Mureșenii au ieșit în stradă pentru salvarea Aeroportului Transilvania

 

 

Sâmbătă după-amiaza, de la ora 15, câteva zeci de mureșeni au protestat în fața Consiliului Județean Mureș.  Oamenii sunt revoltați că aeroportul este nefuncțional de un an și jumătate, iar lucrările pentru prelungirea pistei s-au sistat pentru a doua oară. „Nici o investiție în infrastructură nu este finalizată în Tîrgu-Mureș”, au spus protestatarii. Aceștia au fost întâmpinați de vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, Alexandru Cîmpeanu, cel care a preluat petiția cu doleanțele privind reînceperea lucrărilor, prelungirea pistei și dezvoltarea Aeroportului, respectiv revocarea președintelui CJ Mureș și a directorului Aeroportului.

Protestatarii spun că vor dona suma colectată Consiliului Județean Mureș și vor cere dreptul la interpelare cu ocazia ședinței publice ordinare din data de 15 februarie 2018, ora 13.00, unde vor prezenta în detalii obiecțiile și observațiile bazate pe informațiile provenite de la membrii grupului „Save Transylvania Airport”.

Vicepreședintele CJ Mureș, Alexandru Câmpean, a spus că în momentul în care condițiile meteo o vor permite, lucrările vor fi reluate și ele se vor finaliza în cel mai scurt timp posibil… Eu sunt convins că lucrările se vor termina înaintea perioadei de vară”.

 

Cristina Vancea

Sursa foto: „Save Transylvania Airport”

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.