Halep a aflat asta abia după ce a început să alunece în clasament. Spre deosebire însă de o altă revelație a anului 2014, Eugenie Bouchard, care a ieșit din Top 50 la un moment dat, Simona s-a oprit la timp grație colaborării cu antrenorul Darren Cahill. Fin psiholog, tehnicianul australian a preluat frustrătile noii sale eleve și i le-a întors sub forma unor factori motivatori, iar Halep a simțit pentru prima dată că nu ea este centrul Universului. Jucătoarea din Constanța a acceptat că mai are multe de învățat în acest sport foarte dificil, în care principalul adversar ești de cele mai multe ori tu însuți. „Am mulți ani în față să joc și să fiu din ce în ce mai bună”, a mai spus Halep după ce a părăsit turneul de la Wimbledon.

Au trecut doi ani de la acea finală contra Șarapovei, iar Halep nu a confirmat așteptările conaționalilor săi, care o vedeau câștigând cel puțin un trofeu de Grand Slam până acum, cum la fel de optimiști vor fi fost cu siguranță și amatorii de pariuri pe tenis, care au mizat pe succesul său pe platforma bet365. Pentru Halep acești doi ani au fost însă plini de acumulări, care, pe termen lung o vor ajuta probabil mai mult decât ar fi făcut-o cucerirea unui titlu major. „Poate voi câștiga un astfel de turneu în această viață. Voi continua să lupt și să cred”, a adăugat Simona. Aceste afirmații însumate creionează parcă portretul unei campioane în devenire. Halep a făcut pace cu timpul, pe care nu mai vrea să-l agreseze, înțelegând că nu întotdeauna poți ajunge o mare jucătoare până la vârsta de 23 de ani.

 

Foto: www.flickr.com

 

 

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.