Noi contre între sindicate și patronate la Azomureș

azomures combinatDiscuția este una mai veche și se poartă în jurul externalizării unor servicii din cadrul combinatului chimic, inițiativă a patronatului elvețian, cu care sindicaliștii nu sunt de acord. Pentru a media neînțelegerile, Prefectura a supus debaterii problema în Comisia de Dialog  Social, însă fără prea mare succes. În urma acestei ședințe, sindicaliștii au emis un comunicat de presă din care cităm:

Sindicatul Alternativa 2002 Azomures si-a exprimat in cadrul comisiei , opozitia privind externalizarea intretinerii instalatiilor vechi si nemodernizate inaintea investitiilor in retehnologizare, investitii care sa conduca la indeplinirea obligatiilor asumate prin Autorizatia Integrata de Mediu cu termen limita 31.12.2015 si cresterea productivitatii prin reducerera consumurilor de materii prime; Tot in cadrul acestei comisii, sindicatul nostru si-a exprimat ingrijorarea in ceea ce priveste decizia proprietarului elveţian Ameropa de a externaliza total, într-o singură etapă, întreţinerea utilajelor şi a instalaţiilor vechi şi nemodernizate. In opinia noastra, aceasta decizie va genera costuri suplimentare si coroborat cu lipsa investitiilor asumate va duce la pierderea tuturor locurilor de muncă dupa 31.12.2015. De asemenea, aceasta decizie, avand in vedere vechimea si gradul mare de uzura a instalatiilor a caror intretinere se vrea externalizata, poate genera un real pericol pentru salariaţi si mediul inconjurator pe o rază extinsă. Niciodata sindicatul nostru nu a facut vorbire, nici in Comisia de Dialog Social si nici alta data, de reduceri de personal la momentul externalizarii; Regretam faptul ca Institutia Prefectului Mures nu a retinut care sunt ingrijorarile sindicatului nostru, in consecinta, probabil, nici informarea catre Guvern nu a fost una corecta si completa si nu este in concordata cu materialul transmis de catre sindicatul nostru atat la Comisia de Dialog Social cat si la Cabinetul Primului Ministru.

De cealaltă parte, conducerea Azomureș a emis la rându-i un comunicat, în care se precizează că externalizarea serviciilor este doar o etapă care precede investiții mai mari în retehnologizare:

Managementul Azomureș a răspuns pozitiv cererii Prefecturii Mureș de a participa la ședința Comisiei de Dialog Social pentru a clarifica aspectele ridicate de reprezentanții sindicatelor în legătură cu reorganizarea companiei în idea derulării unui proces transparent, cu respectarea legislației în vigoare. Prin reorganizarea companiei Azomureș, implicit prin externalizarea unor departamente, se urmărește exclusiv pregătirea companiei pentru perioada care urmează, una în care se realizează investiții importante în retehnologizarea instalațiilor având ca efect și reducerea emisiilor în mediul înconjurător. În timpul acestui proces, în niciun moment nu se pune în discuție vreun aspect legat de nerespectarea normelor de securitate ale instalațiilor de pe platformă. Încă o dată acționariatul și managementul Azomureș confirmă angajamentele asumate odată cu preluarea companiei în primăvara anului 2012 și anume un program de investiții în valoare de 200 de milioane de dolari până la sfârșitul anului 2015. De asemenea, dialogul între reprezentanții salariaților și patronat, respectiv management va continua în cadrul companiei.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.