Nicolae Burnete la Târgu Mureş: Ministerul Cercetării şi Inovării lucrează la o strategie pentru 2021-2027

Ministrul Cercetării şi Inovării, Nicolae Burnete, a declarat vineri, la Târgu Mureş, că România lucrează la o strategie pe inovare şi cercetare pentru perioada 2021-2027, însă nu poate aprecia orizontul de timp în care aceasta se va finaliza.

„România are o strategie şi la nivelul ministerului acum se lucrează la această strategie (pe cercetare şi inovare, n.r.) pentru 2021-2027. Chiar azi am trimis la Bruxelles nişte informaţii pe această strategie, pentru că, pentru prima dată în România, procesul de lansare a competiţiei acestui program Europa 2020 s-a făcut la Bucureşti, l-am gestionat noi, acum două săptămâni. E drept că am beneficiat şi de faptul că avem un raportor european pe zona de cercetare, dar trebuie să profităm cât putem să facem ceva pentru ţară. Am primit de la Bruxelles observaţii pe ceea ce s-a făcut până acum. (…) N-aş putea să vă spun când se va finaliza. În 15-16 iulie voi fi la Viena, pentru că preşedinţia este acum la Viena, acolo va fi conferinţa pe cercetare şi în care discutăm exact de modul de repartizare a acestor fonduri. Sunt multe discuţii. Sigur că noi ne dorim să vină banii înspre zonele cu potenţial, cei mari vor să meargă banii înspre zonele lor. Sper să putem găsi un echilibru în toate, pentru că nu aş vrea să crească distanţa între cel mare şi cel mic”, a declarat presei Nicolae Burnete.

Potrivit acestuia, pe zona de cercetare sunt 12 proiecte care ar dori să fie finalizate în condiţii normale, însă competiţia la nivel european este acerbă.

„Sunt acum, la nivel de Europa, cam 100 de proiecte, am discutat cu miniştrii cercetării în urmă cu o lună, la Bruxelles, ce vor să facă dânşii, ce vrem să facem noi, pentru că e normal să pregătim terenul ca să ieşim cu fruntea sus”, a spus ministrul.

Nicolae Burnete a precizat că în privinţa finanţării domeniului cercetării şi inovării „România se situează acum acolo unde îi este locul, unde poate”.

„Dacă ne gândim la competiţia Orizont 2020, unde sunt alocate sume impresionante, eu cred că România, prin strategia pe care şi-o face şi prin colaborare, poate să facă mult mai mult decât până acum. Pentru că, dacă vă uitaţi, cercetătorii noştri sunt recunoscuţi în lume peste tot şi e păcat să nu-i valorificăm şi aici. (…) Eu îmi doresc să ajungem la alocări de 1% din PIB, mi-aş dori, aş fi bucuros dacă acum ar fi 1% din PIB, dar trebuie să avem răbdare. Vă rog să mă credeţi, îmi doresc enorm să văd ţara asta plină de autostrăzi, ştiu că nu le putem face de azi pe mâine. Noi avem bugetul Cercetării pe acest an 1,6 miliarde de lei. Nu mă pot compara cu ţări care au 20, 50 (de milioane, n.r.) dar în euro. În mod normal se gândeşte la o strategie de dezvoltare a României care să ducă fondurile de dezvoltare la 2% şi ar trebui să meargă privatul undeva la 1%. Din păcate încă nu se ridică privatul la un procent mai mare decât sumele alocate de la stat. Deci nici vorbă să ajungem la 2%, acum sau în următorii 2 ani”, a precizat ministrul Cercetării şi Inovării.

Referitor la fondurile accesate prin programul Orizont 2020, Nicolae Brunete consideră că până în anul 2020 fondurile alocate vor trebui suplimentate.

„Legat de ministerul pe care-l conduc eu, din suma de 952 de milioane de euro, până acum au fost contractaţi 590 milioane. Mai avem circa 300 de proiecte de evaluat, am făcut supra contractare pe două competiţii şi o să mă duc pe o competiţie care înseamnă mari infrastructuri la supracontractare de 200%, deci până în 2020 îmi mai trebuie bani”, a susţinut Nicolae Brunete. AGERPRES

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.