Mii de semnături la Odorhei, Gheorgheni şi Ciuc

Mii de semnături la Odorhei, Gheorgheni şi Ciuc

vot referendum 2012 (5)Reprezentaţii UDMR Harghita au depus la registratura Consiliului Judeţean (CJ) 28 de mii de semnături pentru susţinerea unui proiect de hotărâre ce vizează organizarea unui referendum privind înfiinţarea regiunii de dezvoltare Harghita-Covasna-Mureş.

Vicepreşedintele executiv al Organizaţiei Teritoriale UDMR Ciuc, Bors Bela, a declarat că expunerea de motive pentru organizarea referendumului, care a însoţit cele 28 de mii de semnături, a fost semnată de toţi consilierii UDMR şi ai Partidului Civic Maghiar (PCM) din CJ Harghita.

Bors Bela a spus că, în cele trei regiuni ale judeţului, respectiv Odorhei, Gheorgheni şi Ciuc a fost strâns un număr aproximativ egal de semnături. Reprezentanţii Uniunii au mers, mai ales la sate, din uşă în uşă pentru a-i întreba pe oameni dacă sunt de acord cu organizarea referendumului pe această temă. Conform lui Bors, la oraşe, acţiunea a avut loc şi la sediile UDMR, unde ,,oamenii s-au prezentat în număr mare”. De asemenea, în zona Ciuc, în această campanie s-au implicat şi reprezentanţii Partidului Civic Maghiar.

Strângerea de semnături va continua până la mijlocul lunii noiembrie, când se preconizează că va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean, în care ar urma să se adopte o hotărâre cu privire la organizarea referendumului.

,,S-au adunat un număr de semnături reprezentând zece la sută din numărul persoanelor cu drept de vot, ceea ce înseamnă dublul faţă de numărul de semnături necesare organizării unui referendum. Consider că acţiunea a mers bine şi vom continua să adunăm semnături încă aproximativ o lună”, a spus Bors Bela.

Potrivit sursei citate, referendumul judeţean va avea o singură întrebare, respectiv: ,,Sunteţi de acord ca judeţele Harghita, Covasna şi Mureş să se constituie într-o singură regiune de dezvoltare, cu centrul regiunii în municipiul Târgu-Mureş”, oamenii având posibilitatea să răspundă cu Da sau Nu.

Bors Bela a spus că, dacă hotărârea nu va fi atacată în instanţă de Prefectura Harghita, referendumul se va organiza în data de 8 decembrie, fondurile urmând să fie alocate din bugetul CJ.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.