O lume nebună, nebună…

Dragi cititori, am tot văzut că e moda scrisorilor deschise. Le scriu de la intelectuali până la prim-miniştri, preşedinţi şi mai toată lumea care consideră că are ceva de spus. Vreau să mă confesez şi eu într-o scrisoare deschisă ca să nu fiu, pe de-a întregul, atipică.

Vă mărturisesc că mă uit de o săptămână la Olimpiadă. Un spectacol care mi se oferă o dată la patru ani. Am suferit alături de canotoare, de scrimere, am aplaudat evoluţiile judoka, halterofililor, gimnastelor, trăgătorului Moldoveanu. E un refugiu frumos, iar gafele arbitrilor nu îţi pot distruge bucuria de a-i privi pe cei mai buni dintre cei mai buni sportivi. Nici măcar Antonescu. Crin. Preşedinte interimar care a întrerupt concursul de gimnastică feminin, individual compus, ca să facă nu ştiu ce declaraţie. Mut pe Eurosport. Sau chiar M1.

Am aflat că la Chimie şi la Matematică suntem campioni internaţionali. Olimpici de aur, argint şi bronz. Din păcate, tinerii aceia pe care nu i-a aşteptat nimeni să îi orbească cu luminile şi să îi încuie cu întrebări vor pleca peste mări şi oceane. La Cambridge, Harvard sau Yale. Poate de acolo, de unde vor ajunge vor oferi omenirii soluţii de care vom beneficia şi noi. Nu discutăm preţul. Ce bine ar fi fost dacă, în România, cercetarea nu ar fi fost o fata morgana, iar aceşti copii ar fi avut unde să îşi exprime talentul, munca şi ştiinţa.

În acest răstimp, când sportivi şi tineri ce studiază pe brânci ne fac cunoscuţi în lume, dezvăluind şi o parte bună în acest colţ de lume, în ţară am înţeles că nebunia politică ce a antrenat şi divizat România în două tabere schizoide, pline de ură, continuă. Două tabere care nu acceptă că şi cealaltă parte poate avea argumente. E DA sau NU. Şi atât.

Am evitat să mă mai uit la circul politic. Pentru a afla că judecătorii de la Curtea Constituţională ne-au oferit o binemeritată vacanţă – o lună şi jumătate de tiruri politice, presupun, ce se vor intensifica – nu aveam nevoie să stau pironită cu ochii în televizor. Nici nu-mi mai place. E totul dus la extrem, observ un cult al dezbinării şi într-o parte şi în cealaltă. Pe când eu învăţasem „sine ira et studio”. Dar orele de latină cu doamna Conţ au trecut de multă vreme. Iar de Tacit ne despart vreo 2000 de ani. Iar acum se poartă doar „divide et impera”. Filip al Macedoniei trăieşte din nou.

Unde va duce acest război între români, mă întreb însă des, şi i-aş întreba atât pe cei care sunt alături de preşedintele suspendat Traian Băsescu şi, spun ei, de valorile europene, cât şi pe cei care şi-au găsit în Antonescu şi Victor Ponta – idolii politici şi cred, de asemenea, al dracu’ şi ei în Europa Unită. Le-aş reaminti distinselor tabere că Europa înseamnă unitate în diversitate. Iar, ce să vezi, ţara asta numai unită nu e şi nici tolerantă faţă de opiniile, credinţele, valorile etc. celuilalt.

Ligia Voro

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.