Locul unde se simt acasă românii de pretutindeni

117817_manastirea-izvorul-muresuluiMănăstirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului, de la Izvoru Mureşului, supranumită şi „mănăstirea românilor de pretutindeni”, reprezintă pentru creştinii ortodocşi din zonă locul binecuvântat de Dumnezeu unde îşi găsesc liniştea şi alinarea. Cadrul natural în care este aşezată, povestea construirii ei şi liniştea care te cuprinde când treci dincolo de porţile mănăstirii, te duc cu gândul la….
…. „o gură de rai”.
Situată la marginea Drumului Naţional care leagă Miercurea Ciuc de Gheorgheni şi înconjurată de un zid de piatră asemenea celor de la bisericile medievale, mănăstirea de la Izvoru Mureşului a fost ridicată într-un timp record, prin grija arhiepiscopului Covasnei şi Harghitei, IPS Ioan Selejan. După instalarea sa în scaunul de episcop al locului, în 1994, IPS Ioan şi-a dat seama de necesitatea construirii unei mănăstiri care să adune românii laolaltă în zile de sărbătoare şi care să fie un loc de rugăciune şi de reculegere pentru toţi cei care doreau să-i treacă pragul. Şi asta pentru că românii din zonă nu aveau o mănăstire la care să se roage la marile sărbători, fiind nevoiţi să treacă munţii şi să meargă la lăcaşurile de cult din Moldova.
Mănăstirea, ridicată pe un coteț de porci și o groapă de gunoi
„S-a simţit nevoia realizării unei comuniuni între comunităţile româneşti din această zonă, care sunt destul de rare, risipite, şi am spus să aibă românii unde să se întâlnească la anumite sărbători”, afirmă arhiepiscopul locului.
Mănăstirea ridicată pe locul unui fost coteţ de porci şi a unei gropi de gunoi
Înalt Preasfinţia Sa spune că a pornit să caute „loc de mănăstire” şi, la scurt timp, un român din Miercurea Ciuc i-a oferit „un coteţ de porci şi vreo zece ari pe care îi avea la Izvoru Mureşului”. Înaltul prelat a primit cu bucurie darul şi spune că deja îţi imagina cum va arăta mănăstirea.
‚’Să primeşti un coteţ de porci ca să faci din el mănăstire, cineva ar fi spus că acel om îşi bate joc. Eu am mers, am văzut coteţul şi, deja, teoretic îl şi împărţisem. Aici facem un paraclis, aici pentru preot, bucătărie, chilie”, povesteşte arhiepiscopul. Într-una dintre zile, coborând pe firul izvorului Mureşului, prin pădure, în apropierea terenului pe care-l primise, IPS Ioan spune că s-a întâlnit cu un bătrân, care i-a spus că se află pe ‚pământul popilor’. Aşa a aflat că cele patru hectare pe care se află acum mănăstirea aparţineau parohiei ortodoxe de la Izvoru Mureşului, ulterior descoperind că terenul fusese cumpărat de credincioşi, în 1936, cu gândul de a face acolo o mănăstire. Localnicii nu au mai apucat să-şi vadă visul împlinit, pentru că a venit al Doilea Război Mondial şi vremurile grele care au urmat după aceea.
60 de ani
IPS Ioan crede că el doar a fost ales de Dumnezeu să construiască mănăstirea, iar ea s-a ridicat în urma rugăciunilor zecilor de credincioşi care, de-a lungul anilor, şi-au dorit acest lăcaş de cult. „Dacă până atunci, oarecum mă credeam eu iniţiatorul ridicării acestei mănăstiri, după acest moment m-am trecut al doilea pe listă. Nu mai sunt eu, ci sunt aceşti credincioşi care, trecând mereu munţii în părţile Moldovei, către mănăstirile Neamţ, Agapia, Văratec, ducându-se la hramuri în decursul secolelor, poate au spus: ce bine ar fi să avem şi noi o mănăstire în părţile noastre. Şi iată că, după 60 ani, Dumnezeu, zic eu, m-a ales ca să vin să împlinesc gândul lor şi am spus că această mănăstire este rodul rugăciunii. Nu a fost o ambiţie (…) ci este rodul rugăciunilor în Rai a atâtor şi atâtor credincioşi care s-au rugat lui Dumnezeu să trimită pe cineva acolo, să ridice o mănăstire pe terenul pe care l-au cumpărat ei în 1936”, spune arhiepiscopul Ioan.
„Am simţit rugăciunile lor”
Piatra de temelie a fost turnată în anul 1996 şi ansamblul mare al mănăstirii s-a realizat într-un timp record, de doar 22 de luni, înaltul prelat afirmând că a simţit rugăciunile oamenilor pe toată perioada lucrărilor. „Am simţit rugăciunile lor şi pe toată perioada ridicării acestei mănăstiri. În 22 de luni s-a ridicat ansamblul mare al mănăstirii, cu aproape un kilometru de zid de cetate şi toate clădirile care sunt acolo, lucru care nu a fost puţin”, spune IPS Ioan Selejan.
Primul hram al mănăstirii s-a oficiat la 15 august 1999, iar sfinţirea a avut loc un an mai târziu, în prezenţa patriarhului de atunci, Preafericitul Teoctist.
Stil brâncovenesc
Mănăstirea de la Izvoru Mureşului, realizată în stil brâncovenesc, încântă nu numai prin frumuseţea construcţiilor şi prin zona superbă în care este aşezată, ci şi prin cea mai mare suprafaţă de pictură în frescă din România, realizată în stil neobizantin, părintele Ioan spunând că este vorba de ‚mii de metri pătraţi’. În picturile de pe pereţii clădirilor mănăstirii se regăseşte istoria acestui neam, cele mai importante momente fiind surprinse în imagini.
„Acolo, în picturile acestei mănăstiri, este pictată şi o istorie a neamului nostru românesc, de la geneză şi până astăzi, într-o formă cât se poate de didactică. Aşa încât, oricărui grup de pelerini, de profesori care vin cu copiii în vizită la mănăstire, i se explică, în imagini, în culoare, o istorie a României, practic o împletire între istoria Bisericii şi istoria ca atare a poporului român, pentru că Biserica nu este o instituţie în afară de popor. (…) Se pot întâlni cu Brâncoveanu, cu Mihai Viteazu, cu Avram Iancu, cu Tudor Vladimirescu, cu Nicolae Bălcescu, cu Horia, Cloşca şi Crişan şi cu toţi marii bărbaţi ai neamului nostru românesc care, într-un fel sau altul, şi-au adus contribuţia la ctitorirea României”, afirmă ierarhul.
Pictura…
… a fost realizată de pictorul Liviu Dumbravă, cu care IPS Ioan a colaborat şi la Ierusalim, când s-a pictat biserica românească de acolo. Catapeteasma bisericii este una foarte rară, fiind realizată din lemn de păr sălbatic, iar forma şi sculptura sunt speciale.
Stareţa mănăstirii este maica Miriam Oprea, cea care, sub îndrumarea Înalt Preasfinţitului, a lucrat cot la cot cu muncitorii la ridicarea lăcaşului de cult. Maica Miriam este o femeie blândă dar hotărâtă care oricând are o vorbă bună pentru cei care vin la mănăstire cu inima curată. La mănăstire funcţionează unul dintre cele mai moderne ateliere de pictură bisericească din România, unde maicile au pictat, până acum, peste 20 de catapetesme pentru diverse lăcaşuri de cult din ţară.
„Picturile realizate la atelierul de pictură a mănăstirii sunt în peste 20-22 de localităţi din ţară, iar credincioşii, când se duc duminică la biserică, privesc icoanele pictate de maicile de la Izvoru Mureşului”, spune arhiepiscopul Ioan. De asemenea, maicile confecţionează şi veşminte bisericeşti, sculptează în lemn, sau realizează diverse obiecte de cult, unele putând fi cumpărate din micul magazin aflat în incintă.
Maicile sunt şi cele care se îngrijesc ca locul să arate precum „grădina Raiului”, cu zeci de feluri de flori, în special trandafiri de toate culorile, dar şi cele care au grijă de sera din gospodăria mănăstirii şi de animalele pe care le cresc şi care le asigură produse sănătoase pentru hrana lor şi a pelerinilor. Pentru că orice pelerin care se opreşte la mănăstirea de la Izvoru Mureşului primeşte o farfurie cu mâncare şi poate înnopta aici contra unei sume mici de bani. Pelerinii pot să participe la slujbele de zi sau de seară, se pot plimba în grădina mănăstirii sau se pot odihni în pădurea aflată la doi paşi, unde sunt amenajate mai multe foişoare. Printre maicile care vieţuiesc aici se află câteva care vorbesc mai multe limbi străine şi orice turist venit din altă ţară este primit cu bucurie şi i se oferă toate informaţiile despre istoria mănăstirii.
Izvoru Mureşului- Mănăstirea Românilor de Pretutindeni
De mai mulţi ani, mănăstirea de la Izvoru Mureşului este supranumită şi „mănăstirea românilor de pretutindeni”, întrucât, spune IPS Ioan, „sub streaşina mănăstirii se desfăşoară Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, luată după modelul celei iniţiate de Nicolae Iorga la Vălenii de Munte”.
În fiecare an, la eveniment sunt invitaţi români de pe toate continentele care vin să ceară binecuvântarea arhiepiscopului şi să primească mesaje de încurajare şi solidaritate. Printre cei care vin la Izvoru Mureşului sunt şi români din comunităţile din jurul graniţelor României, care sunt supuşi unui puternic proces de deznaţionalizare şi pentru care slujba în limba română este o mare bucurie.
O mănăstire a bucuriei
Mănăstirea de la Izvoru Mureşului reprezintă o bucurie şi pentru românii din Harghita şi Covasna, care au acum un loc unde să se roage Maicii Domnului pentru întărirea credinţei strămoşeşti şi pentru menţinerea identităţii naţionale. ‚Pentru românii de aici mănăstirea este o bucurie, un loc de alinare sufletească şi un loc unde ei se întâlnesc an de an, cel puţin o dată pe an, la hramul Adormirea Maicii Domnului, cu fraţii lor din Covasna şi din toate judeţele din împrejurimi. Este o mănăstire a bucuriei şi ei trăiesc sentimentul că nu sunt singuri aici, în acest spaţiu dintre munţi”, a spus IPS Ioan.
Toţi cei care trec pragul mănăstirii situate „la poalele Hăşmaşului Mare, între cei doi fraţi de cruce, Oltul şi Mureşul”, aşa cum îi place maicii stareţe Miriam Oprea să spună, găsesc un loc plin de credinţă, de linişte, de frumos. Mănăstirea de la Izvoru Mureşului este, aşa după cum afirma cunoscutul om de cultură Răzvan Theodorescu, ‚’cea mai frumoasă provocare românească şi ortodoxă pe care mi-o puteam imagina’.

print