Membrii Grupului Milvus au continuat și în acest an controlul cuiburilor și… au avut o surpriză rară!

Membrii Grupului Milvus au continuat și în acest an controlul cuiburilor, evaluarea succesului de reproducere, a factorilor periclitanți din perioada de cuibărit și inelarea acvilelor țipătoare mici în cele două situri Natura 2000. În aceste zone protejate, în cadrul proiectului „LIFE08 NAT/RO/000501 – Conservarea acvilei țipătoare mici în România” au fost implementate diverse măsuri de conservare a acestei specii.

În data de 23 iulie, în timpul controalelor efectuate în situl Natura 2000 Dealurile Târnavelor și Valea Nirajului, Grupul Milvus a reușit să identifice câteva teritorii noi de acvilă țipătoare mică, cât și locațiile cuiburilor acestora. Cuib cu doi pui de acvilă țipătoare mică lângă Gălățeni

Cuib cu doi pui de acvilă țipătoare mică lângă Gălățeni

Surpriza a fost mare când, într-o pădure de lângă localitatea Vidacut (județul Harghita), Grupul a găsit un cuib cu doi pui de acvilă țipătoare mică! Acest fenomen este foarte rar la acvilele țipătoare mici, din cauza existenței fenomenului de „cainism”, când puiul mai mare omoară fratele său mai tânăr.

Continuând activitățile planificate, la o zi după, în același sit Natura 2000, în vecinătatea localității Gălățeni (județul Mureș), Grupul a avut  parte din nou de o surpriză mare, în cuibul de aici fiind de asemenea doi pui.

Pe lângă faptul, că literatura de specialitate dispune doar de puține exemple când ambii pui supraviețuiesc în același cuib, aceste observații se remarcă și mai mult, fiind primele cazuri când în România a fost observată acest fenomen.

Cristina Vancea, sursa milvus.ro

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.