Mureș, în topul județelor cu apeluri false la 112

Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta "Banat" al judetului Timis prezinta echipametul din dotare cu ocazia "Zilei Informarii Preventive", in Piata Victoriei din TimisoaraStatistica pe anul 2013, realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate 17.463.468 apeluri. Dintre acestea 29,09 % au fost reale şi 70,91 % false. Apelurile au fost transferate către: Ambulanţă – 60,66 %, Poliţie – 24,77 %, ISU/ SMURD – 12,59 % şi Jandarmi – 1,88% . Din punct de vedere al apelurilor false, judeţele Covasna, Călaraşi şi Mureş ocupă primele locuri.

Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre pay. Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, 10.892 cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Teleorman, Suceava şi Bucureşti. De constatarea şi sancţionarea acestor contravenţii se ocupă Poliţia.

În judeţul MUREŞ au fost primite şi tratate 558.280 apeluri. Dintre acestea 20,47 % au fost reale şi 79,53 % false. Apelurile au fost transferate către: Ambulanţă – 79,99 %, Poliţie – 17,09 %, ISU/ SMURD – 2,47 % şi Jandarmi – 0,45% . 17 cetăţeni din judetul MUREŞ au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112.

Multe persoane sună fără a avea o urgenţă, se interesează despre evenimente care se petrec în localitatea lor, adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale. Autorităţile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgenţă 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi. La 112 se sună doar atunci când aveţi cu adevarat o urgenţă.

Sursa: STS

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.