Mandat de arestare pentru suspectul de crimă

curtea de apel targu muresTribunalul Mureş a emis, joi, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pe numele lui Szalai Lorand, acuzat de infracţiunile de omor deosebit de grav, tâlhărie şi distrugere, în cazul tinerei ucise în urmă cu două seri la Târgu Mureş.

Avocatul lui Salai, desemnat din oficiu, a declarat recurs împotriva sentinţei de emitere a mandatului de arestare preventivă, acesta urmând să fie judecat în următoarele 24 de ore de Curtea de Apel Târgu Mureş.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a anunţat, în urmă cu o zi, că s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul Salai Lorand, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie, distrugere şi profanare de morminte.

Din probatoriul administrat a rezultat faptul că în data de 28.01.2014, Salai Lorand i-a aplicat victimei, Gall Zsuzsanna, peste 40 de lovituri de cuţit, în urma cărora aceasta a decedat.

Potrivit documentelor, decesul fetei a survenit în dimineaţa zilei de 28 ianuarie, iar seara, după ora 22.30, Salai Lorand este suspectat că s-a reîntors în locuinţa acesteia, a învelit cadavrul într-un covor, l-a stropit cu benzină şi i-a dat foc, după care a pornit aragazul, pentru a simula o explozie din cauza acumulărilor de gaz metan.

Procurorii susţin că, în aceleaşi împrejurări, Salai Lorand a luat mai multe bijuterii aparţinând victimei, în scopul însuşirii pe nedrept şi pentru a şterge urmele infracţiunilor, acesta a distrus prin incendiere locuinţa victimei.

Tânărul a fost prins, miercuri dimineaţa, pe Aeroportul din Cluj Napoca în timp ce încerca să părăsească ţara.

Dacă va fi găsit vinovat, Salai Lornad riscă o pedeapsă cuprinsă între 15 şi 25 de ani de închisoare, iar dacă se vor lua în calcul circumstanţe agravante, detenţia poate fi chiar pe viaţă.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.