Năstase, prezent ieri la Reghin la o lansare de carte

Năstase, prezent ieri la Reghin la o lansare de carte

adrian nastaseFostul premier Adrian Năstase a început joi, la Reghin, seria lansărilor în ţară a volumelor din seria ‘Blog’n roll’ şi cartea ‘Exerciţii de libertate’ care cuprind editoriale publicate de-a lungul timpului şi însemnări de pe blogul personal.

‘Este prima ieşire din Bucureşti, am ţinut să vin aici nu atât pentru a vorbi despre cărţile mele, nu atât pentru a vă spune ceva despre gândurile pe care le-am dospit, despre bucuriile pe care le-am visat. (…) Cu cât înaintăm în vârstă cu atât învăţăm în mai mare măsură că este mai important să asculţi, decât să vorbeşti. (…) Cărţile mele sunt de fapt formele de exprimare a subconştientului meu. Mi-ar fi plăcut poate să spun: conştientul este nivelul politic, iar subconştientul este nivelul cultural, planul cultural. Dar s-ar putea să se întâmple exact invers’, a arătat Năstase care a spus că are o dorinţă puternică de a împărţi cu alţii unele dintre lucrurile pe care le-a gândit.

Adrian Năstase a spus că cele cinci volume ale sale au uneori un ton sarcastic, însă cu un ton amar, şi că doreşte să arate şi o formă de absurd în care trăim, dorind în acelaşi timp să dea un mesaj de prietenie, solidaritate şi libertate.

Autorul i-a îndemnat pe cei prezenţi să facă mai des exerciţii de libertate, care sunt necesare într-o societate în care totul este controlat, de la convorbirile telefonice, până la poziţia unde se află orice persoană.

‘Aşa cum facem exerciţii de gimnastică, trebuie să facem şi exerciţii de libertate. Este ceea ce eu propun de ani de zile prin acest editorial. Nu aştept miracole. Politica inspiră în continuare repulsie şi fascinaţie. Ea poate fi şi un autovaccin cu ceea ce ni se întâmplă. Vom regăsi prin ceea ce am scris Michel Foucault, arătând că de fapt trăim într-o închisoare deschisă pentru că scopul închisorii nu este de a reforme, ci de a controla’, a arătat Adrian Năstase.

Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură din municipiul Reghin, care a fost neîncăpătoare.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.