Lupta cu ANI, o modă

Lupta cu ANI, o modă

ciocan justitie tribunal judecataAvem primul parlamentar care şi-ar putea pierde mandatul, dar şi primul consilier local târgumureşean pe care Agenţia Naţională de Integritate(ANI) îl declară incompatibil. Mai mulţi consilieri judeţeni au renunţat la mandatele lor după ce ANI a câştigat în instanţă procesele şi a dovedit că aceştia erau incompatibili.

ANI, după ureche

Acum vreo doi ani de zile scriam că Agenţia Naţională de Integritate (ANI), cel puţin în Mureş, acţionează după ureche şi după un probatoriu subţire. Nu ne-am schimbat prea mult părerea de atunci, atâta vreme cât mai mult de jumătate din dosarele pe care le-a deschis, le-a şi pierdut în instanţă. În schimb, nu putem nega o evidenţă: procesele pe care le-a câştigat definitiv şi irevocabil, care dovedesc că am avut şi avem aleşi certaţi tocmai cu legea pe care ar trebui să o respecte şi să o aplice mai abitir decât noi muritorii de rând – mai ales parlamentarii dacă tot şi-au dorit imunitate parlamentară, considerând că sunt deasupra celorlalţi cetăţeni români şi în plus la întocmirea şi adoptarea cărora unii chiar lucrează prin natura puterii cu care sunt învestiţi – cea legislativă.

Cazul Akos Mora

akos moraSenatorul liberal Akos Mora s-ar putea să fie primul parlamentar mureşean care își pierde mandatul pe motiv de incompatibilitate. Şi asta pentru că senatorul a pierdut, în 24 septembrie, definitiv şi irevocabil, procesul cu ANI la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Până să ne oprim asupra deciziei ÎCCJ trebuie să vedem cum a ajuns Akos Mora în această situaţie.

Parlamentarul PNL a ajuns în atenţia ANI de două ori. Prima dată pentru presupusa săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii, în 2009. Atunci, inspectorii de integritate au constatat că Mora, care era la acea vreme consilier judeţean, nu şi-a depus la timp declaraţia de avere, respectiv cea de interese, astfel încât ANI a declanşat din oficiu procedura de control. ANI a comunicat atunci faptul că alesul judeţean nu ar fi menţionat valoarea exactă a dividendelor pe care le-a încasat de la SC Moragroind SRL – amuzant este faptul că ceea ce a declarat însuma mai mult decât a şi primit – şi a uitat să îşi declare un teren. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-Mureş, care nu a constatat săvârşirea vreunei infracţiuni, iar ANI, care a contestat soluţia procurorilor, a pierdut în instanţă procesul în 2010.

Un nou dosar

În 26 aprilie 2011, ANI a deschis un alt dosar pe numele Mora şi a sesizat Direcția Națională Anticorupție. Aflat la al doilea mandat de consilier judeţean, Akos Mora a fost găsit de ANI incompatibil şi că ar fi încălcat legislaţia anticorupţie. Mai exact, inspectorii de integritate constatau că «începând cu anul 2008 şi până în prezent S.C. MORAGROIND S.R.L., societate în cadrul căreia domnul consilier cudeţean MORA AKOS DANIEL deţine atât funcţia de director, cât şi calitatea de asociat, a încheiat contracte de execuție lucrări atât cu unități aflate sub autoritatea Consiliului Județean Mureş (Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Tîrgu-Mureș, Spitalul Municipal ,,Dr. Gheorghe Marinescu” Tîrnăveni), cât și cu alte unități administrativ-teritoriale de pe raza Judeţului Mureş (Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Primăria Suplac, Primăria Crăiești, Primăria Orașului Iernut, Consiliul Local al Comunei Breaza, Primăria municipiului Sighișoara), în valoare totală de 15.689.344 lei».

Akos Mora a atacat în instanţă raportul de evaluare al ANI, iar în 24 februarie 2012 a pierdut procesul deschis la Curtea de Apel Tîrgu-Mureş cu un an înainte, prin sentinţa civilă nr. 34. Fostul consilier judeţean, între timp ales în Senatul României în noiembrie 2012, a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În 24 septembrie, prin Decizia Nr. 6289/24.09.2013, instanţa supremă a respins recursul acestuia ca nefondat. Decizia ÎCCJ este irevocabilă şi nu mai poate fi atacată decât printr-o cale extraordinară. Ceea ce Akos Mora a şi făcut, considerând că nu i s-a respectat dreptul la apărare.

În 25 septembrie, pe rolul ÎCCJ a fost înregistrat dosarul cu nr. 4712/1/2013, prin care senatorul a înaintat o contestaţie în anulare, solicitând anularea hotărârii instanţei supreme. Primul termen de judecată a fost fixat – atenţie! – pentru 20 februarie 2015, în condiţiile în care se spune, în procedura civilă, că o asemenea acţiune se judecă de urgenţă şi cu precădere. Ar mai fi de menţionat că introducerea contestaţiei în anulare nu suspendă executarea hotărârii ÎCCJ, astfel încât e posibil ca Akos Mora să îşi piardă mandatul de senator, fiind găsit incompatibil şi, de asemenea, să nu mai poată ocupa funcţii publice timp de trei ani înainte să se judece calea extraordinară de atac. Altfel spus, s-a putea ca în Colegiul Nr. 3 Senat să se organizeze din nou alegeri.

Gliga şi Kerekes – în proces cu ANI

Akos Mora nu este singurul parlamentar mureşean care are probleme cu ANI. Deputaţii Vasile Ghiorghe Gliga şi Kerekes Károly sunt, de asemenea, în proces cu agenţia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru încălcarea legislaţiei incompatibilităţilor şi a conflictului de interese. Ambii parlamentari au fost declaraţi de ANI în conflict de interese pentru că şi-au angajat membrii familiei la cabinetele parlamentare.

Pentru suma de 27.095 de lei, liderul PSD Mureş şi-a angajat soţia Elena, în perioada 05.01.2009 – 28.03.2011, în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripția electorală nr. 28 Mureş, încălcând, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003. Vasile Gliga a câştigat procesul în primă instanţă, în 30 octombrie 2012, Curtea de Apel Tîrgu-Mureş admiţând contestaţia pe care acesta a formulat-o şi dispunând anularea Raportului de evaluare nr.119088/G/II/07.11.2011 întocmit de ANI. Agenţia a declarat recurs împotriva sentinţei civile pronunţate de prima instanţă, dosarul aflându-se pe rolul ÎCCJ. Primul termen de judecată a fost fixat pentru 21 octombrie 2014.

Kerekes Károly şi-a angajat fiul în perioada 2006 – 2010, și soţia Susana, în perioada 2004 – 2009, în cadrul Biroului Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 28 Mureş, aceştia fiind remuneraţi cu aproape 100.000 de lei în perioada investigată de ANI. Deputatul Kerekes a atacat, de asemenea, în instanţă raportul ANI şi a câştigat la Curtea de Apel Tîrgu-Mureş în 1 noiembrie 2012 procesul cu agenţia. ANI a declarat recurs, iar după preschimbarea termenului din oficiu, prima înfăţişare în acest proces va avea loc în 17 aprilie 2014.

Maior, în conflict de interese

Cel mai recent dosar întocmit de ANI se referă la fostul viceprimar, actual prestator de servicii pe PFA pentru Primăria Tîrgu-Mureş şi consilier local PDL în Consiliul Local Tîrgu-Mureş, Claudiu Maior. Acesta a fost găsit incompatibil de ANI în luna septembrie 2013, după ce demersurile de verificare au început în 2011, iar în luna mai a acestui an i s-a comunicat că ar fi încălcat regimul impus de Legea nr. 161 din 2003. Mai exact, inspectorii de integritate s-au sesizat asupra faptului că acesta a încheiat începând cu 2012 un contract de prestări de servicii cu Primăria Tîrgu-Mureş, urmând să primească pentru serviciile sale o sumă de 5.000 de lei lunar, iar de la începutul acestui an doar 3.600 de lei. Lui Maior i s-a solicitat un punct de vedere, acesta arătând că nu a încălcat legislaţia în domeniu deoarece PFA nu poate fi considerată societate comercială, iar cazurile de incompatibilitate sunt limitate şi de strictă interpretare. Exact ce am scris şi noi încă din luna aprilie a acestui an, considerând că Maior nu a fost în ilegalitate, ci a profitat de o altă breşă juridică de care legislaţia românească nu duce lipsă. Cel mult, putem doar aprecia că încheierea contractului de prestări servicii din iulie 2012 este imoral, ceea ce însă nu se sancţionează prin mijloace juridice. Totuşi, ANI consideră că Maior a încălcat legea, astfel încât în 6 septembrie 2013 l-a declarat incompatibil, iar raportul de evaluare a fost prezentat în ultima şedinţă de CL ce a avut loc în 19 septembrie. Claudiu Maior a contestat raportul ANI la Curtea de Apel Tîrgu-Mureş. Dosarul 328/43/2013 a fost înregistrat în 23 septembrie, consilierul local solicitând anularea actului administrativ emis de ANI. Până în prezent, instanţa de judecată nu a fixat un termen de judecată în acest proces.

Fără mandat

Până acum mai mulţi consilieri judeţeni au renunţat la mandat din cauza incompatibilităţii constatate de ANI. Horaţiu Moldovan, consilier judeţean din partea PNL în mandatul trecut, nu s-a mai judecat cu agenţia preferând să demisioneze din Consiliul Judeţean, Balogh József a aşteptat verdictul final pentru a face acest pas în acest an, în timp ce Ilyes Toth Alexandru a renunţat, undeva la jumătatea drumului, înainte ca instanţa să se pronunţe irevocabi l, dar după declanşarea procedurii judiciare. În vizorul ANI au mai fost alţi consilieri judeţeni, precum Gombos Csaba Geza, Eros Csaba, Eugen Bândea, Szalkay Jozsef, Magyarossy Erzsebet, majoritatea având şi în prezent calitatea de aleşi – locali sau judeţeni după ce au câştigat în instanţă duelul cu ANI.

Ligia Voro

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.