O poliţistă din Mureş la conferinţă în Ucraina

La data de 28 martie a.c., subcomisar de poliţie PÎNCĂ Gabriela – coordonator Compartiment Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – a participat la Conferinţa “Întărirea răspunsului multi-sectorial la violenţa de gen în Ucraina”, organizată de Biroul Regional al Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA), Biroul din Ucraina.
Alături de poliţista româncă, la Conferinţă au participat reprezentanţi ai Ministerelor de Sănătate Publică, de Politici Publice/Sociale, de Afaceri Interne, ai UNFPA Ucraina, precum şi organizaţii nonguvernamentale ce au în atribuţii abordarea violenţei de gen, poliţişti şi reprezentanţi ai Ambasadei Canadei, precum şi adjunctul şefului Departamentului naţional de Prevenire din Belarus.
Din perspectiva României, a judeţului Mureş, coordonatorul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, a prezentat implicarea Poliţiei în abordarea violenţei intrafamiliale cu un scurt istoric de 14 ani, paşii parcurşi, modul de lucru actual, cu accent pe proiectele/campaniile de informare/prevenire/conştientizare pe acest subiect.
Conferinţa a fost moderată de preşedintele Institutului Est European de Sănătate a Reproducerii din Tg-Mureş – Ionela Horga (implementator al programului local de prevenire şi combatere a violenţei în familie).
Activitatea a făcut parte din Iniţiativa Regională de implementare a răspunsului multi-sectorial la violenţa de gen şi violenţa în familie în Europa de Est şi Asia Centrală, fiind implementată în 17 ţări de către Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii (IERESR) şi Biroul Regional al Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA).
Iniţiativa a cuprins următoarele activităţi: promovarea conceptului de răspuns multi-sectorial, dezvoltarea, adaptarea şi implementarea de ghiduri de intervenţie pentru profesionişti din diferite sectoare cheie şi instruire pentru echipele multidisciplinare.


print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.