O seară magică la Tîrgu Mureș

O inițiativă a prof. Mircea Gheborean a făcut ca un număr de ludușeni să trăiască o seară dominată de cultură și înaltă spiritualitate românească desfășurată la Tîrgu Mureș, în sălile Centrului de dezbateri socio-politice și culturale „Emil Aurel Dandea”.
Conform programului propus de moderatorul întâlnirii, Dimitrie Poptămaș, în programul serii a fost înscrisă conferința „Unirea Bucovinei cu România în documentele vremii” susținută de inspectorul școlar Constantin Bogoșel, lansarea volumului bilingv de poezii „Dialoguri ireductibile”, autoarea Rodica Puia debutând în anul 1942 în revista „Glasul Bucovinei”, ținut pe care a fost nevoită să-l părăsească fortuit , dar pe care l-a iubit mereu în speranța că acesta va reveni cândva la patria mumă. Pentru ludușeni, interesul suplimentar a fost ilustrarea volumului cu grafica pătrunsă de semnificații tainice a celui care a fost Ion Petru Pop, un artist ludușean prea puțin cunoscut de concetățenii săi.

Oaspeți de anvergură

Evenimentul central al serii l-a constituit lansarea volumului „Unirea de la 1918 reflectată în paginile ziarului „Unirea” de la Blaj”, autor fiind preot dr. Sorin Valer Russu, preot paroh la Biserica greco-catolică „Sfântul Apostol Petru” Luduș. Mai multe amănunte biografice ale autorului le vom prezenta cu ocazia decernării titlului de cetățean de onoare al orașului Luduș”. În cadrul evenimentului au vorbit Dimitrie Poptămaș, Constantin Bogoșel, Nicolae Băciuț, Rodica Puia, Mariana Cristescu, Cornel Sigmirean, Mircea Gheborean, primarul orașului Luduș Cristian Moldovan și desigur, Sorin Valer Russu care a declarat că deși este născut la Dej, copilăria și-a petrecut-o la Tîrgu Mureș, anii maturității marcați de realizări la Luduș îl fac să se considere un om al locului, credință împărtășită și de o mare parte din locuitorii orașului. În momentele artistice au evoluat elevii Miruna Larisa Șara, Barabaș David, Andreea Cornelia Viteazu și Grupul vocal de muzică bizantină „Anastasius”.
I
Ioan A. Borgovan

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.