Metodă modernă de tratare a cancerului hepatic

nova-vitaÎn cadrul Centrului Medical Nova Vita, pe baza parteneriatului cu Gadagroup Romania– distribuitor autorizat Terumo, s-au efectuat în data de 17 martie 2014 primele proceduri de chemoembolizare intraarterială cu microparticule DC Bead încărcate cu citostatic. Aceste proceduri au fost realizate de Dr. Lucian Mărginean, specialist în radiologie intervenţională, şi dr. Peter Popovic (şeful Departamentului de Radiologie Abdominală al Institutului de Radiologie din cadrul Centrului Universitar din Ljubljana, Slovenia). Evoluţia pacienţilor după implantarea particulelor cu citostatice a fost foarte bună, aceştia putându-se externa la 24 de ore de la intervenţie.

Această tehnică s-a efectuat până în prezent doar în Bucureşti, iar după realizarea intervenţiilor de ieri, Târgu Mureşul devine singurul oraş din provincie unde pacienţii pot beneficia de aceste proceduri. Chemoembolizarea intraarterială cu microparticule DC Bead încărcate cu citostatic este o procedură de tratare a tumorilor maligne hepatice primare și secundare, în stadiu intermediar (cancer hepatic sau metastaze hepatice), fiind o metodă modernă și eficientă, alternativă la tratamentul chirurgical, care, de cele mai multe ori, implică riscuri majore şi o recuperare postoperatorie dificilă.

Obiectivul procedurii prin chemoembolizare cu DC Bead este acela de a controla sau chiar opri progresia tumorală, crescând astfel şansele de supravieţuire ale pacientului. Succesul terapeutic al intervenţiei depinde de selecţia pacientului, gradul de lezare hepatică şi bineînţeles de dimensiunea tumorii. Intervenţia minim invazivă necesită anestezie locală, este nedureroasă, pacientul putând să revină la activitatea cotidiană într-un timp foarte scurt.

Sursa: Centrul Medical Nova Vita

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.