Microstagiune a Teatrului Național de Operetă

teatrul national targu muresTeatrul Naţional de Operetă ‘Ion Dacian’ organizează în premieră la Târgu Mureş, începând de vineri, timp de o săptămână, cea mai amplă microstagiune desfăşurată în cadrul turneului naţional, iniţiat în stagiunea 2012-2013, care va include spectacole de operetă, musical, gale, concerte şi activităţi pentru copii. Spectacolele şi celelalte activităţi se vor derula în trei spaţii din Târgu Mureş, la Teatrul Naţional, la Teatrul Ariel şi la Hotel President.

Programul dedicat copiilor se va desfăşura începând de vineri şi până duminică, la Teatrul Ariel şi la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, şi va cuprinde două reprezentaţii ale operetei pentru copii, intitulată ‘Cocoşelul neascultător’. Spectacolele vor fi urmate ateliere de introducere în dans, în cadrul cărora copiii vor învăţa principalii paşi de balet, poziţia de reverence, precum şi elemente de ritmicitate. În program sunt incluse şi atelierele de invenţie muzicală, cele de introducere în arta costumului sau atelierele de arte plastice.

În cadrul microstagiunii, sâmbătă, la Teatrul Ariel din Târgu Mureş va fi lansată enciclopedia pentru copii intitulată ‘Spectacolul muzical pe înţelesul celor mici’, care reprezintă primul proiect editorial pentru copii al Teatrului Naţional de Operetă ‘Ion Dacian’. Enciclopedia se adresează copiilor din ciclul gimnazial, vine în completarea programei şcolare, îşi propune să acopere o nişă încă slab explorată pe piaţa de carte şi abordează elemente de introducere în teoria şi istoria muzicii, pe care le pune în legătură cu artele spectacolului muzical, dar, în acelaşi timp, explică şi exemplifică specificul diferitelor tipuri de spectacol.

Copiii vor putea face, de asemenea, primii paşi de balet alături de Iulian Rădoi şi Mădălina Mechenici, balerini ai Teatrului Naţional de Operetă ‘Ion Dacian’, iar în cadrul atelierului de invenţie muzicală vor învăţa alături de Gabriel Popescu, coordonat de maestrul de cor, asistat de cele două membre ale corului Teatrului Naţional de Operetă, sopranele Aurelia Tudor şi Cristina Georgescu.

Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii de Teatrul Naţional de Operetă ‘Ion Dacian’, microstagiunea include o parte dintre cele mai importante spectacole din repertoriul teatrului, precum: musicalul ‘Romeo şi Julieta’ (12 mai) de Gérard Presgurvic – primul musical pop-rock montat de o instituţie muzicală profesionistă din România, spectacolul-colaj ‘Paris, Mon Amour’ (16 mai) – o colecţie muzicală a celor mai cunoscute chansonete şi ‘Silvia’ (10 mai) de Emmerich Kálmán. ‘Romeo şi Julieta’ s-a bucurat de un succes răsunător în numeroase ţări precum Olanda, Anglia şi Ungaria, fiind o rescriere în cheie modernă, pe ritmuri de pop-rock a celebrei poveşti de dragoste scrisă de William Shakespeare.

‘Paris, Mon Amour’ invită spectatorii într-o cafenea de pe o stradă pariziană, unde, sub lumina felinarelor, aceştia vor asista la o serie de poveşti despre dragoste, despre artă, despre seducţie şi frumos. Una dintre cele mai faimoase operete compuse de Emmerich Kálmán, ‘Silvia’, surprinde în regia lui Miklos Gabor Kerenyi, directorul Teatrului de Operetă şi Musical din Budapesta, ‘esenţa’ spectacolului de gen, spumos şi alert, un cocktail de romantism, vals, ceardaş şi umor. Spectacolele vor fi însoţite de Gala de Operetă ‘Viaţa e frumoasă’ (în 14 mai), organizată de Teatrul Naţional de Operetă în colaborare cu Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta, partener de coproducţie pentru o parte din cele mai importante spectacole de operetă şi musical din repertoriu’, precizează documentul.

La capitolul Muzică clasică şi muzică religioasă, Teatrul Naţional de Operetă organizează concertul ‘Invitaţie la vals’ (în 15 mai) şi oferă spectatorilor ‘oportunitatea de a pătrunde în lumea fermecătoare a valsului şi a polcilor în compania unora dintre cei mai cunoscuţi compozitori ai genului: Johann Strauss-fiul, Johann Strauss-tatăl, Jacques Offenbach şi Johannes Brahms’.

‘În completare, recitalul Cvartetului Bella Musica (în 11 mai) va prezenta publicului scurte momente muzicale ce acoperă o paletă stilistică variată, de la creaţia barocă până la cea modernă, în timp ce Corul Teatrului Naţional de Operetă va susţine un concert de muzică religioasă (în 12 mai) care cuprinde cântări ortodoxe, bijuterii ale Liturghiei sacre’, se mai precizează în comunicat.

Potrivit organizatorilor, Turneul naţional, care include şi microstagiunea de la Târgu Mureş, este una dintre cele mai ample iniţiative de acest fel susţinute de o instituţie de profil din România, în cele opt luni de turneu evenimentele Teatrului Naţional de Operetă fiind găzduite de numeroase instituţii de spectacole din oraşe precum Constanţa, Timişoara, Braşov, Sibiu, Craiova, Blaj, Aiud, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Brăila sau Focşani.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.