Mai buni sau indiferenți de Crăciun!?

daruim (1)E vremea sărbătorilor de iarnă. Toată lumea devine mai generoasă. Însă nu şi instituţiile publice mureşene. Unele dintre acestea nu organizează nicio acţiune cu scop umanitar în luna cadourilor. Iar acest lucru este cu atât mai supărător cu cât, cu alte ocazii, când e vorba de sărbători laice, care pot fi folosite de exemplu în scopuri electorale, se cheltuiesc milioane de lei.

Totuși, vă demonstrăm în acest material că unde este voinţă se pot realiza lucruri frumoase chiar şi fără fonduri proprii, doar prin iniţiativă şi strângeri de donaţii, mai ales că exemplele pe care vi le prezentăm vin nu din partea unor instituţii, ci doar din partea unor oameni simpli fără resurse financiare deosebite. Dar să le luăm încetinel…

Primăria şi Prefectura

Începem cu instituţiile publice cu rol de conducere asupra municipiului Tîrgu-Mureş, respectiv asupra judeţului. Primăria şi Prefectura se mulţumesc a oferi, cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului, câteva mici atenţii colindătorilor care le trec pragul în aceste zile. E drept, Primăria Tîrgu-Mureş organizează diferite evenimente în luna decembrie, dar despre acţiuni cu scop umanitar nu putem vorbi. Iar dacă stăm să ne gândim că zeci de milioane de lei merg pentru organizarea unor concerte (de exemplu, concertul de Revelion), atunci situaţia devine supărătoare. Dar să le dăm şi lor dreptate: acţiunile umanitare nu au rol aşa de mare în propagandă electorală, cum au concertele şi petrecerile.

Care sunt, totuşi, evenimentele organizate de Primărie în luna decembrie? În prima zi a lunii a fost organizată festivitatea depunerii de coroane la monumentul latinităţii, la care s-a adăugat un spectacol folcloric şi un foc de artificii seara. Apoi, în 5 decembrie a avut loc inaugurarea „iluminatului festiv al bradului la care au participat peste 8.000 de târgumureșeni. Concertul din acea zi a fost susţinut de Andra”, a precizat Aurel Trif, purtătorul de cuvânt al Primăriei Tîrgu-Mureş. În data de 19 decembrie, seara, a fost organizat, în balconul Primăriei, „un concert de colinde susţinut de toate corurile religioase legal recunoscute din Tîrgu-Mureş”, a completat Aurel Trif. Trebuie menţionat şi momentul comemorativ de vineri, 21 decembrie, în memoria eroilor Revoluţiei de la 1989, cu depuneri de coroane. Apoi, la sfârşit de an, va avea loc Revelionul în stradă, la care sunt invitaţi printre alţii, şi artiştii Radu Ile, Bosquito sau Ovidiu Lipan Ţăndărică. Desigur, evenimente care suntem sigur că scot din ,,buzunarul” instituției mai mult decât pachetele cu dulciuri şi fructe oferite colindătorilor (de exemplu, elevii de la şcolile din oraş).

„Noi primim colindători, pe care-i aşteptăm cu mare drag. Au venit chiar şi din Deda, au venit jandarmi, copii de la grădiniţă, de la şcoli etc. Le oferim o mică atenţie, un suc, un cozonac, o bomboană… Ne facem datoria de gazde”, a precizat Cosmin Blaga, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Mureş. Dar despre vreo iniţiativă umanitară în spiritul Crăciunului, nici-un cuvânt…

Trupele de intervenţie

Poliţia şi jandarmii se mulţumesc cu susţinerea unor mici concerte de colinde pe la instituţii. „Facem un colind pe la instituţiile publice cu care colaborăm: poliţie, SRI, jandarmi etc.”, ne-a informat Liviu Danciu, purtător de cuvânt al ISU Mureş.

„Noi vom fi în misiunile de menţinere a ordinii publice, împreună cu poliţia, şi de anul nou. Vom fi în stradă, dacă Revelionul se ţine în stradă. Colindătorii noştri au fost la toate instituţiile publice cu care avem colaborare: Primărie, Prefectură, Consiliul Judeţean, ISU, câteva instituţii mass-media”, a declarat purtătorul de cuvânt al jandarmeriei.

Poliţia

Poliţia mureşeană este implicată, în primul rând, într-o mai bună asigurarea a liniştii publice, conform informaţiilor transmise de Livia Popa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş: „În perioadele premergătoare sărbătorilor, aglomeraţia şi agitaţia ce se creează constituie factori favorizanţi pentru comiterea furturilor, în special. (…) În consecinţă, este necesară şi intensificarea activităţilor de informare referitor la măsurile preventive.

Având în vedere resursele limitate, am căutat parteneri privaţi care să sprijine realizarea materialelor necesare şi să contribuie la distribuirea lor. De asemenea, în sprijinul nostru vin şi elevii voluntari implicaţi în Proiectul „Sunt minor, dar pot fi de ajutor!”, de la 11 şcoli gimnaziale din Tîrgu-Mureş. A prins astfel contur Campania „DĂRUIEŞTE FAMILIEI TALE SĂRBĂTORI LINIŞTITE”, coordonată de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, ce are ca scop informarea cetăţenilor în ceea ce priveşte conduita preventivă. (…)

În acest sens, la invitaţia poliţiştilor, mai mulţi parteneri privaţi s-au alăturat acestui demers (…). Aceştia asigură, pe lângă realizarea de flyere şi afişe, distribuirea lor către clienţi sau pacienţi, difuzarea de spoturi, postarea de bannere, expunerea de afişe.
De un real folos sunt elevii voluntari, zilnic o echipă de patru copii aducându-şi aportul la distribuirea materialelor pentru transmiterea mesajelor preventive. Dimensiunile fenomenului infracţional care fac obiectul recomandărilor preventive fac referire la prevenirea furturilor din buzunare/genţi, prevenirea furturilor din autoturisme, a celor din locuinţe, precum şi la modalitatea în care cetăţenii trebuie să se comporte pentru a avea parte de sărbători liniştite”.

Alte instituţii

Cei de la Protecţia Copilului realizează cu ocazia sărbătorilor de iarnă o expoziţie cu lucrări realizate de copii din sistemul de asistenţă maternală. „La sfârşitul săptămânii se termină jurizarea, iar câştigătorii vor primii premii”, ne-au informat reprezentanţii de la Protecţia Copilului.

În schimb, programul de Crăciun al Casei Judeţene de Pensii Mureş este mult mai restrâns, de fapt inexistent: „Nu se întâmplă nimic”, a declarat Roxana Răstăşan, purtătorul de cuvânt al CJP Mureş.

„Avem doar un brad modest”

La fel, nici la Administraţia Bazinală Apele Române Mureş nu se întâmplă nimic deosebit: „Anul acesta nu am organizat nimic deosebit de Crăciun, nu s-au înscris nici colindători. Avem doar un brad modest în faţa instituţiei”, a spus Călin Fokt, purtătorul de cuvânt ABA Mureş. Acesta a completat, spunând că specialiştii ABA sunt în alertă chiar şi în această perioadă: „Noi avem un program de acţiune pe timpul rece şi, desigur, ne concentrăm pe sărbătorile de iarnă. Debitul e scăzut, e apă la mal pe Mureşul Superior. Dacă se face pod de gheaţă, pot apărea probleme legate de alimentarea cu apă. Noi trebuie să fim tot timpul atenţi fiindcă oraşele Tîrgu-Mureş, Reghin şi Luduş sunt alimentate cu apă din Mureş”.

Totuşi…

Direcţia de Sănătate Publică dă dovadă că se pot realiza acţiuni umanitare cu ocazia sărbătorilor. Astfel, doamna dr. Boţoghină de la DSP Mureş ne-a informat că angajaţii DSP sunt implicaţi în donaţii, prin intermediul campaniei ShoeBox (iniţiată de un ONG), care are ca scop ajutorarea copiilor orfani, proveniţi din familii sărace sau prea dezorganizate ca să le poată face viaţa uşoară. Astfel, angajaţii DSP donează dulciuri (ex. ciocolată, biscuiți, napolitane), dar nu ceva perisabil (ex. banane, portocale, iaurt); articole şcolare: caiete de scris, creioane colorate, un ghiozdan, un penar sau orice altceva; jucării; produse de igienă personală: perie și pastă de dinți, săpun, şampon, gel de duş, absorbante (s-a observat ca fetele din familiile sărace au mare nevoie de aşa ceva); articole de îmbrăcăminte etc.

Biserica

Am sunat şi la Protopopiatul Ortodox Tîrgu-Mureş să aflăm în ce acţiuni este implicată Biserica cu ocazia sărbătorilor. Părintele protopop Zăhan ne-a informat că ,,au fost realizate pachete pentru copiii nevoiaşi, prin intermediul asociaţiei Filantropia, iar Liga Tineretului Ortodox susţine concerte de colinde în diferite locaţii din oraş”. De exemplu, au fost trimise pachete umanitare către două case de copii din Sâncrai. În plus, prin intermediul parohiilor sau a protopopiatului au fost distribuite pachete în toate parohiile aparţinătoare de Protopopiatul Tîrgu-Mureş.

În loc de concluzii … De ce? – uri

Per ansamblu, putem afirma că instituţiile mureşene nu-şi dau silinţa să organizeze acţiuni umanitare cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului. Desigur, reprezentanţii acestor instituţii ar putea argumenta că nu sunt fonduri şi că nu pot lua din fondurile publice. Totuşi, considerăm că dacă ar fi interes s-ar putea realiza mult mai mult decât se realizează având în vedere că aceste instituţii pot mobiliza un număr mare de angajaţi, precum şi un număr şi mai mare de cetăţeni care au legătură cu aceste instituţii. De ce de exemplu, nu organizează toate instituţiile acţiuni de strângere de pachete pentru nevoiaşi sau măcar concerte destinate să înfrumuseţeze măcar pentru câteva minute soarta unor oameni aflaţi în dificultate (bătrâni, orfani, bolnavi etc.)? Întrebări retorice, dar vom dovedi în continuare că dacă este voinţă se pot realiza lucruri frumoase chiar şi fără fonduri proprii, doar prin iniţiativă şi strângeri de donaţii, mai ales că exemplele care urmează vin nu din partea unor instituţii, ci doar din partea unor privaţi fără resurse financiare deosebite.

Dăruim

Un prim exemplu este acţiunea Dăruim, realizată în fiecare an înainte de Crăciun de o mână de oameni din Tîrgu-Mureş, cu scopul de a oferi un cadou copiilor nevoiaşi din satele mureşene. Iniţiatorii acţiunii strâng fonduri de la cunoştinţe şi oameni generoşi, apoi cumpără cadourile şi le distribuie copiilor prin intermediul şcolilor. Iată că se poate! Trebuie doar voinţă! De exemplu, anul trecut s-au realizat 400 de pachete, în valoare totală de aproape 7.000 de lei, şi au fost distribuite pachete în 13 localităţi mureşene. În ce constă acest proiect? Detalii ne-a dat Mircea Drăgoi, unul dintre coordonatorii acţiunii Dăruim: ,, Acţiunea are acum un nucleu de organizatori care la fiecare început de decembrie transmit un e-mail care ajunge rapid şi eficace la prieteni, la prietenii prietenilor, la cunoscuţi şi necunoscuţi. Mai promovăm acţiunea prin Facebook şi prin blogul daruim.blogspot.com. Scrisorile pe care le trimitem an de an conţin indicaţii clare despre scopul acţiunii, bilanţul anilor precedenţi şi, cel mai valoros lucru, îndemnul de a dona orice sumă, oricât de mică, pentru fondul anului în curs. Fiecare colectare de fonduri are un termen limită la care tragem linie şi socotim câţi bani s-au strâns, după care vizităm magazinele en-gros pentru cumpărarea dulciurilor şi fructelor care intră într-un pachet. Experienţa anilor precedenţi ne-a ajutat să alcătuim pachete consistente, suma alocată unui asemenea pachet ajungând în prezent la 16 lei. În paralel, membrii echipei Dăruim contactează în fiecare an grădiniţele şi şcolile primare din satele unde ne-am propus să ajungem pentru a le cere cadrelor didactice listele cu copii care au nevoie de pachete. Cu foarte puţine excepţii, educatoarele şi învăţătoarele ne ajută cu plăcere şi sunt dispuse să-i indice pe copii aflaţi în vizorul Dăruim. Etapa de distribuire a pachetelor începe de regulă cu 2-3 zile înainte de încheierea anului şcolar şi astfel apucăm să ajungem pe la toate grădiniţele şi şcolile de pe harta acţiunii. Cu excepţia anului 2009, atunci când situaţia economică generală ne-a clătinat hotărârea şi a anulat ediţia, din 2005 Dăruim a ajuns prin zăpadă, noroi sau gheaţă în judeţul Mureş”.

Vistierul Bunătăţilor

Un alt exemplu pozitiv de reuşită în planul acţiunilor umanitare este Asociația „Vistierul Bunătăților”, al cărui președinte este Ilie Cristian Manta, profesor de religie la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Tîrgu-Mureș. Iată cum se definesc membrii Asociației „Vistierul Bunătăților”: „Suntem un grup de 14 creştini din Tîrnăveni, Sighişoara şi Sibiu, ajutaţi de mai mulţi tineri voluntari organizaţi în „Consiliul Elevilor Creştini” din Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Tîrgu-Mureş, care ne-am strâns împreună în ideea de a susţine după putere acele persoane şi familii lipsite de orice sprijin. La acest drum am plecat având în noi înşine nădejdea susţinerii din partea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

Sursele de finanțare ale Asociaţiei sunt: donații benevole ale elevilor; donații rezultate în urma unor activități extra-școlare desfășurate, de exemplu: prezentarea în diferite biserici ortodoxe a unor piese de teatru cu conținut religios, prezentarea unor filme religioase sau cu conținut moralizator, expoziții în scop caritabil etc.; ,,Pași spre adevăr”- revista religioasă a Colegiului Papiu- reprezintă o altă sursă de finanțare a Consiliului elevilor creștin-ortodocși din Papiu. Sprijinul a venit și din partea unor preoți ortodocși, cum ar fi părintele Florin Țiflea din Tîrgu-Mureș, părintele Ovidiu Bârsan din Sîncrai, părintele Dumitru Pătrunjel din Tîrnăveni și alții; bani proveniți din redirecționarea celor 2% din impozit către Asociație.

Şi în această lună, membrii Asociaţiei şi ai Consiliului Elevilor Creştini din Papiu au fost implicaţi în acţiuni umanitare. De exemplu, pe lângă colinde tinerii au fost la mai multe familii nevoiaşe din Zagăr, Cerghid, Bahnea pe care le-au ajutat material. În plus, „am fost la un centru de incluziune unde le-am dăruit copiilor jucării, colinde, cozonaci”, a declarat Ilie Manta.

Vasile Dancea

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.