Obiectivul FCM rămâne promovarea

FCMDirectorul general al Fotbal Club Municipal Târgu Mureş, Aurelian Băbuţan, a declarat luni, la reunirea lotului, că obiectivul echipei pentru returul Ligii a II-a rămâne acelaşi cu cel stabilit la începutul campionatului şi anume promovarea în Liga I.

”Obiectivul rămâne acelaşi de la începutul campionatului: promovarea. Au fost fel şi fel de speculaţii că aş veni şi aş schimba antrenori, că aş muta munţii din loc. După cum vedeţi, Dan Isăilă este alături de mine, am mare încredere în el şi sper ca împreună cu noul staff să ne atingem obiectivele (…) Ştiu că va fi foarte greu, avem 20 de puncte, la şase puncte distanţă de locul care ne duce în prima ligă, dar cu o pregătire bună vom reuşi ceea ce de fapt ne-am propus, promovarea”, a afirmat Aurelian Băbuţan.

Întrebat despre discuţiile referitoare la reorganizarea Ligii I şi posibilitatea de a nu avea loc promovarea echipelor din Liga a II-a în acest an, Băbuţan a precizat că aşa ceva nu este posibil, întrucât regulamentele sunt clare, dar dacă s-ar întâmpla, ”ar fi nedrept”.

”Nu există, pentru că regulamentele sunt clare, s-au votat la începutul anului competiţional, sunt doar vorbe, zvonuri, nu cred că se va putea întâmpla ca în anul competiţional 2012-2013 să nu promoveze nicio echipă. Ar fi nedrept şi cu siguranţă nu se poate întâmpla acest lucru”, a adăugat Băbuţan.

Referitor la zvonurile potrivit cărora FCM ar fi primit 2 milioane de euro de la Primăria Târgu Mureş, Băbuţan a spus că şi-ar fi dorit să poată beneficia de cel puţin 20-25% din această sumă, date fiind problemele financiare pe care le are clubul.

”Conform contractului dintre club şi Primărie acei bani se vor debloca doar în momentul în care echipa va fi pe un loc care duce în prima Ligă. Speculaţii, răutăţi sunt, avem şi duşmani (…) Avem litigii vechi – şi eu sunt vinovat pentru multe dintre ele – să dea Dumnezeu să fim cât mai repede pe un loc promovabil şi cu siguranţă se va rezolva şi acea problemă cu banii de la Primărie’, a precizat directorul general al FCM.

Băbuţan a dezvăluit şi sumele pe care au plecat câţiva jucători. Victoraş Astafei a fost vândut cu 200.000 de euro plus TVA, din care s-a încasat 50%, iar diferenţa se va încasa până în 25 februarie.

”Mai avem bani de încasat şi sper să îi încasăm pe Bumba. S-a făcut un acord cu AS Roma pe 475.000 de euro, 75.000 de euro s-au achitat când s-a făcut împrumutul, iar diferenţa de 400.000 de euro se va încasa în momentul în care AS Roma îşi va da acceptul ca Bumba să rămână jucătorul lor. La Bumba suntem coproprietari cu clubul din Satu Mare de unde l-am adus, care vor încasa 50%. Aşa a fost înţelegerea în momentul în care l-am adus pe Bumba la FCM Târgu Mureş. Balauru, un alt jucător valoros, poate să plece la orice club din ţară şi străinătate contra sumei de 150.000 de euro. Este încă aici, nu a plecat nicăieri”, a precizat oficialul clubului.

Băbuţan a spus cu FCM are restanţe de achitat către jucători aşa cum se întâmplă în fotbalul românesc şi că deşi unii spun că e foarte rău la FCM Târgu Mureş, ‘nu pleacă nimeni’.

În privinţa atragerii unor investitori privaţi pentru susţinerea echipei, Aurelian Băbuţan a remarcat că ”oamenii cu bani fug de fotbal”, întrucât ”e o lume aparte” iar ”fotbalul se aseamănă tot mai mult cu politica”.

FCM Târgu Mureş va fi condusă în retur de Daniel Isăilă, antrenor principal, şi de Ambrozie Coroian, antrenor secund.

Isăilă a susţinut, într-o conferinţă de presă, că lotul mai poate suferi modificări, dar nu a spus pe ce posturi ar avea probleme, pentru a nu dezvălui adversarilor punctele slabe ale echipei.

”Avem şapte săptămâni până la începerea campionatului, trebuie să ne pregătim foarte bine nu va fi uşor, sunt foarte multe schimbări în lot şi schimbările se fac atunci când ceva nu merge cum trebuie. Aşteptăm să se implice toată lumea la maxim, atitudine, responsabilitate, plăcere de a lucra şi vrem să formăm o adevărată familie, pentru că la acest capitol am avut de suferit în turul campionatului’, a susţinut Daniel Isăilă.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.