Mureșenii, invitați să fie „moși” pentru copiii de la Clinica de Pediatrie din Tîrgu Mureș

Jurnalista Natalia Lazăr, și Alina Roxana Cucuiet director general (General Manager) la Crama Tohani -Targu Mures au inițiat campania Fii „Moșul” de la spital! – O campanie pentru micuții de la Clinica de Pediatrie din Tîrgu Mureș, unde sunt internați copiii bolnavi de leucemie și diabet.

Astfel, se adună dulciuri pentru acești copii (normale și pentru diabetici) la Crama Tohani, din cartierul Unirii, în Piața de Zi, în fiecare zi de la 10 la 18 până în 20 decembrie. Iată cum sună mesajul pe pagina de socializare „Fii Moșul de la Spital”:

„Dragii mei, avem nevoie de dulciuri, cele normale pe care le consumăm cu toții și dulciuri speciale pentru piticii bolnavi de diabet. Cele pentru diabetici le găsiți în magazinele mari, la raioanele de profil. Îl avem pe “Moș Crăciun”! Trebuie doar să îi umplem sacul. Așa că vă rog să vă faceți drum pe la Crama Tohani, Cartierul Unirii, în Piața de Zi, și să puneți în sacul Moșului o ciocolată. Știm cu toții că dacă nu avem Crăciunul în suflet, nu o să-l găsim niciodată sub un brad. Vă îmbrățișez și am încredere că cu ajutorul vostru, ca de obicei, vom putea duce daruri copiilor bolnavi care își petrec sărbătorile în spital. Campania începe mâine și se încheie în data de 20 Decembrie. Vă rog mult să verificați termenul de valabilitate al produselor. Înainte să ajungă la copii îl vom verifica și noi. Crama este deschisă de luni până vineri, între orele 10:00-18:00.

 

C.V.

 

 

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.