Marius Pașcan, cel mai activ parlamentar mureșean

tribuna

Emil-Marius Pașcan, candidatul Partidului Mișcarea Populară Mureș la Camera Deputaților, este, conform datelor oficiale, cel mai activ parlamentar mureșean.
În cei patru ani de mandat, Emil-Marius Pașcan a avut, dacă e să ne raportăm la datele oficiale de pe site-ul Senatului României, peste 300 de luări de cuvânt în plen de la Tribuna Senatului, 82 de declaraţii politice, 64 de iniţiative legislative, 80 de interpelări și întrebări adresate primului-ministru și ministerelor. De asemenea, a întocmit și a dat curs la peste 435 de adrese, petiţii, solicitări informaţii, răspunsuri, a acordat audiențe la cabinetul parlamentar sau on-line unui număr de 215 persoane și a participat la 180 de evenimente şi manifestări publice. Toată această activitate a fost mediatizată prin intermediul a 270 de comunicate şi declaraţii de presă și 87 de conferinţe de presă.

Activitatea din ultimul sfert de secol a candidatul PMP Mureș la Camera Deputaților ar putea fi rezumată astfel: profesor la Liceul „Vasile Netea” din Deda, redactor la cotidianul „Cuvântul liber” (corespondent Radio Târgu-Mureș), secretar general de redacție la ziarul „Recurs”, director executiv adjunct și purtător de cuvânt al Primăriei municipiului Târgu-Mureș, prefect al Județului Mureș, lector universitar doctor la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș, senator în Parlamentul României.
Dintre reușitele activității de demnitar, ar fi demn de menționat câteva aspecte. În mandatul său de prefect a fost modernizat drumul Reghin-Toplița. A început, tot ca prefect, bătălia în justiție pentru apărarea proprietății statului, pentru recuperarea a zeci de mii de hectare de pădure revendicate de urmași sau pretinși moștenitori ai foștilor grofi. Drept urmare, suprafețele care au fost recâștigate de statul român, prin decizia definitivă a instanței, însumează astăzi aproape 41 de mii ha, iar alte 15 mii de hectare se află în continuare în litigiu, Instituția Prefectului Mureș continuând această luptă.
Ca senator, în urma interpelărilor sale repetate de la Tribuna Senatului, adresate Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și primului ministru, în acest an, a fost reziliat contractul păgubos de administrare de către SC Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA, a Parcului Natural Defileul Mureșului Superior.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.