Molnar Ervin îl schimbă pe David Csaba la ABA Mureș

david csabaSchimbare de garnitură în conducerea Administrației Bazinale de Apă Mureș (ABA). Potrivit surselor noastre, directorul general David Csaba urmează să demisioneze sau, dacă refuză, să fie demis în aceste zile, pentru a face loc instalării în funcție a reprezentanților USL. Odată cu el, pleacă și directorul tehnic Administrarea Resurselor de Apă (ARA) Monica Gheorghe. Schimbările s-au ținut lanț în ultimele 12 luni, după ce David Csaba a fost demis prin ordin de ministru, la data de 20 mai 2012 de la conducerea Administrației Naționale Apele Române. El a venit la Tîrgu-Mureș, unde a fost numit de Teodor Giurgea, director general ABA Mureș la acea vreme, în funcția de director tehnic de Investiții și Exploatare. La scurtă vreme, direcția a fost împărțită în două, iar el a rămas director tehnic de Investiții. Apoi, în vară, Teodor Giurgea și-a cerut eliberarea din funcția de director general și s-a retras la Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș, unde ocupă de atunci și până în prezent un post de șef la Serviciul Mecanizare.

Acum schimbările se pare că-i vor viza în principal pe David Csaba și Monica Gheorghe. David Csaba are de ales: fie își va găsi un nou post ceva mai jos pe organigrama instituției, fie pleacă de tot din instituție, la firma personală care este tot în domeniul lucrărilor hidrotehnice. Monica Gheorghe, pe de altă parte, se pare că va coborâ pe organigramă și va rămâne probabil într-un post de șef birou. Cât despre scaunul de director general, acesta se pare că aparține conform algoritmului politic din USL, celor de la PNL. Numele vehiculat din mai multe surse este cel al lui Molnar Ervin.

Legat de toate aceste informații, David Csaba nu a putut fi contactat telefonic pentru o reacție, iar purtătorul de cuvânt al instituției Călin Fokt spunea că este pe teren, nu are informații în acest sens, așa că nu poate face declarații pe această temă.

C.H.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.