O nouă operație în premieră la Tîrgu-Mureș

operatie inima ibcvt iubcvtO echipă de medici din cadrul Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic Județean Mureș, coordonată de Dr. Călin Chibelean, a realizat o intervenție chirurgicală de reconstrucție a vezicii urinare din intestinul subțire. Este prima operație de cistectomie cu reconstrucție totală a vezicii urinare, utilizând procedura Camey, care a fost realizată la Târgu Mureș de către un medic al colectivului Clinicii de Urologie.

Operația, care a durat aprovimativ 6 ore, a fost realizată săptămâna trecută unui pacient de 58 de ani care suferea de cancer vezical. Pacientului i-a fost extirpată vezica bolnavă, în locul acesteia fiind reconstruită o altă vezică, folosind o bucată de intestin subțire. Acest segment scos din circuitul digestiv a fost “croitorit” pentru a lua forma unei neovezici și a fost conectat la cele două uretere și la uretra, asigurând astfel continuitatea aparatului urinar. O astfel de intervenție este foarte importantă pentru calitatea vietii pacienților cu cancer vezical in stadiu avansat, în lipsa acesteia fiind nevoiţi să folosească derivaţia urinară cutanata, adică să poarte mereu o pungă pe abdomen unde se strânge urina.

Datorită acestei proceduri complexe pacientul va putea avea o viață normală. Specialiștii afirmă că segmentul lipsă de intestin (folosit la construcția noii vezici) practic nu se simte, în timp ce reconstituirea vezicii urinare va permite pacientului să urineze în mod natural și să aibă o excelentă calitate a vieții postoperator, fiindu-i asigurată integritatea corporală și reinserția socială.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.