Mureşean arestat pentru furtul unui controler de lumini

Polițiștii din Alba Iulia l-au reținut pe un bărbat din județul Mureș, ca persoană bănuită de comiterea mai multor furturi. Acesta va fi prezentat în fața magistraților, pentru dispunerea măsurilor legale.

La data de 20.02.2017, polițiștii de investigații criminale din cadru Poliției Municipiului Alba Iulia l-au identificat și reținut pe K.R., de 32 de ani, din Sovata, județul Mureș, ce locuiește fără forme legale în municipiul Alba Iulia, care este bănuit de comiterea a 3 furturi, fapte sesizate poliției în perioada decembrie 2016 — februarie 2017.

În sarcina bărbatului s-a reținut faptul că, în după amiaza zilei de 14 februarie a.c., a pătruns, prin efracție, într-un local public din Alba Iulia și a sustras un controler de lumini.

Totodată, polițiștii au stabilit că, în după amiaza zilei de 29 ianuarie a.c., bărbatul ar fi sustras un telefon mobil al unei persoane ce se afla într-un bar din Alba Iulia, iar în 12 decembrie 2016 a sustras un sistem audio dintr-o instituție din municipiul Alba Iulia. K.R. a fost reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat, urmând ca în cursul zilei de azi, 21 februarie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.