Miting al sătenilor din Solovăstru, în fața Prefecturii

mitingAproximativ 70 de persoane din comuna Solovăstru au participat vineri la un miting de protest în faţa sediului Consiliului Judeţean Mureş, pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de problemele grave de infrastructură cu care se confruntă satele aparţinătoare, precum şi faţă de conducerea CJ, pe care o consideră responsabilă pentru blocarea unor finanţări.

Protestatarii au reclamat faptul că CJ Mureş nu-şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de Legea Administraţiei Publice Locale, în sensul iniţierii şi derulării de programe judeţene de dezvoltare în zonă, din bugetul judeţului, şi nu ar adopta strategii de dezvoltare social-economică şi de mediu a judeţului.

Participanţii la miting au susţinut că în comuna Solovăstru ar exista cele mai proaste drumuri din România, iar CJ Mureş ar fi avut o oarecare contribuţie în blocarea unor proiecte de finanţare pe Măsura 322, care au fost declarate eligibile, precum şi a altor proiecte din zonă.

‘Protestăm pentru situaţia din comuna noastră, e vorba de opt ani în care nu s-au reparat drumurile judeţene şi comunale. Am avut promisiuni că se vor repara, dar ne-a ajuns cuţitul la os, e un miting al oamenilor din comună, nu e unul politic. Toată populaţia e frustrată şi de ani de zile CJ Mureş nu ne-a ajuta – probabil ne-a ajutat cu canalizarea -, dar sunt multe proiecte, nu ne-a ajutat cu Măsura 322, de asfaltare a drumurilor, avem un pod care trebuie făcut, grădiniţa e cu probleme. Suntem o comună cu circa 3.000 de locuitori. În jurul nostru toate comunele au drumuri asfaltate, la noi nu’, a afirmat Cherecheş Ciprian, unul dintre protestatari.

El a spus că localnicii nu vor să atace primarul sau Consiliul Local, ci vor să vadă care sunt posibilităţile de soluţionare a problemei, care îi apasă de circa opt ani.

Preşedintele CJ Mureş, Ciprian Dobre, a declarat că nu a primit niciun memoriu referitor la problemele semnalate de protestatari, că în Solovăstru a fost realizată canalizarea şi că vor fi asfaltaţi 2,3 kilometri de drum.

‘În primul rând trebuie să subliniem următorul lucru: nu am primit niciun memoriu la instituţia CJ despre vreo problemă în acea zonă. Noi de patru ani de zile investim pe Valea Gurghiului, în general pe drumuri, anul acesta investim în Solovăstru pe drumurile judeţene 2,3 kilometri de covor bituminos. Problema este alta: este un al tip de miting, aici e probabil un protest politic în ceea ce priveşte comuna Solovăstru şi cineva încearcă să fure startul campaniei electorale. Îmi pare rău că se întâmplă acest lucru însă îi aştept cu toată ospitalitatea’, a declarat Ciprian Dobre.

Preşedintele CJ Mureş a spus că de când a fost ales în fruntea judeţului a discutat cu primarul, cu viceprimarul şi cu secretarul comunei Solovăstru de cel puţin 12 ori şi că CJ a rezolvat problema canalizării.

‘Nimeni, niciodată, nu s-a plâns de activitatea CJ. Suntem pregătiţi să discutăm orice problemă. CJ nu se ocupă de învăţământ, doar de învăţământul cu nevoi speciale, iar la Solovăstru nu există nicio şcoală cu nevoi speciale. În legătură cu o aşa numită Măsură 322, CJ nu deţine în portofoliu niciun proiect pe Măsura 322 şi nu are niciun fel de competenţă în ce priveşte gestionarea unui program pe această măsură. Cred că este jenant ceea ce vrea să facă Partidul Ecologist din Solovăstru, care este la originea acestui miting’, a precizat Ciprian Dobre.

Protestatarii au scandat lozinci precum ‘Găurile din comună sunt văzute de pe lună’, ‘Dobre, nu uita să îţi respecţi promisiunea’, ‘Micii şi găleţile (oferite în campania electorală – n.r.) n-au astupat gropile’, ‘Promisiunea voastră e o glumă proastă’ sau ‘Ca drumurile solovăstrene nu sunt altele mai rele’.

Printre pancartele purtate în timpul protestului s-au regăsit ‘Ne-am săturat să ne distrugem maşinile, scoateţi-ne din mocirlă!’, ‘Solovăstru este o comună europeană, drumurile sunt din Epoca de Piatră’, ‘Onoraţi-vă promisiunile şi obligaţiile pe care le aveţi faţă de noi’, dar şi o serie de caricaturi ce prezentau situaţia infrastructurii rutiere din Solovăstru.

La protest au participat locuitori din principalele sate componente ale comunei, Solovăstru şi Jabeniţa.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.