Opt poliţii locale din Europa, inspirate din modul de organizare al Poliţiei Locale Târgu Mureş

Directorul executiv al Poliţiei Locale Târgu Mureş, Valentin Constantin Bretfelean, a declarat vineri, în cadrul festivităţii de Ziua Poliţiei Locale, că opt instituţii similare din Europa şi peste 40 din România au preluat modelul târgumureşean, ori s-au inspirat din acesta.

„Poliţia Locală Târgu Mureş se poate mândri că este o instituţie etalon pe ţară. 42 de poliţii locale din România au venit să preia modelul Târgu Mureş, ultima fiind cea din Bacău, care îl va implementa în curând. De asemenea, opt poliţii locale din Europa au preluat modelul nostru sau sunt în curs de a-l prelua – cum sunt Sectorul XI din Budapesta. În acest moment la Chişinău se lucrează la modificarea legislaţiei pentru alinierea la legislaţia europeană iar aici am fost invitaţi să prezentăm modul nostru de organizare de către pretorul sectorului Ciocana – din partea de est a Chişinăului, cu 200.000 de locuitori, deci mai mare decât Târgu Mureş – să înfiinţăm şi acolo Poliţia Locală. De altfel şi primarul Chişinăului, domnul Dorin Chirtoacă, şi-a exprimat aceeaşi dorinţă”, a spus Bretfelean.

Acesta a arătat că pentru eficientizarea structurii poliţiilor locale s-ar impune modificarea legislaţiei în sensul preluării de către Poliţia Locală a activităţilor de ordine publică şi circulaţie.

Şeful Poliţiei Locale Târgu Mureş a spus că se doresc modificări legislative şi în privinţa competenţelor, însă şi în privinţa personalului.

„Competenţele poliţiei locale sunt lărgite în Uniunea Europeană, la noi încă sunt destul de restrânse. Există şi un proiect privind modificarea statutului poliţistului local, pentru a deveni funcţionar public cu statut special, deoarece un poliţist local iese la pensie la 65 de ani. Putem ajunge ca peste 10 ani nimeni din Poliţia Locală nu va mai putea prinde hoţi”, a mai spus Bretfelean.

AGERPRES

Foto: Facebook – Claudiu Maior

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.