Miting pentru ca Tg. Mureș să fie capitală regională

floreaPrimarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a declarat presei, joi, că îi va ruga pe organizatorii mitingului pentru autonomie, programat în 10 martie, să îl amâne sau să îl transforme într-unul prin care să se ceară ca acest municipiu să devină capitala viitoarei regiuni.

‘O să-i rog să amâne mitingul pentru nu ştiu ce Secuime pentru că nu este relevant acum, să-şi transforme mitingul respectiv chemându-i şi pe români şi, în primul rând, să militeze pentru Târgu Mureş ca şi capitală a regiunii. Pentru că dacă Mureşul va fi capitala regiunii, atunci într-adevăr îşi pot găsi expresie toate ambiţiile, dar mai ales nivelul cultural pe care sunt atât de doritori să-l aşezăm acolo unde trebuie. Eu îi rog să amâne acel miting, pentru că prima oară e de câştigat capitala regiunii, pentru că atunci – şi pentru români, şi pentru maghiari – Târgu Mureşul va fi într-adevăr reprezentanţa lor de vârf. Va fi oraşul care va putea să-i satisfacă din punct de vedere cultural, universitar, ca mediu de afaceri şi ceea ce înseamnă nivel economic şi de prosperitate’, a afirmat primarul.

Florea a susţinut că mai întâi trebuie create condiţii pentru creşterea calităţii vieţii, pentru prosperitate şi că oamenii trebuie să privească spre viitor, nu spre trecut. ‘ (…)Îi rog pe maghiari, dacă-i cheamă numai pentru acest miting, să vină la Primărie că le ţin eu o prelegere de zece ori mai interesantă. Ceea ce fac prin aceste mişcări aparent generoase, dar primitive, primitive, nu îţi arăţi calitatea de care ai nevoie în secolul XXI, ci arăţi cum încontinuu se aruncă o pată asupra oraşului: ăia vor separări, vor nu ştiu ce, unde să mă îndrept spre trecut? Trebuie să privesc spre viitor, cum construiesc acest areal în care românii şi maghiarii să se simtă acasă, dar să fim la un nivel de sus. Cum am spus-o foarte plastic: eu nu mă duc în direcţia să cultiv cartofi, că-s 15 bani la producător. Du-mă în direcţia în care să aduc o prosperitate şi o calitate a vieţii aşa cum şi-o doresc românii şi maghiarii. Asta e diferenţa dintre mine, ca un om responsabil de urbe, şi pentru români şi pentru maghiari, şi un lider de partid’, a susţinut Dorin Florea.

În data de 10 martie, Consiliul Naţional Secuiesc alături de alte organizaţii maghiare intenţionează să organizeze la Târgu Mureş un miting pentru autonomie.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.