Maraton de spectacole, la Teatru 74

teatruÎn urma derulării proiectului european „Teatrul modern – Mijloace multimedia”, Centrul Multimedia Teatru74 a reușit să scoată 7 spectacole, care au fost realizate de studenți împărțiți în tot atâtea grupe. Proiectul a demarat la 1 ianuarie 2012 și este prevăzut să fie derulat pe o perioadă de 23 de luni, în parteneriat cu facultățile de teatru din Tîrgu-Mureș și Sibiu. Etapa a doua a proiectului s-a finalizat în luna martie, când spectacolele rezultate în proiect au fost prezentate și filmate pentru a fi imprimate apoi pe DVD ca material didactic ce va putea fi folosit și pe viitor. Proiectul presupune însă și o perioadă de diseminare a informațiilor, iar potrivit comunicatului de presă emis de cei de la Teatru 74, această perioadă începe vineri, 31 mai: „În perioada 31 mai – 02 iunie 2013, la Tîrgu-Mureș, va fi organizat evenimentul de diseminare a rezultatelor primului stagiu de practică din cadrul proiectului. Pe parcursul celor 3 zile vor fi prezentate cele 7 spectacole rezultate în cadrul primului stagiu de practică. În prima zi a evenimentului, 31 mai 2013, ora 11:00, în sala Teatru 74, este programată o dezbatere la care sunt invitate toate persoanele interesate”.

Intrarea publicului la spectacole este liberă în limita locurilor disponibile, iar rezervări se pot face pe www.teatru74.ro sau la numărul de telefon 0740-564814.

Program

Vineri, 31 mai

• Ora 10:00 – Conferința de presă – Teatru74
• Ora 11:00 – Diseminarea rezultatelor proiectului – Teatru74
• Ora 16:00 – Aproape – Teatru74
• Ora 21:00 – Multimedia Project – Sala Studio a U.A.T.

Sâmbătă, 01 iunie

• Ora 14:00 – Much – Teatru74
• Ora 18:00 – Terorism (spectacol subtitrat în limba română) – Teatru74
• Ora 21:00 – Iluzii – Teatru74

Duminică, 02 iunie

• Ora 12:00 – Cernozaurii – Teatrul Ariel
• Ora 16:00 – Noncomunicare – Sala Studio a U.A.T.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.