Măsurile de prevenire a acţiunilor teroriste şi-au atins scopul, susţin experţii în tactici şi strategii antiteroriste

Măsurile de prevenire a acţiunilor teroriste şi-au atins scopul până în prezent, a declarat joi, în cadrul dezbaterii „Balcanii, din nou sub asediu? Terorismul în Balcani şi pericolul pentru România”, organizate la Târgu Mureş, conferenţiar universitar dr. Maricel Antipa, expert în tactici şi strategii antiteroriste.

„Pe teritoriul României nu cred că se vor intensifica acţiunile teroriste care să se soldeze cu pierderi de vieţi omeneşti sau materiale. Până la acest moment am fost feriţi. (…) La nivelul României, măsurile de prevenire şi-au atins scopul în marea majoritate a cazurilor. Din fericire pentru noi nu am avut acţiuni finalizate, am avut doar tentative de acţiuni care urmau să se execute de către elemente fundamentalist islamice venite din afara teritoriului naţional, atât din zona balcanică, cât şi din Europa de Vest. România nu se confruntă cu o situaţie teroristă de origine internă, tot pericolul care vine, vine din exteriorul ţării. Când informaţiile ajung la structurile specializate în monitorizarea situaţiei operative la nivel naţional, se întreprind măsuri în baza Strategiei Naţionale de Prevenire şi Combatere a Terorismului, unde fiecare entitate prevăzută în protocolul general de prevenire şi combatere terorismului îşi are rolul foarte bine stabilit”, a arătat Maricel Antipa.

Potrivit expertului, potenţialul risc la adresa României nu vine doar dinspre Balcani, ci şi din vecinătatea de Est, din zona Ucrainei, însă ‘ţpoate veni şi din Europa de Vest având în vedere mişcarea permanentă a elementelor de suspecte de acţiuni extremist-teroriste”.

„Toată problema pleacă de la finanţarea acestor indivizi care, la un moment dat, pot desfăşura acţiuni extremist-teroriste. Toţi au fost plătiţi ca să execute ceea ce au făcut, nimeni nu a făcut din dorinţa de slăvire de către Allah a acţiunii lor sinucigaşe. Principala sursă de finanţare a jihadiştilor europeni vine din Arabia Saudită”, a arătat expertul.

Dezbaterea „Balcanii, din nou sub asediu? Terorismul în Balcani şi pericolul pentru România” a fost organizată de Departamentul de Istorie şi Ştiinţe Politice al Universităţii ”Petru Maior” din Târgu Mureş, iar la aceasta a participat, alături de Maricel Antipa, şi Călin Neacşu, jurnalist al Agenţiei France Presse.

AGERPRES

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.