O VIAȚĂ SIGURĂ la Sala Mică

Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș anunță reprezentația cu spectacolul O VIAȚĂ SIGURĂ de Elena Vlădăreanu, în regia lui Robert Bălan, reprezentație ce va avea loc marți 28 martie 2017, de la ora 19.30, la Sala Mică.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Emilia Banciu, Loredana Dascălu, Claudiu Banciu și Alexandru-Andrei Chiran. Scenografia și costumele sunt realizate de către Măriuca Ignat.

“O viaţă sigură prezintă o serie de scenarii care, în unele părţi ale lumii, fac parte din cotidian de multă vreme, şi nu oferă soluţii aparente. Scena devine în acest caz un spaţiu de dezbatere în care publicului i se oferă problemele, iar concluziile vor fi trase individual. Propunerea Teatrului Naţional Tg. Mureş este interesantă, actuală şi bine argumentată, şi cred că îşi va găsi un public care o va considera utilă şi va umple Sala Mică la fiecare reprezentaţie.” (Andrei Vornicu, Adevărul)

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziţionate de luni până vineri între orele 12:00 şi 17:30 la Agenţia de Bilete a Palatului Culturii sau la casa de bilete a teatrului de luni până vineri între orele 09:00 şi 15:00 şi online: www.biletmaster.ro

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.