Mediere și mediul de afaceri, subiect de conferință

In scopul promovarii medierii si a informarii opiniei publice despre avantajele utilizarii acestei proceduri Uniunea Nationala a Mediatorilor din Romania – Filiala Mures isi propune sa organizeze o serie de evenimente. Asociatia “Uniunea Nationala a Mediatorilor din Romania – Filiala Mures”, in parteneriat cu MediereNet.ro, Camera de Comert si Industrie Mures, Centrul de Mediere al Camerei de Comert si Industrie Mures va invita la conferinta “MEDIEREA SI MEDIUL DE AFACERI”, care va avea loc vineri, 06 decembrie 2013, la Hotel Grand, Piata Victoriei 28-30, Tirgu Mures, incepand cu ora 12:00.

Noul Cod de Procedura Civila, care a intrat in vigoare la data de 15 februarie 2013, prevede obligatia partilor, persoane fizice sau juridice sa participe la o sedinta de informare cu privire la avantajele medierii intr-o serie de litigii, printre care si cele de afaceri, sub sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, in cazul neindeplinirii a acestei obligatii.

Mediul de afaceri si al tranzactiilor comerciale, devine tot mai complex si rapid, ceea ce duce la cresterea activitatii comerciale si de afaceri care, la randul sau, genereaza o crestere a numarului de conflicte intre comercianti si intre companii, astfel ca este esentiala rezolvarea in mod eficient a neintelegerilor care pot aparea, cu scopul de a pastra relatiile comerciale stabilite sau convenite anterior.

Conferinta “ Medierea si mediul de afaceri” aduce la cunostiinta justitiabililor, a oamenilor de afaceri, ca acesta solutie de rezolvare a conflictelor este la indemana oricui.

La eveniment vor participa, reprezentanti ai Corpului Diplomatic, antreprenori, reprezentanti ai Camerei de Comert, reprezentanti ai patronatelor si sindicatelor, magistrati, avocati, notari, executori judecatoresti, mediatori, functionari bancari, reprezentanti ai administratiilor publice locale ale judetului Mures, reputate cadre didactice, reprezentanti mass-media.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.