Meşteşugurile tradiţionale, păstrate sau reînviate în tot mai multe familii

117817_manastirea-izvorul-muresuluiMeşteşugurile tradiţionale, moştenite de la părinţi şi bunici, sunt păstrate sau reînviate în tot mai multe familii harghitene, care doresc să transmită mai departe tradiţia olăritului, a sculpturii în lemn, a ţesăturilor sau a împletiturilor din pănuşe şi nuiele.
În fiecare sat din Harghita pot fi întâlniţi meşteşugari care fie fac acest lucru din pasiune, fie pentru ei meşteşugul reprezintă un mod de viaţă.
Povestea lui Vitos László, unul dintre cei mai cunoscuți olari
Unul dintre cei mai cunoscuţi olari din zona Ciuc, Vitos László, realizează ceramică naturală tradiţională din lut rezistent la temperaturi foarte înalte, în culorile roşu şi negru. Vitos László are 64 de ani, este din Miercurea Ciuc şi practică acest meşteşug de aproape 50 de ani. S-a îndreptat către olărit pentru că părinţii nu aveau posibilitatea să-l susţină financiar pentru a urma un liceu şi i-a plăcut atât de mult încât a căutat permanent modalităţi de a realiza modele noi şi de a fi cu un pas înaintea celorlalţi. A urmat liceul la seral, a citit cărţi despre olărit, a vizitat muzee şi s-a documentat permanent, pentru că el crede că această meserie are permanent noi provocări. Cele mai cunoscute vase realizate în întreprinderea lui Vitos László sunt cele romane, dar şi oalele de sarmale sau cele pentru ouă. Vasele rotunde se obţin manual, cu ajutorul roţii olarului, iar cele asimetrice prin turnare, finisajul şi restul lucrărilor fiind efectuate manual.
Ceramica Vitos…
… are puţine ornamente, dar frumuseţea sa simplă este admirată acum în întreaga lume.
Fiecare vas realizat sub îndrumarea permanentă a lui Vitos László se vinde însoţit de instrucţiuni de folosire şi de o carte de bucate, toate preparatele fiind încercate în bucătăria familiei. Olarul din Miercurea Ciuc este extrem de modest şi când îl întrebi dacă este mândru de ceea ce a realizat, spune că cea mai mare bucuria a lui este că oamenii sunt mulţumiţi şi că de-a lungul vremii a fost răsplătit pentru munca sa.
„Încerc să salvez acest meşteşug şi să duc mai departe tradiţia pentru că ea nu trebuie să se piardă. Şi în tot ceea ce am realizat am pus suflet, aşa cum trebuie să se întâmple în orice meşteşug”, spune Vitos László, care este ajutat de soţie şi de cele două fiice şi este convins că meşteşugul său va fi transmis generaţiilor viitoare. Cunoscutul olar din Miercurea Ciuc are o nemulţumire, la fel ca mulţi alţi meşteşugari din judeţ, aceea că produsele lor au început să fie falsificate şi se vând la preţuri mult mai mici.
Porțile lui Szekely Csaba
Nu departe de casa olarului din Miercurea Ciuc se află atelierul lui Szekely Csaba, un meşter care realizează porţi secuieşti de peste 35 de ani. Mereu vesel şi comunicativ, Szekely Csaba spune că s-a întâlnit cu acest meşteşug atunci când s-a căsătorit şi în coteţul de porci al socrului său a găsit o legătură de scule de sculptat, salvate de la Şcoala Populară de Artă din Şumuleu-Ciuc, înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Povestea …
Pentru că era interesat de acest meşteşug, Szekely Csaba s-a înscris la Şcoala populară de Artă din Miercurea Ciuc şi s-a orientat către dulgherie, iar în 1980, la 23 ani, a realizat prima poartă secuiască, pe care i-a făcut-o cadou socrului său.
De atunci a realizat peste 50 de porţi de intrare mici şi cinci porţi de dimensiuni mari şi spune că o poartă este „cartea de vizită a proprietarului” şi reprezintă „o instituţie”, pentru că „desparte o comunitate mică de una mai mare”. În plus, în funcţie de felul în care este realizată şi de motivele ornamentale prezente, poarta transmite un mesaj şi pentru înaintaşi, pentru că ea poate rezista „cel puţin trei vieţi omeneşti”.
Multă muncă
La o poartă mică, Szekely Csaba lucrează aproximativ trei luni, iar pentru a finaliza una mare are nevoie de jumătate de an. În ultima vreme îl ajută şi fiica sa, absolventă de Arte, care lucrează la partea ornamentală a porţii şi atunci timpul de finalizare a lucrării se reduce cu o lună. Cea mai dragă lucrare, la care a muncit nouă luni, impresionează prin dimensiune, are o lungime de aproape zece metri, o înălţime de peste şapte metri şi o greutate de 4,8 tone şi a fost montată la intrarea într-un cimitir dintr-un oraş din Ungaria.
Dezinteresul tinerilor
Cea mai mare nemulţumire a lui Szekely Csaba este că tinerii nu mai sunt atât de interesaţi de acest meşteşug, ci preferă să plece în străinătate, pentru a obţine bani mulţi într-un timp scurt şi susţine că tradiţia se transmite, cu precădere, în familie.
Familia Balint și împletiturile de pănuşe
Şi familia Balint, din Odorheiu Secuiesc, păstrează şi promovează un obicei învăţat de la bunici, împletiturile de pănuşe. Julia Balint a făcut prima împletitură de pănuşe când era în clasa a IV-a, dar tehnica pe care o foloseşte acum a învăţat-o de la soacră şi de la soţul său. Acum, toată familia, inclusiv cei trei copii, duce mai departe acest meşteşug. Pentru a obţine materia primă, familia Balint cultivă, în fiecare an, un hectar şi jumătate de porumb, şi realizează din pănuşe diverse obiecte, cum ar fi coşuri, cutii, suporturi pentru linguri, păpuşi şi chiar bijuterii, care sunt apreciate de clienţii dornici să cumpere produse realizate din materiale naturale.
Țesăturile lui Kanyadi Vilma
Un alt meşteşug păstrat în Harghita este cel a ţesăturilor, practicat în mai multe zone ale judeţului.
Kanyadi Vilma, are 64 ani, este din Porumbenii Mari şi de peste 20 de ani practică acest meşteşug. A început să lucreze mai mult după ce a ieşit la pensie şi a văzut că banii nu-i prea ajung, dar recunoaşte cu mâna pe inimă că pentru ea e mai importantă bucuria celui care cumpără un produs de calitate decât banii primiţi. Aşezată la război, tanti Vilma realizează preşuri colorate de bumbac, diverse ştergare, şorţuri, obiecte decorative sau, după cum îi place să spună, „tot ceea ce are o femeie nevoie în casă”. Toată familia bătrânei se ocupă cu diverse meşteşuguri: soţul şi cei doi fii sunt tâmplari şi realizează mobilă sculptată şi pictată, una dintre fiice este olar, iar cea de-a doua confecţionează costume populare. Când nu va mai putea să ţeasă la război, tanti Vilma spune că şi-ar dori să coordoneze un atelier de ţesături, iar produsele să le vândă pe Internet.
„Nu avem voie să lăsăm să se piardă ceea ce ne-au lăsat strămoşii noştri. Îmi place foarte mult când cineva e mulţumit de ceea ce a cumpărat de la mine, bucuria e aşa de mare că banii nici nu mai contează. Şi eu vreau să-i învăţ şi pe alţii, la târguri merg cu războiul şi fac demonstraţii şi le arăt acest meşteşug tuturor celor care doresc”, a spus Kanyadi Vilma.
Dumitru Ciobotă, din Topliţa, un priceput sculptor în lemn
Meşteşugurile tradiţionale se mai păstrează şi în zona de Nord a judeţului Harghita, locuită preponderent de români. Unul dintre cei mai renumiţi meşteri din zonă este Dumitru Ciobotă, din Topliţa, sculptor în lemn, care realizează porţi, iconostase, cruci sau icoane, frumos ornamentate. Are 66 de ani şi practică acest meşteşug de aproape 45 de ani. Povesteşte că totul a început când era în armată şi şi-a dat seama că poate desena la fel de frumos ca un soldat, coleg de-al său, student la Arte. Când a venit acasă a început să sculpteze cruci, iar apoi a realizat lucrări tot mai complexe şi mai deosebite. Se mândreşte cu 15 iconostase realizate până acum, care împodobesc biserici şi mănăstiri din toată ţara. La un iconostas lucrează un an de zile, pentru că nu are ucenici sau alţi muncitori care să-l ajute. Uneori, una dintre fiicele sale, absolventă de Arte, de profesie restaurator, vine în atelier şi îşi ajută tatăl.
O meserie care nu aduce avere
Dumitru Ciobotă spune că această activitate trebuie practicată doar de cei care pun pasiune şi suflet în ceea ce fac şi care nu se gândesc la bani, „pentru că este o meserie care nu aduce avere” şi şi-ar dori să aibă ucenici cărora să le transmită toate secretele acestui meşteşug.
Ce spune etnograful Portik Iren
Etnograful Portik Iren din Gheorgheni, care se ocupă de mai mult timp cu promovarea tradiţiilor, susţine că în judeţ au continuitate, din generaţie în generaţie, diverse meşteşuguri, cum ar fi prelucrarea lemnului, olăritul sau ţesutul. Cele mai multe dintre ele sunt transmise în familie, dar există şi posibilitatea ca ele să fie învăţate la şcolile populare de artă din judeţ.
Etnograful afirmă că elevii care învaţă din timpul şcolii diverse meşteşuguri au posibilitatea să le folosească mai târziu ca şi meserie sau să desfăşoare o activitate care să completeze bugetul familiei.
„Interes există, noi avem o asociaţie şi mergem şi în şcoli şi vedem că interes din partea copiilor există. Pentru că, după atâtea învăţături teoretice, copiii doresc să facă ceva care este rezultatul muncii cu mâna, nu numai să stea la calculator”, a explicat Portik Iren.
Păstrarea meşteşugurilor sunt susţinute şi de CJ Harghita
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, consideră că tradiţiile sunt resurse care trebuie păstrate, pentru că pot aduce nu numai locuri de muncă, ci pot reprezenta o oportunitate pentru tineri de a rămâne pe aceste meleaguri şi pot deveni atracţii turistice.
„De aceea, sprijinim acele forme de instruire, acele cursuri care au ca obiectiv învăţarea diverselor meşteşuguri de care putem fi mândri şi care pot duce la crearea de noi locuri de muncă. Putem face acest lucru prin proiecte de popularizare, dar şi prin susţinerea şi finanţarea proiectelor derulate de organizaţii neguvernamentale, de Şcoala Populară de Artă sau Camera Agricolă”, a spus Borboly Csaba.

print

Share