Noua achiziție a BC Mureș poate juca în Eurochallenge

Forul european a consimțit semnarea contractului între Denham Brown și BC Mureș, astfel noul tigru a fost inclus în lotul echipei pentru restul meciurilor din Cupa Eurochallenge. Canadianul ar putea debuta în această competiție chiar la următorul meci, de la Samokov, marțea viitoare.

bc mures brownDenham Brown a fost prezentat oficial joi 14 noiembrie, într-o conferinţa de presă. Jucătorul canadian de 198 cm şi 100 kg soseşte pentru a suplini absenţa mai îndelungată al lui Andrija Ciric, cel care s-a accidentat la genunchi. Preşedintele Cornel Lungu a precizat că aveam nevoie de sânge proaspăt, fiindcă s-a simţit în mai multe rânduri lipsa unui jucător pe poziţia 3 ca şi Ciric. Martinic nu va juca nici duminică împotriva lui Farul Constaţa şi nici nu va putea evolua în Bulgaria la meciul din Cupa Eurochallenge de la Samokov.

La rândul său antrenorul Srecko Sekulovic a confirmat că l-au ales pe Brown fiindcă ştiu de ce este capabil, iar Mitchell nu confirmă în continuare. Îl cunoaştem pe Brown. a jucat la Timba, cunoaşte şi el baschetul din România. Sper să fie alegerea bună pentru ceea ce ne lipseşte. Sper să scăpăm odată de accidentări şi să am în sfârşit tot lotul la dispoziţie. Dar nu-mi este frică. Trebuie să avem răbdare cu acomodarea lui Denham.

Bruno Roschnafsky, manager BC Mureş: Mă bucur că am găsit acest jucător, se văd semnele de închegare ale echipei, noi mergem la fiecare meci cu gândul de a învinge. În meciul cu Farul o să aibă deja dreptul de a juca și am cerut și acceptul FIBA-Europe de a-l înscrie pe lista de jucători.

Noul tigru a declarat: Mulțumesc conducerii și antrenorului BC Mureș că m-au readus în România, îmi place campionatul, este o ligă puternică, și mă bucur că o să joc la una din cele mai bune echipe din campionat. Cunosc echipa are un potențial extraordinar, cunosc sala și publicul, sper să arãt ce pot. Eurochallenge este o oportunitate de a ne arăta potențialul, de a ne arăta ce știm.

Sursa: BC Mureș

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.