Misiuni operative de sprijin și suport, în Franța

2 polițiști mureşeni au  desfășurat, în cursul acestui an, misiuni  pe teritoriul Franței.  Scopul misiunilor  îl constituie acordarea de sprijin şi asistenţă directă autorităţilor de resort franceze,  în asigurarea securităţii zonelor cu afluenţă turistică sezonieră, dar și facilitarea schimbului de date și informații. 

La data de 31 august a.c., un poliţist de la Biroul Rutier Tg. Mureş s-a întors  din misiune din Franţa, unde a fost angrenat alături de alţi poliţişti români, în misiuni de patrulare, pe perioada sezonului estival, când în zonele marilor obiective turistice din Paris s-a înregistrat un aflux mare de turişti.

Fiind cea de-a douăsprezecea misiune de acest gen, autorităţile franceze s-au arătat foarte mulţumite de rezultatele marcante obţinute cu sprijinul poliţiştilor români.

Aportul poliţiştilor ce acţionează în calitate de specialişti suport operativ este important, serviciile de poliţie şi jandarmerie franceze apreciind activitatea poliţiştilor români şi implicarea acestora în soluţionarea unor importante dosare penale.

Poliţiştii care participă la misiuni au experienţă în structurile operative ale Poliţiei Române şi au parcurs un proces de selecţie care a constat în verificarea cunoştinţelor teoretice legislative, a nivelului de cunoaştere a limbii ţării în care vor desfăşura misiunea, dar şi a îndeplinirii la standarde europene a activităţilor specifice muncii de poliţie.

În prezent, în Franţa, desfăşoară activităţi operative încă un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

 * *

Acţiunile se desfăşoară la solicitarea partenerilor din Franța, ca urmare a bunei cooperări poliţieneşti,precum şi a  Aranjamentului administrativ dintre Ministerul Afacerilor Interne din România şi Ministrul de Interne din Republica Franceză .

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.