Magistrați corupți – da, Justiția coruptă – nu

Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a prezentat într-un interviu acordat luni AGERPRES realizările sale din timpul mandatului deţinut pe parcursul anului 2011 la conducerea CSM, care au adus aprecieri din partea Comisiei Europene în raportul pe justiţie, dar şi neîmplinirile, dintre care cea mai mare este lipsa unui dialog între CSM şi Ministerul Justiţiei, care împiedică adoptarea unor reforme în sistemul de justiţie. Horaţius Dumbravă consideră că România nu are un sistem de justiţie corupt, dar are corupţi în interiorul acestuia, iar marea vulnerabilitate a sistemului este insuficienţa numerică a magistraţilor şi creşterea galopantă a numărului cauzelor aflate pe rolul instanţelor.

AGERPRES: Care sunt realizările cu care vă puteţi mândri de pe parcursul mandatului dvs. în fruntea CSM şi care sunt punctele pe care vi le reproşaţi?

Horaţius Dumbravă: Pentru mine personal, dar şi pentru Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să mărturisesc că a fost un an extrem de dificil. Vă amintesc că am început cu o lună de semiactivitate, un an în care în luna februarie 2011 CSM nu a lucrat, fiindcă după decizia Curţii Constituţionale trei membri au fost invalidaţi şi practic nu am mai avut cvorum. A fost nevoie de o intervenţie energică a preşedintelui României şi a primului ministru de atunci, care, printr-o ordonanţă de urgenţă promulgată de preşedintele României, au dat posibilitatea CSM-ului să funcţioneze. Practic noi am funcţionat de-abia din luna martie, am pierdut momente extrem de importante pentru CSM.

În ceea ce priveşte realizările, care de altfel au fost amintite mare parte dintre ele în Raportul Intermediar al Comisiei Europene din februarie 2012, în primul rând este vorba de politica publică coerentă, spun eu, legată de întărirea integrităţii magistraţilor. Aici, pe lângă sancţiunile disciplinare pe care le-am aplicat şi care au acoperit parte şi din încălcări – să le spunem în sens larg – ale magistraţilor, discursurile publice ale membrilor CSM şi ale preşedintelui CSM, dar am adoptat şi un act extrem de important, care a fost menţionat în Raportul Intermediar al Comisiei Europene, el se numeşte Strategia de Integritate a Sistemului, care urmează a fi implementat. Toate aceste lucruri au făcut, iată, să crească în sondajele de opinie – publicate chiar de AGERPRES – Justiţia se află pe locul II cu încredere mare şi foarte mare, după Armată, şi înaintea unor instituţii cum ar fi Jandarmeria, DNA, SRI şi Poliţia. Eu spun că acest lucru a crescut tocmai datorită faptului că Justiţia a decis să nu-şi mai acopere propriile hibe.

Practic am deschis un drum pe care eu cred că trebuie să continuăm şi nu este numai în interesul societăţii româneşti, este şi în interesul magistraţilor. Magistraţii conştientizează că marea lor majoritate sunt integri, că nu sunt corupţi, iar la acea mică parte va trebui să se constate fie încălcarea standardelor de integritate, fie să fie deferiţi Justiţiei, magistraţii puţini care sunt corupţi. O a doua realizare este cea legată de startul pe care l-am dat în verificări şi controale la nivelul tuturor instanţelor, pe trei paliere extrem de importante. E vorba de un control ce vizează dosarele mai vechi de 5 şi 10 ani – vă reamintesc cu foarte mare stupoare că avem pe rolul instanţelor un dosar de 28 de ani – şi de acolo încolo, asta se întâmpla în iunie 2011, am decis toată Secţia de Judecători a CSM că este nevoie de a identifica toate dosarele mai vechi de 5 şi 10 ani pe care le avem pe rolul instanţelor din România de la data înregistrării în sistem şi în ce stadiu procesual se află ele. De altfel patru dintre instanţele cu foarte multe dosare vechi şi au fost controlate, au şi fost propuse cercetări disciplinare în şase cazuri de magistraţi, iar aceste controale se derulează.

Al doilea palier pe care noi am pornit pentru o verificare de mare amploare e legat de dosare de mare corupţie. Termenul de fina lizare se află în această perioadă, după informaţiile mele Inspecţia Judiciară a finalizat raportul pe care noi l-am decis a fi făcut şi urmează să fie prezentat Secţiei de Judecători şi, în funcţie de conţinutul acestui raport, Secţia de Judecători se va exprima. Dar eu spun că e o mare realizare a CSM-ului pentru că trebuia făcut acest lucru, trebuia aruncată o lumină şi o atenţie sporită asupra magistraţilor în raport cu aceste dosare, pentru ca soluţia – că este de achitare sau de condamnare – să fie dată cât se poate de repede, sigur, şi în funcţie de probatoriile care trebuie efectuate.

Iar ultimul palier pe care am decis să mergem este cel legat de verificări la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este vorba de un control managerial, l-am decis tot în iunie 2011, iar decizia finală s-a luat în luna septembrie 2011, el urmează să fie finalizat la jumătatea lunii martie. Este un control managerial întins pe trei ani de zile, îl aşteptăm cu mult interes. Eu, personal, l-aş dori dublat de o verificare specifică şi la Parchetul General, pentru că demult nu a mai fost făcut un control la Parchetul General. Este util să fie făcut, pentru că activităţile parchetelor sunt conexe cu cele ale instanţelor şi aşa putem să extragem o imagine comună pentru ceea ce vrem să facem ca sistem.

Paradoxal, ar mai fi o realizare, deşi au fost foarte multe critici în vară, legate de propunerea de modificare a Constituţiei, în special cea legată de eliminarea din Constituţie a paragrafului potrivit căruia caracterul licit al averilor se prezumă. Noi am ridicat multe probleme atunci, le-am trimis ca punct de vedere Curţii Constituţionale, în sensul în care acesta este un drept relativ pe care îl au cetăţenii, este absurd ca un câştig al Revoluţiei din 1989 să fi fost eliminat pur şi simplu din Constituţie, când de fapt problema era cu totul alta. Aveam nevoie de o lege care să stabilească limitele exercitării acestui drept, tocmai de asta pun că e un drept relativ, şi nu modificarea Constituţiei. Ce s-ar fi întâmplat dacă acele milioane de oameni care au muncit în afara teritoriului ţării şi au adus bani în ţară să fi fost supui unui astfel de control, pentru că s-ar fi eliminat acest drept relativ. De altfel, de ce spun că este un câştig, până la urmă Ministerul Justiţiei a fost obligat, a fost forţat în sens benefic, să trimită proiectul legii privind confiscarea extinsă în Parlament. El a şi trecut de Senat, astăzi se află în Camera Deputaţilor unde participăm activ, pentru că ni se pare un act normativ de esenţă pentru societatea românească. Totuşi trebuie spus că aceste paragrafe ca proiect de lege au fost şi în Codul de Procedură Penală, ca proiect trimis de la Ministerul Justiţiei la Guvern. Nu se ştie din ce motive acest paragrafe au dispărut în 2009.

De aceea mi s-au părut oarecum exagerate discuţiile din vara anului 2011, am fost extrem de criticaţi, probabil nici noi nu am reuşit să explicăm foarte bine publicului de ce am făcut acest lucru, dar iată că până la urmă ceea ce contează este punctul final, adică faptul că în viitorul apropiat vom avea o lege privind confiscarea extinsă. Încă o realizare, o mobilizare exemplară a CSM, a Institutului Naţional al Magistraturii şi a magistraţilor pentru pregătirea profesională a magistraţilor şi cetăţenilor privind intrarea în vigoare a noului Cod Civil. A fost un plan de acţiune foarte bine conturat, extrem de complex, condus de un coleg de-al meu, Cristi Danileţ, în care au fost implicate toate structurile juridice. (…) Din păcate, şi din acest lucru trebuie să învăţăm, Ministerul Justiţiei şi Executivul au alocat foarte puţin bani pentru conştientizarea cetăţenilor înainte de intrarea în vigoare a noului Cod Civil. Acest lucru sper să se repare cu ocazia intrării în vigoare a celorlalte trei coduri.

Ce anume vă reproşaţi în activitatea dvs. la conducerea CSM?

Un eşec pe care l-aş vedea este cel legat de Inspecţia Judiciară. CSM avea datoria să se reocupe mult mai aplicat de a avea o Inspecţie Judiciară eficientă. Sigur, au avut probleme cu personalul, însă se putea face mult mai mult. Am reuşit să reparăm această lipsă de aplicare pe Inspecţia Judiciară în a doua parte a anului 2011, dar cred că se putea face mult mai mult. În mod clar, avem nevoie de un inspector şef extrem de energic, foarte stăpân pe el şi independent. Sper că acest lucru să îl avem odată cu intrarea în vigoare a noii legi. Fără un inspector şef capabil să facă faţă tuturor presiunilor, indiferent din ce parte ar veni ele, foarte bun profesionist şi care să aducă performanţă Inspecţiei Judiciare, dacă nu avem acest lucru, din punctul meu de vedere, justiţia va avea un eşec.

Al doilea eşec pe care îl văd eu este cel legat de faptul că deşi am solicitat Ministerului Justiţiei, noi, plenul CSM, să promoveze un proiect de lege privind privarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor corupţi şi ale personalului auxiliar corupt, care sunt dovediţi că au săvârşit infracţiuni de corupţie, Ministerul Justiţiei nu a răspuns demersului nostru. De asemenea, personal am mai avut o iniţiativă ca cei care sunt în conflicte de interese în cauze în care structuri de parchet trimit în judecată inculpaţi să nu intre în astfel de cauze. Şi cu acest lucru, pe care l-am făcut public, probabil că actualul ministru al Justiţiei sau un viitor ministru al Justiţiei ar putea relua temea aceasta, care cred că ar ajuta şi Justiţia până la urmă în a avea o mai mare transparenţă în actul de justiţie.

Un alt eşec ar fi lipsa unei strategii comune cu Ministerul Justiţiei, stabilirea unor obiective sau a unui calendar comun de acţiune. Un ultim eşec ar fi cel legat de Legea Răspunderii Materiale şi modificările aduse Inspecţiei Judiciare – sigur, sunt şi lucruri bune în această lege adoptată de Parlament – însă există şi un pericol imens: independenţa Justiţiei şi anume faptul că ministrul Justiţiei devine titularul acţiunii disciplinare, adică un factor politic se implică în funcţionarea Justiţiei, chiar în realizarea actului de justiţie, ceea ce este grav sau ar putea fi grav pentru un ministru care ar putea exercita abuziv această atribuţie.

Întrucât majoritatea Curţilor de Apel din ţară şi-au prezentat deja bilanţul de activitate pe anul 2011, iar dumneavoastră aţi participat la multe discuţii cu magistraţii în cadrul acestor reuniuni, ce aspecte grave v-au fost sesizate şi care ar fi cea mai mare vulnerabilitate a sistemului judiciar din România?

Cea mai mare vulnerabilitate din care decurg toate celelalte vulnerabilităţi: volumul foarte mare de activitate. Avem iarăşi un vârf istoric, din păcate, 3.100.000 de cauze înregistrate pe rolul instanţelor în anul 2011, faţă de aproximativ 2.900.000 de cauze în 2010. Am crezut că 2010 va fi un vârf. Nu, iată că anul 2011, datorită şi crizei social-economice, dar şi a unor greşeli, să spunem, pe parcurs ale Executivului, avem această creştere explozivă de cauze. Practic tot al treilea român din populaţia adultă se află în proces. Creşterea este de 7%, însă o creştere masivă s-a constatat la curţile de apel, 32,78% faţă de 2010. Şi asta s-a datorat Legii Micii Reforme. Aici ar fi fost necesar ca atunci când Ministerul Justiţiei a anunţat, cu foarte mare pompă, această lege, care are părţi foarte bune de celeritate a proceselor, să fi corelat cu o infrastructură şi mai ales cu alocarea de resurse umane adecvate. Adică să fi lăsat şi sistemului să arate unde ar fi fost vulnerabilităţile pentru creşterea ce urma să vină şi să fi propus ministrului, iar ministrul să dea un ordin de redistribuire de posturi şi suplimentare de posturi. În orice caz, aceasta iarăşi ar trebui să fie o lecţie pentru intrarea în vigoare a noilor coduri, să nu se mai repete această greşeală.

Vulnerabilitatea priveşte exclusiv numărul mare de cauze şi numărul mic de judecători?

Numărul mic de judecători şi o creştere explozivă la anumite categorii de instanţe. Nu s-au luat în calcul efectele pe care le va avea Legea Micii Reforme, de aceea avem o creştere foarte mare la curţile de apel. Sigur, avem o creştere şi la tribunale, pentru că creşterea la tribunale la nivel naţional este de 9%. La judecătorii este o cifră constantă, doar în jur de 1,5%. (…) Foarte multe cauze aflate inutil pe rolul instanţelor de judecată s-au înregistrat şi datorită unor sincope de comunicare cu Executivul. Şi aici amintesc Legea privind taxa auto, noi am venit cu un proiect de act normativ, care a rezultat în urma discuţiilor cu toţi colegii la nivelul curţilor de apel şi tribunalelor, prin care am propus aplicarea unui instrument mult mai facil şi mai uşor de implementat al acestei taxe auto, în acord cu decizia Curţii Europene de Justiţie. În acelaşi timp, am atras atenţia Executivului că trebuie găsite soluţii de natură administrativă. Trebuie să spun că pe rolul instanţelor se află peste 100.000 de cauze privind restituirea taxei auto. Trebuia găsită o soluţie administrativă de restituire de către circumscripţiile financiare, de cei care au colectat taxele auto, de restituire a sumelor, indiferent cum s-ar fi prevăzut această restituire. Pentru că am ajuns în situaţia absurdă ca statul să plătească de două ori, odată restituirea taxei auto şi, în al doilea rând, toate acele cheltuieli de judecată la care este supus cetăţeanul. Adică cetăţeanul nu poate să meargă la circumscripţia financiară care a colectat taxa, el trebuie să vină obligatoriu în instanţă, după ce parcurge procedura prealabilă la circumscripţia financiară, în primă instanţă mai stă vreo câteva luni, după care alte câteva luni în recurs, sigur că el câştigă, pentru că practica judiciară este constantă acum – iarăşi un element pe care trebuia Executivul să îl aibă în vedere, pierde bani, pierde energie. Aceste dosare încarcă rolul instanţelor, înseamnă hârtie consumată, salarii consumate, înseamnă efort suplimentar, dar sunt şi cheltuieli de judecată la care este obligat statul şi sumele nu sunt de neglijat dacă le totalizăm la aceste zeci de mii de dosare.

România a îndeplinit aproape toate condiţiile impuse prin Tratatul de Aderare la UE din 2007, iar pentru celelalte aspecte, până la raportul din vară, este posibil să se adopte nişte măsuri de competenţa CSM-ului care să elimine orice urmă de suspiciune la adresa Justiţiei române, spunea Alina Ghica, preşedintele CSM. Care ar fi aceste măsuri şi ce anume vizează?

România a realizat foarte multe din condiţionalităţile impuse de Tratatul de Aderare, dar încă mai are de realizat din măsurile constatate în comun cu Comisia Europeană. Ceea ce constituie Mecanismul de Cooperare şi Verificare, repet şi spun, cooperare, nu neapărat verificare, pentru că aici noi cooperăm cu experţii Comisiei Europene, care de multe ori ne arată din exterior – de multe ori poţi să vezi din exterior şi obiectiv – ceea ce se întâmplă în interior, unde sunt problemele. Mai sunt multe de făcut, aşa cum spune şi doamna preşedintă, noi membrii aleşi ai CSM sprijinim noua conducere în toate obiectivele pe care şi le propune, obiectivele oricum sunt discutate în colectiv, sper să realizăm ceea ce ne propunem. Noi lucrăm la o politică de personal pe termen scurt, să sperăm că în două-trei săptămâni să propunem domnului ministru pe baza studiilor de impact suplimentarea schemelor de personal – studiile de impact vorbesc de suplimentarea schemelor de personal – cu 416 judecători la nivel naţional, în perspectiva intrării în vigoare a noilor coduri. Sigur, aici am putea discuta de noile Coduri pentru că realizarea măsurilor pe care le propune Comisia Europeană sunt legate de intrarea în vigoare a noilor Coduri. Trebuie să spun, cu oarecare amărăciune, că nu reuşim nicicum, aşa cum am mai pomenit, să avem un calendar comun şi obiective toate comune toate instituţiile implicate pe orizontală şi care au putere de decizie. Am avut date succesive de intrare în vigoare a Codurilor. Ultima declaraţie a domnului ministru Predoiu este cea de intrare a noului Cod de Procedură Civilă în 1 iunie 2012. Sigur, aici trebuie să fac remarca, sau să sperăm că este o decizie care va fi împărtăşită şi de Parlament, dar în orice caz ideea este foarte bună, de a cupla noul CPC de noile coduri – Penal şi de Procedură Penală. Viziunea ministrului este de a intra în 1 iunie 2012 noul CPP şi celelalte două coduri undeva în primăvara anului 2013. Din păcate, trebuia să consulte şi sistemul de Justiţie dacă este pregătit pentru a în vigoare în 1 iunie 2012. Eu spun că până nu asigură infrastructura necesară şi suplimentarea schemelor de personal, cum spun studiile de impact, nu este adecvată intrarea în vigoare la o dată prestabilită. Sau da, avem o dată prestabilită, dar haideţi, aceasta a fost rugămintea faţă de celelalte instituţii implicate, să avem asigurată infrastructura şi schemele de resurse umane, conform previziunilor date de studiile de impact, nu invers, pentru că altfel păţim ca în cazul Legii 202/2010, dar de această dată la o scară mult mai mare.

În ce situaţie ne-ar putea găsi Raportul pe justiţie din vară, având în vedere inexistenţa unor dezbateri în Parlament în acest moment, privind legile de adoptare a codurilor?

Aici iarăşi este o critică pe care nu am cum să nu o aduc clasei politice, inclusiv ministrului Cătălin Predoiu. Domnia sa a anunţat în data de 5 ianuarie 2012 un calendar de intrare a noilor coduri în vigoare. Sigur, până la urmă este decizia Parlamentului, nu este decizia unui ministru, să fim serioşi. Asta pe de-o parte. Pe de altă parte, legat de acest lucru, nu am personal certitudinea că Parlamentul va urma calendarul impus de un ministru din Executiv. Şi chiar dacă ar fi aşa, ar fi, din punctul meu de vedere, pus sub semnul întrebării rolul Parlamentului, pentru că nu ştiu cât timp ar mai rămâne de dezbătut legea de implementare a noului CPC în Parlament. Rolul Parlamentului este de a dezbate legi, în comisii, sigur, de specialitate. Ori să ne imaginăm că legea de implementare este un cod de procedură civilă la scară mică, adică are foarte multe articole, se prevăd foarte multe modificări la chiar noul CPP, pe secţiuni importante, ori este inadmisibil, sau este foarte dificil să nu ai o dezbatere şi pur şi simplu să ridici mâna în plenul Parlamentului.

În aceste condiţii cum estimaţi că va fi raportul de Justiţie?

Nu ştiu cum va fi. Din punctul meu de vedere, şi aici revin la sondajul pe care l-a publicat AGERPRES, iată că clasa politică se află la polul opus. Încrederea în Parlament, încrederea în Preşedinţie şi încrederea în Guvern este foarte mică şi mică. Este acum şansa clasei politice chiar şi pe acest palier al codurilor – care haideţi să ne gândim că vor modifica într-un fel sau altul viaţa cetăţenilor – să dea un semnal că vor purcede la dezbateri, că nu vor fi o anexă, pur şi simplu, a Executivului, că vor invita specialiştii în drept de la instituţiile publice implicate să participe la dezbateri, şi să contureze un calendar concret. În două-trei luni poate fi conturat un calendar. Din punctul meu de vedere este nefezabilă data de intrare a noului CPC la 1 iunie 2012, mai degrabă toamnă sau primăvara anului 2013 pentru a lăsa timp şi sistemului să se pregătească, să aducă schemele de personal, să promoveze de la instanţele inferioare magistraţi, să aducă oameni noi în sistem, aşa cum prevăd studiile de impact, să asigur pregătirea profesională, să primească bani de la guvern pentru a asigura seminarii, pregătiri profesionale. Dar pentru aceasta, sigur, trebuie să stăm toţi la masă, instituţiile implicate, şi să discutăm.

Vorbeaţi de o centralizare tot mai mare a puterii în mâna ministrului Justiţiei şi de lipsa de dialog care a existat şi pe vremea mandatului dvs. de preşedinte al CSM. Vedeţi o rezolvare a acestei probleme, ma i ales că cele două structuri sunt parte ale aceluiaşi sistem?

Ceea ce din păcate am constatat cu foarte multă surprindere la începutul mandatului, deşi sincer să vă spun aveam date anterior despre ceea ce se întâmplă, există un lucru bizar la nivelul funcţionării instituţiilor publice româneşti: parcă fiecare instituţie aleargă doar pe culoarul propriu, nu are perspectiva obiectivului pe care îl are atunci când aleargă pe culoarul propriu, nu înţelege să colaboreze cu celelalte instituţii decât de multe ori de formă, de multe ori ai impresia că unele instituţii publice se află pe picior de război, ori acest lucru nu face decât să blocheze deciziile care trebuie luate, inclusiv din sistemul de Justiţie. Deciziile nu pot fi luate decât în comun. Sunt chestiuni care se iau partajat, decizii partajate, spre exemplu ministrul Justiţiei face afirmaţii, repet, bizare, cum că Executivul şi Parlamentul şi-au făcut treaba, că au dat legile necesare, adică noile coduri, şi că de data aceasta e doar treaba Justiţiei să treacă la treabă. Da, este treaba Justiţiei să treacă la treabă, trebuie să pună umărul, va trebui să aibă cea mai mare contribuţie aici, dar în acelaşi timp cum poţi să spui că eşti degrevat când trebuie să asiguri infrastructura.

Studiile de impact vorbesc de sume consistente pentru asigurarea sălilor de judecată. Spre exemplu, numai la Curtea de Apel Cluj Napoca este nevoie de 1.300 de metri suplimentar, ori 4.000 lei cât prevede studiul de impact un metru pătrat ca şi cost, vă daţi seama, costurile sunt foarte consistente, foarte mari. După aceea, suplimentarea schemelor de personal pentru a fi puse în vigoare codurile, trebuie să le asigure Guvernul. De unde le asigură? În ce ritm le asigură? Nu am văzut o astfel de propunere concretă. Am văzut un plan de acţiune extrem de general, dar nu am văzut aplecarea asupra unei problematici extrem de importante. Ne vom trezi iarăşi cu improvizaţii, vor intra noile coduri în vigoare, vom fi într-un semiblocaj, instanţele, şi sigur până la urmă cel care va suferi va fi justiţiabilul, lucru de care ne-am putea dispersa dacă am putea să stăm la aceeaşi masă, să discutăm fiecare ce are de făcut.

Ce vă împiedică să staţi la aceeaşi masă, să discutaţi?

Noi am mai propus astfel de întâlniri. Din păcate am fost ocoliţi. Probabil că există anumite frustrări din anul 2009, când a fost acel protest al magistraţilor. Tocmai acest lucru ar fi trebuit să împingă toate instituţiile publice la un dialog. Inclusiv CSM-ul, Ministerul Justiţiei. Repet, ai impresia de multe ori că unele instituţii se află pe picior de război. Păcat. Propuneri am avut, o propunere a fost acceptată, dar nu a fost continuată, ca şi cu multe alte acţiuni, din păcate. Am avut în noiembrie, dacă vă mai amintiţi, sau sfârşitul lui octombrie, la propunerea noastră, o întâlnire prezidată chiar de domnul Traian Băsescu, preşedintele României, la Ministerul Justiţiei. Era acea întâlnire a unui grup interinstituţional care îşi are fundamentul într-o HG din 2010. Din 2010, acel grup interinstituţional, cu obiective concrete pentru reforma în Justiţie, în general pentru îndeplinirea tuturor măsurilor prevăzute în Mecanismul de Cooperare. De la jumătatea anului 2010acel grup nu s-a mai întrunit, la cererea noastră s-a întrunit în octombrie tocmai pentru a avea în
vedere această colaborare şi cooperare interinstituţională, dar din octombrie până azi acel grup nu s-a mai întrunit.

Totuşi, din perspectiva intrării în vigoare a noilor coduri, cel puţin cele trei care nu sunt nici măcar adoptate în momentul de faţă, nu ar fi necesar un dialog? Pentru că se produce o modificare de sistem care va afecta România cel puţin 100 de ani.

Sigur ar fi necesar un dialog. Şi sunt instrumente. Tocmai asta spuneam, că sunt instrumente. Un instrument ar fi fost tocmai acest grup interinstituţional bazat pe acea HG din 2010. Ministerul Justiţiei s-a rezumat la a face un plan de acţiune. De ce? Pentru că trebuia să vină Raportul intermediar al Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Acea propunere a venit înainte de întocmirea raportului. Ori, haideţi să trecem de acţiuni făcute doar pentru a bifa ceva. Să ne concentrăm pe acţiuni concrete care să se finalizeze cu efecte benefice pentru ceea ce ne propunem cu toţii. A trimite un plan general fără perspectivă nu este o soluţie. Aici trebuia să stăm toţi, să discutăm, fiecare să vină cu partea sa de contribuţie şi iată, avea instrumentul necesar, după care să concretizăm un plan de acţiune concret: de ce finanţe dispunem, pe ce perioadă, cât alocăm resurse financiare, cât putem suplimenta schemele de personal, pentru că şi noi trebuie să facem concursuri, nu putem să facem 20 de concursuri în 2012, ci doar 5 sau 6, de promovare şi de aducere în sistem a oamenilor noi. Şi toate acestea, sigur că trebuiau puse cap la cap. Nu avem acest cadru din păcate.

De ce rezultatele verificărilor efectuate de inspecţia judiciară cu privire la situaţia dosarelor de mare corupţie, aflate pe rolul instanţelor de judecată, nu au fost făcute însă publice?

Raportul, repet, din informaţiile pe care le am de la Inspecţia Judiciară, este finalizat. Urmează să fie supus discuţiei. Eu, sincer, l-aş vedea a fi un raport pe care să-l discutăm public. În ce sens? Adică, la secţie să aibă acces online, pentru că noi avem transmitere online, massmedia, societatea civilă, ba mai mult, Raportul să fie publicat cu o zi înainte pentru a  lua contact şi mass media cu privire la conţinutul acestui Raport. Aşa ar fi corect. Nu este în interesul numai a sistemului de justiţie, ci a întregii societăţi româneşti, să vedem cum funcţionează justiţia pe un astfel de palier extrem de important. Nu ştiu cum, pentru că nu mai administrez eu secţia de judecători din punct de vedere al conducerii, dar sper să se realizeze acest lucru.

Sunteţi de acord cu propunerea europarlamentarului Monica Macovei de introducere de sancţiuni pentru judecătorii care tergiversează soluţionarea cauzelor până la prescripţia faptelor?

Orice propunere poate fi discutată. Doamna europarlamentar a mai avut astfel de propuneri, unele foarte bune, chiar. Eu aş spune un lucru: a fost pierdut un moment extrem de important. Nu au existat dezbateri serioase în Senat pe legea răspunderii disciplinare a magistraţilor, ci doar în Camera Deputaţilor. În Camera Deputaţilor proiectul de lege a căzut. În Senat a trecut cu o largă majoritate deşi, repet, el nu a fost discutat, din punctul meu de vedere, de data aceasta o spun ca cetăţean. Poate că ar fi bine, în chiar partidul domniei sale, din care face parte întrun fel sau altul şi ministrul Cătălin  Predoiu, să propună astfel de discuţii. Şi sigur, după aceea să se discute şi cu sistemul de Justiţie.

Magistraţii spun că în mandatul dvs. a început o curăţare a Justiţiei, de la judecătorii, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Era necesară o astfel de acţiune şi de ce?

Sigur, acum putem vorbi de curăţire. Ea a fost efortul tuturor colegilor din CSM, trebuie să vă spun, nu a fost doare decizia mea ca preşedinte. Eu am avut doar atribuţii administrative. Ce este adevărat însă e faptul că am fost transparenţi. Cât am putut, cât am ştiut, cât ne-am priceput. Tocmai pentru că ne-am decis să nu mai lăsăm lucrurile să se întâmple după uşile închise. Cred, sincer, că acest lucru a însemnat un progres, inclusiv pentru Justiţie, şi chiar benefic pentru Justiţie, pentru că iarăşi revin la ideea pe care am spus-o anterior, e chiar în beneficiul magistraţilor,  marea lor majoritate integri şi necorupţi să-i arate cu degetul pe cei care nu sunt integri şi pe cei corupţi.

Totuşi, până nu aţi venit dumneavoastră la conducerea CSM, aceste lucruri ori nu erau foarte vizibile, poate se întâmplau, dar nu s-a dat atâta amploare, mă refer inclusiv la cazul judecătoarei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Las societatea civilă şi mass-media să analizeze ceea ce a fost înainte şi ceea ce a fost anul trecut din punctul ăsta de vedere.

Avem un sistem corupt?

Nu, nu avem un sistem corupt, însă avem corupţi. Cifra lor, pot să spun, că este una marginală din totalul magistraţilor. Dar chiar şi acea marginalitate, mică, de 10-15 corupţi dovediţi, pe an, ajunge să strice imaginea întregului sistem. Şi tocmai de aceea CSM-ul are datoria, pentru că este garantul independenţei Justiţiei şi trebuie să-i apere, din punctul ăsta de vedere, pe toţi magistraţii, să ia atitudine împotriva unor astfel de cazuri, chiar şi cu caracter general. E bine să nu se mai întâmple aşa, pentru că uitaţi ce se poate întâmpla.

Aceste acţiuni, care au devenit vizibile în presă, v-au atras şi antipatii?

Sper că nu, deşi poate că a existat la început o anumită neînţelegere a unor magistraţi, eu spun că acum şi-au dat seama că e spre binele lor să se întâmple aşa, adică să fim mai vocali, să spunem public, să arătăm cu degetul atunci când sunt probleme în sistem şi să le şi rezolvăm, nu numai să arătăm cu degetul, şi acest lucru se reflectă, iată – şi le spun acelor magistraţi – se reflectă tocmai în creşterea încrederii populaţiei în Justiţie. Sigur nu trebuie să ne oprim aici. Trebuie să mergem mai departe pe acest drum, repet, Comisia Europeană a lăudat faptul că avem o strategie de integritate în sistem. Trebuie acum să-l şi implementăm, şi trebuie să urmărim implementarea, şi sunt convins că actuala conducere va continua drumul început anul trecut.

Aceasta înseamnă că există o tendinţă de curăţare a sistemului?

Curăţarea vine deja cred din automatism, pentru că, repet, majoritatea magistraţilor sunt corecţi şi integri. Faptul că aceste lucruri se fac publice îi determină încă o dată în plus să fie mult mai atenţi.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.