Luni va fi instalat bradul de Crăciun

brad

Primăria Tîrgu Mureş, prin Administrarea Serelor şi a Spaţiilor Verzi va aduce bradul de Crăciun în oraş, în cursul zilei de luni, 21 noiembrie 2016. Pomul de Crăciun, achiziţionat de la Ocolul Silvic Răstoliţa, face parte din specia molid, are 25 de metri înălţime şi a împlinit anul acesta 50 de ani. Costurile achiziţiei ajung până la valoarea de 1000 de lei.

„Ştim cu toţii ce bucurie e în sufletele copiilor atunci când privesc bradul din centrul oraşului. Anul acesta îl aducem din comuna Ruşii Munţi, de pe Valea Sebeşului. Luni după-amiază vom fixa bradul, apoi echipele noastre îl vor pregăti pentru împodobire,” a declarat Anca Teban, directoare Administrarea serelor, parcurilor şi zonelor verzi.

Un alt eveniment aşteptat de târgumureşeni este iluminatul festiv, care va avea loc în seara zilei de 6 decembrie, când va fi prezentă în centrul oraşului Gaşca Zurli. Pe data de 7 decembrie, ora 17, 30 va avea loc inaugurarea patinoarului la Parcul Municipal. Acesta va funcţiona până la sfârşitul lunii februarie, anul viitor.

Sursa: Tirgumureseanul

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.