«

»

Marius Pascan, deputat PMP Mureș: Criza medicamentelor pentru tratamentul împotriva cancerului este intolerabilă

Deputatul PMP Mureș, Marius Pașcan, a adresat, în acestă săptămână o interpelare Ministerului Sănătății, dlui ministru Florian – Dorel Bodog, având ca temă criza medicamentelor pentru tratarea bolnavilor de cancer.
În documentul amintit se precizează că ”bolnavii de cancer din România se află într-o situație dramatică, câtă vreme au nevoie de tratamente care depind de medicamente ce nu se mai găsesc pe piața românească. Producătorii a 11 dintre cele mai importante medicamente, care sunt utilizate în tratamentul împotriva cancerului, au anunțat că renunță la autorizația de punere pe piață. Aceștia invocă motive comerciale. Pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului, a fost postat anunțul îngrijorător al producătorilor de medicamente, anume că aceștia se retrag de pe piața românească. Decizia este pusă pe seama măsurii PSD de a reduce cu 35% prețul medicamentelor inovative care au ieșit de sub protecția patentului. Este vorba despre medicamente vitale pentru cei care suferă de cancer de colon, pulmonar, ovarian, mamar, leucemii sau chiar despre un calmant al durerilor destinat pacienților în fază terminală. Medicii susțin, prin declarații de presă, că impactul va fi unul devastator pentru bolnavi.
Conform estimărilor, câtă vreme nu există un registru național al bolnavilor de cancer, în România sunt tratați aproape un milion de pacienți, victime ale acestei boli. Și alți bolnavi, conform informațiilor difuzate prin mass-media, se confruntă cu lipsa medicamentelor. Peste 1.300 de bolnavi de hemofilie nu mai au pastile de două luni, iar peste 70 de mii de bolnavi de Parkinson au rămas fără un medicament vital. Totodată, bolnavii de diabet se plâng că abia găsesc insulină în farmacii.
Domnule ministru, se cuvine să răspundeți și să clarificați de urgență, în mod oficial, aceste semnale dramatice din spațiul public. Este inacceptabil ca bolnavii afectați de această cumplită maladie a secolului, ca și de alte boli cronice grave, pe lângă suferințele de care au parte, organic și psihic, să mai lupte și cu incompetența manifestată în rețeaua medicală de aprovizionare cu medicamente. ”

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.