Marius Paşcan sesizează CSM

lthpascan_mariusSenatorul Marius Paşcan a anunţat că va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) după ce a constatat că, la Tribunalul Mureş, Comisia judeţeană privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pierde constant procesele de retrocedare a pădurilor.

„Se pierde aproape constant la Târgu Mureş, fapt ce mă determină să sesizez Consiliul Superior al Magistraturii”, a susţinut senatorul. Marius Paşcan a arătat că recent Tribunalul Mureş a respins cererea de revizuire a unei sentinţe care vizează restituirea a peste 9.300 de hectare se pădure, deşi aceasta a fost formulată în baza unui document emis de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) prin care se arată că averea lui Banffy Daniel nu a fost preluată în mod abuziv de regimul comunist, ci în baza unei sentinţe care îl condamna pentru instigarea la crime împotriva umanităţii din perioada 1940-1944.

„În mod curios, Tribunalul Mureş, Secţia Civilă, a respins marţi, 21 octombrie 2014, cererea de revizuire formulată de Comisia judeţeană privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Mureş, în principal în contradictoriu cu moştenitorii Bethlen Ana, Bethlen Suzana Agneta şi Szentuky Eva, împotriva Deciziei Civile nr. 368/28 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Mureş, în Dosarul nr. 1726/289/2006, considerând inadmisibilă respectiva cerere. Aşteptăm cu interes motivarea acestei sentinţe, în funcţie de conţinutul său urmând să sesizăm Consiliul Superior al Magistraturii pentru o justă implicare şi analizare a acestui caz”, a afirmat Marius Paşcan.

Acesta a spus că instanţa nu a ţinut cont de documentul CNSAS pe motiv că acesta nu ar fi fost prezentat în timpul judecării pe fond a cauzei, deşi într-o adresă Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a justificat faptul că a pus abia acum la dispoziţia Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş documentul, întrucât a fost recent descoperit în arhive.

Senatorul a mai spus că în baza aceluiaşi document a fost depusă de către Comisia judeţeană privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Mureş o a doua cerere de revizuire în cazul celor peste 9.300 hectare de pădure, la Judecătoria Reghin, care este pe punctul de a fi respinsă, întrucât Prefectura Mureş nu are bani să achite o cauţiune de 14.918 lei. „Cealaltă cerere de revizuire se află într-o situaţie cel puţin delicată (Dosar nr. 1858/289/2014), fiind amânată de trei ori consecutiv, Comisia judeţeană privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Mureş fiind chemată să achite o cauţiune de 14.918 lei. Cum această comisie nu are nici patrimoniu, nici buget propriu, şi întrucât, prin cutumă, ea este reprezentată de prefect în calitate de preşedinte şi, evident, de Instituţia Prefectului Mureş, totodată, având în vedere că prefectul este ordonator terţiar de credite, pentru a putea fi achitată respectiva cauţiune, banii trebuie viraţi Instituţiei Prefectului de către Guvern. Aici apare însă o mare problemă, raportându-ne la recentul scandal privind implicarea unor lideri de la vârful PSD în fraude şi fapte penale cu privire la comenzi politice de non combat, transmise instituţiilor statului, în procesele privind retrocedările de bunuri şi proprietăţi, în detrimentul statului român”, a accentuat senatorul.

Acesta a spus că în documentul CNSAS se arată că Banffy Daniel – cel în numele căruia au fost revendicate şi obţinute prin instanţă pădurile respective – a fost condamnat la opt ani de muncă silnică şi zece ani de degradare civică, totodată Tribunalul Capitalei RPR, Colegiul I Penal, prin Deciziunea penală nr. 2213/3 decembrie 1952, a dispus confiscarea integrală a averii acestuia, fiind găsit vinovat de „instigare la crime”.

În anii în care a fost prefect al judeţului Mureş, Paşcan a spus că a fost nevoit să solicite strămutarea dosarelor la alte instanţe din ţară, după ce a constatat că la Tribunalul Mureş procesele de retrocedare a pădurilor erau pierdute pe bandă rulantă, adică 27. El a precizat că a reuşit să reîntoarcă spre rejudecare jumătate din cele 27 de dosare, unele dintre acestea fiind apoi câştigate de Comisia judeţeană privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Mureş.

AGERPRES

print